Florin Barbu i-a mințit pe țărani în privința tăierii porcului de Craciun. Mafia de la Olt face milioane de euro cu pesta porcină
Postat la: 23.11.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Țăranii români pot fi amendați în continuare dacă sunt prinși că transportă porci vii, dacă îi comercializează sau îi sacrifică pentru consum propriu.
Ordinul 145/489/2023 emis de ANSVSA prin semnătura președintelui Alexandru Bociu nu modifică legea 122/15/05/2023, astfel în continuare porcii nu pot fi scoși din exploatațiile noncomerciale, adică din bătătura țăranului român. Ordinul semnat de Alexandru Bociu se referă strict la gospodăria țărănească care este cu totul și cu totul altceva, deși fermierii pot fi ușor păcăliți din cauza formulării. Gospodăria țărănească trebuie să fie înscrisă în SNIIA și după cum bine știm țăranul român nu are porcii înregistrați în SNIIA.
Peste 90% din gospodariile țărănești nu sunt înregistrate în cooperative agricole. Aceste gospodarii țărănești din cooperative / asociații sunt de fapt cei care cresc porcul Bazna și Mangaliță în 5/6 județe din România. Porcul de la țaran este în exploatația non-profesională și sunt undeva la 1,2 milioane de capete. Mai degrabă, legea este dată de Barbu și Bociu pentru baronii partidului stat precum, Paul Stănescu, fermierul de la Vișina.
„Ministrul Agriculturii Florin Barbu minte! Nu se pot vinde porci din gospodării nici de Sărbători, nici după decât după modificarea Legii! Declarația aiuritoare a ministrului nu poate înlocui Legea 122 și Normele de aplicare!", susține și medicul veterinar clujean, Petru Antonio Mureșan, pentru anchetatorii.ro
Iată ce spune ministrul Agriculturii Florin Barbu, săgeata lui Paul Stanescu, baronul de Olt: „Am luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă, atât porcii crescuți în gospodăria țărănească, cât și în gospodăriile populației să poată fi mișcați, practic să poată fi valorificați de către persoanele fizice. Orice mișcare de porc, orice valorificare de porc de la persoanele fizice se va face sub îndrumarea medicului veterinar, cu eliberarea unei adeverințe. Mai mult de atât, partea de sănătate publică a animalelor este realizată de către medicii concesionari. Este gratuit acest serviciu, inclusiv medicația și prestările de servicii sunt gratuite în România pentru persoanele fizice."
Potrivit Legii 122/15/05/2023 exploatația de tip familial este o exploatație deținută de persoane fizice neînregistrată la registrul comerțului, înregistrată sanitar veterinar, înregistrată în SNIIA, care crește porcine atât pentru consum familial, cât și pentru comercializare, în baza atestatului de producător și a carnetului de comercializare. Exploatația noncomercială de porcine - exploatație nonprofesională de subzistență, înregistrată în SNIA, deținută de persoane fizice, în care porcii sunt crescuți pentru îngrășare și sacrificre pentru consum familial.
Gospodăria țărănească - așa cum este definită în anexa nr 1 la Legea cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare. Gospodăria ţărănească se înregistrează în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor - S.N.I.A. ca fiind deţinută de persoane fizice, neînregistrate la oficiul registrului comerţului. Aceasta îndeplineşte condiţii minime de biosecuritate, nu se înregistrează sanitar-veterinar şi comercializează pe piaţa naţională animale vii şi produsele de origine animală de la acestea, prin intermediul cooperativei agricole din care face parte. Gospodăria ţărănească se autorizează şi funcţionează ca membru într-o cooperativă agricolă, în conformitate cu prevederile prezentei legi. Animalele vii şi produsele de origine animală de la acestea se comercializează numai către centrele de sacrificare, prelucrare, procesare, conservare, sortare, marcare şi ambalare ale cooperativei agricole, în baza carnetului de comercializare.
Mijlocitorul de afaceri cu animale vii, persoane fizice autorizate, întreprindere individuală, întreprinderea familială sau persoane juridice care desfășoară activități de cumpărare, vânzare și transport de animale vii, în intervalul a până la 8 ore, de la exploatațiile comerciale către alte exploatații comerciale sau noncomerciale, cu mijloace de transport înregistrate/autorizate sanitar veterinar, cu respectarea legislației sanitar-veterinare privind mișcarea animalelor, și care dețin obligatoriu facilități/spații de adăpostire înregistrate sau autorizate potrivit legislației în vigoare.
Articolul 8 spune că mișcarea porcinelor domestice pe teritoriul României se realizează ânsoțite de următoarele documente:
- formular de mișcare
- certificat sanitar veterinar
- document de lanț alimentar
La articolul 33 sunt prezentate și sancțiunile. În cazul transporturilor de porcine neidentificate sau neînsoțite de documente sanitar veterinare, atât animalele, cât și mijlocul de transport în cauză se confiscă, iar deținătorul se sancționează cu amendă de la 10.000 de lei la 15.000 de lei.
După intrarea în vigoare a legii 122/15/05/2023, ministerul Agriculturii și ANSVSA aveau obligația să elaboreze ghiduri de bune practici privind implementarea principiilor și cerințelor de biosecuritate pentru fiecare dintre tipurile de exploatații de creștere a porcinelor din România, lucru pe care Florin Barbu și Alexandru Bociu nu l-au făcut. Mai mult, Barbu și Bociu aveau obligația ca în termen de 90 de zile să finanțeze un program de cercetare pentru obținerea unui vaccin împotriva pestei porcine, lucru pe care bineînțeles cei doi nu l-au îndeplinit, fapte ce țin de sfera abuzului în serviciu.
În județul Olt avem mai multe ferme de creștere a porcilor care au legături directe s-au indirecte cu baronul PSD, Paul Stănescu, dar și cu miniștrii Agriculturii Adrian Chesnoiu, Petre Daea și Florin Barbu. Cei trei sunt implicați direct în redirecționare a circa 10 milioane de euro de la ministerul Agriculturii către firmele de casă Agrobolbi Florver Vişina, Agrikilti, TO MAK GRUP SRL, EURO SPATIAL SRL, mai scriu cei de la anchetatorii.ro
Agrobolbi Florver Vișina este ferma nepotului lui Paul Stănescu, Veronel Bolborea șeful DSVSA Olt însă în acte figurează tatăl său Bolborea Paul. Veronel Bolborea este un șef de instituție cu apucături de interlop ce mușamalizează focarele de pestă porcină în interesul partenerilor săi de afaceri cum ar fi infractorul Paraschiv Justin Ovidiu.
În noiembrie 2013, omul de afaceri Justin Paraschiv a fost arestat pentru evaziune fiscală în dosarul "Avicola Mihăilești" instrumentat de DNA, cu prejudiciu de 50 de milioane de euro, în care au fost vizate 100 de firme, printre care avicolele controlate de "regele puilor", omul de afaceri libanez Rami Ghaziri. Jutsin Paraschiv, era suspectat că ar fi prejudiciat statul cu peste 10 milioane de euro, prin tranzacţii fictive cu carne, derulate prin firmele sale.
Afacerile lui Justin Paraschiv au intrat din nou pe plus cu ajutorul baronilor PSD, care l-au ajutat să se repună pe picioare după ce DNA i-a pus gând rău. Justin Paraschiv are o caracatiță de firme prin care face evaziune fiscală de milioane de euro anual, dar toate duc spre CARMISTIN indiferent de denumire. Interpork Plus, companie deținută de omul de afaceri Justin Paraschiv, proprietarul Agrikilti, a primit de la Adrian Câciu, ministru PSD al Finanțelor, un ajutor de stat de aproape 45 de milioane de euro.
INTERPORK PLUS SRL are o cifră de afaceri de 460.566.126 RON cu 4 angajați. Această filieră de la Olt este protejată de Veronel Bolborea, șeful DSVSA Olt, care îi ajută să mute porcii dintr-o parte în alta în schimbul obținerii de foloase necuvenite. Mai mult, Veronel Bolborea, comite acte de abuz în servciu prin nedeclararea focarelor de pestă porcină, dar și prin mutarea ilegală a porcilor în exploatațiile virtuale. Justin Paraschiv a livrat peste 14.000 porci deși aceștia erau bolnavi de pestă porcină. Porcii au plecat cu girul nepotului lui Paul Stănescu, Veronel Bolborea, şeful Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt.
Ferma în discuţie, Agrikilti, face parte dintr-un mare holding evazionist, Carmistin. Agrikilti a fost dezvoltată beneficiind şi de finanţare europeană, în localitatea Ipoteşti, din judeţul Olt. În 2019 a obţinut autorizaţie pentru a creşte aproximativ 100.000 porci anual. Încă de la demararea activităţii legalitatea anumitor demersuri este însă pusă sub semnul întrebării. Totul a ieşit la iveală când Agrikilti a notificat, în luna martie 2020, DSVSA Olt cerând despăgubiri de peste 3 milioane lei, banii reprezentând contravaloarea porcilor livraţi către un abator din Dâmboviţa, plus cheltuielile generate de retragerea cărnii de pe piaţă.
Prima populare a fermei a avut loc în luna august a anului 2019, mai precis pe 9 august, la doar trei zile de la confirmarea unui focar de pestă porcină africană pe raza localităţii Ipoteşti. Teoretic, pentru că ferma se afla în zona de protecţie, mişcarea animalelor vii era interzisă, aşa că este un mister cum de au ajuns porcii la Agrikilti Ipoteşti.
În 2 septembrie, la Ipoteşti apare un nou caz de pestă porcină africană, tot în gospodăriile populaţiei. Ferma, aflată în zonă de protecţie, primeşte 43 zile mai târziu aviz de la DSVSA Olt să scoată totuşi porcii îngrăşaţi în fermă şi să-i livreze către mai multe abatoare din ţară, în condiţiile în care stingerea unui focar de pestă se face după cel puţin 45 zile de la confirmare. Din 14 şi până în 23 octombrie 2019, de la Agrikilti Ipoteşti pleacă spre abatoare din judeţele Dâmboviţa, Maramureş, Vâlcea, Ilfov, Argeş, Suceava, Ialomiţa peste 14.000 porci. Totul, însă, în condiţiile în care în 21 octombrie 2019 apare o suspiciune de pestă porcină africană chiar la Agrikilti Ipoteşti. Suspiciunea este confirmată în 23 octombrie de către laboratorul DSVSA Olt, însă buletinul de analiză este eliberat în 24 octombrie, după ce este efectuat şi ultimul transport de porci. Numai între 21 şi 24 octombrie 2019, de la apariţia suspiciunii de pestă, din fermă ar fi plecat 24 transporturi de porci peste tot în ţară, au fost informaţi reprezentanţii ANSVSA.
În aceeaşi perioadă, şi din ferma tatălui directorului DSVDSA Olt Veronel Bolborea, Agrobolbi Florver Vişina - punct de lucru Curtişoara, au plecat transporturi de porci, patru, mai exact, pentru unele folosindu-se chiar aceleaşi mijloace de transport care au preluat şi de la Agrikilti. Legătura lui Bolborea cu acţionariatul celor de la Agrikilti este chiar mai profundă, şi pentru ferma de păsări a familiei Bolborea apelându-se la firme din holdingul din care face parte ferma de la Ipoteşti (hrana pentru pui este livrată gratuit de la La Provincia, firmă lui Paraschiv).
Alexandru Bociu, a plătit în mod ilegal, imediat cum a fost pus în funcție, în decembrie 2021, circa 8 milioane de lei către firma Agrikilti. DSVSA Olt a plătit peste 30 de milioane de lei despăgubiri fermelor din județ în care au fost uciși preventiv zeci de mii de porci. În prima zi când a fost numit premier, Nicolae Ciucă a efectuat o vizită la o fermă de pui a Carmistin din Vâlcea pentru a-l cunoaște pe infractorul Justin Paraschiv. Apoi Bociu Alexandru a primit ordinul de la premierul Ciucă să efectueze o plată de 8 milioane de lei către firma Agrokilti deținută de Justin Paraschiv, parte a holdingului Carmistin. Premierul Nicolae Ciucă a vizitat, pe 29 noiembrie 2021, împreună cu ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, o fermă de creștere a puilor din localitatea Frâncești și o fabrică de nutrețuri combinate din localitatea Băbeni, județul Vâlcea, mai dezvăluie cei de la anchetatorii.ro
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Prins de paparazzi in Herăstrău: Călin Georgescu la discuții cu un personaj controversat despre care a negat ca-l cunoaște
Imagini surprinse de paparazzi dezvaluie o legatura pe care niciunul dintre cei implicați nu a recunoscut-o pana acum: f ...
-
Ca sa protejeze nume grele din dosar, cazul Epstein e ținut sub cheie: Un judecător federal respinge cererea lui Donald Trump cu privire la publicarea documentelor
Un judecator federal american a respins miercuri cererea guvernului lui Donald Trump de a ridica secretul judiciar asupr ...
-
Dosar secret privind lovitura de stat din 6 decembrie 2024 din România - care indică direct foști oficiali: Iohannis, Ciolacu, Odobescu
O dezvaluire șocanta se contureaza la Washington. Potrivit unei surse de nivel inalt din cadrul administrației Trump, di ...
-
Regimul neo-marxist de la Bucuresti introduce controlul total asupra mobilitatii cetatenilor care vor mai si plati pentru a fi urmariti non-stop!
Pentru cine nu credea pana acum si-si inchipuia ca in Romanie e o mare democratie europeana, credem ca dupa ce va citi c ...
-
Bill Gates a dat undă verde pentru a pulveriza în secret ADN sintetic pe produsele alimentare din fermele sale
Bill Gates, prin sprijinul acordat companiei Flagship Pioneering, a dat unda verde pentru a pulveriza in secret ARN sint ...
-
Influencerul preferat al suveraniștilor, abonat la contracte cu statul. Cum este BobbyD, portavocea propagandei "antisistem", plătit din bani publici
Compania Naționala de Investiții (CNI) i-a platit 26.000 de euro, in doi ani, conspiraționistului Bogdan Dumitru, cunosc ...
-
Cum se ocupă un fotomodel din Dubai de cateringul din școlile din România. Firma cu legături în PSD care primește contracte de sute de milioane de euro
Firma Gab Pavolux SRL Buzau a semnat, in ultimii ani, zeci de contracte din fonduri publice pentru servicii de catering ...
-
Cumetria de la Hidroelectrica: Ministrul Energiei a cerut numirea finului și șefului său de cabinet într-o funcție de conducere
Acționarii Hidroelectrica se vor intruni pe 8 septembrie pentru a numi un nou membru in Consiliul de Supraveghere al com ...
-
Microbuze electrice, cumpărate la preț triplu din fonduri PNRR. Oameni-cheie din PNL, implicați în afacere
Înca un caz cu presupuse practici imorale și ilicite, pe bani europeni, uimește Romania: achiziții de microbuze el ...
-
Petreceri cu orgii din banii PNRR. Acuzații grave la adresa partidului aflat la putere, în Polonia
O inițiativa de transparența in ceea ce privește cheltuielile de recuperare economica post-Covid ale Poloniei, amanata d ...
-
George Simion are legături cu Ilan Șor. Mesajul găsit de Poliția din Republica Moldova în telefoanele rețelei proruse conduse de oligarhul fugar
Poliția din Republica Moldova a descoperit, in telefoanele unor coordonatori ai rețelei pro-ruse controlate de oligarhul ...
-
Numele Laurei Codruța Kovesi și al lui Florian Coldea, în centrul unui mare scandal în Grecia
Mare agitație produce un articol al deputatei Noii Democrații din Grecia, Sofia Voultepsi, prin care aceasta pare sa o v ...
-
Cum au dispărut datorii la stat de 113 milioane de euro ale grupului de firme cu cele mai puternice legături cu Rusia. ANAF invocă secretul fiscal, compania nu răspunde
Patru companii din holdingul Grup Servicii Petroliere (GSP), deținut de magnatul constanțean Gabriel Comanescu, nu mai a ...
-
Orgii, amante și avioane militare. Lumea secretă a elitei ruse
Noi relatari despre viața privata a unor membri ai elitei ruse aduc in atenție acuzații de comportament abuziv, relații ...
-
O teorie a conspiratiei? Seismul de aproape 9 grade Richter a fost provocat de SUA și a lovit principala bază de submarine nucleare a Marinei Ruse din Pacific
Teorie a conspiratiei sau nu, dar seismul de aproape 9 grade Richter din Kamcheatka a lovit principala baza de submarine ...
-
Cu stâlpul de 400kV călare peste strada Morii
La jumatatea anului trecut, satenii din Casa Veche ( comuna Olanu, județul Valcea ) au asistat la reparația unui stalp d ...
-
Ministrul Transporturilor e acuzat că a dat șpagă ca Anastasiu. Reacția lui Ciprian Șerban: "Totul a fost sub supravegherea autorităților!"
Ministrul Transporturilor, Ciprian Serban, ar fi dat, in trecut, ca om de afaceri, de sase ori mita reprezentantilor unu ...
-
După BNR suntem noi care te facem pe tine! Cât câștigă șefii, angajații obișnuiți și care este salariul net al guvernatorului Mugur Isărescu
Cel mai mare salariu din banca centrala a Romaniei este cel luat, fireste, de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Cea mai ...
-
La scurtă vreme după anuntul că Franța va recunoaste statul palestinian, Mossad a atacat cibernetic si a publicat o imensa scurgere de informatii secrete frantuzesti
Pe 23 iulie 2025, un hacker necunoscut - sub pseudonimul „Neferpitou" - a publicat pe un forum de underground pest ...
-
JASON GROUP - O elita de oameni de stiinta se afla la originea Războiului tehnologic ultra-secret al SUA cu restul Lumii
JASON este un grup independent de oameni de știința de elita care consiliaza guvernul Statelor Unite in chestiuni științ ...
-
Manipularea băncilor centrale implicate de suveica Obama-Trump au dus bancnota Rezervei Federale în pragul dispariției și nimeni nu poate face nimic în această privință!
Se știe inca din vremea lui Thomas Jefferson ca monedele fiduciare și bancile centrale au intotdeauna același rezultat: ...
-
Lista contractelor de la stat de zeci de milioane de euro pentru Hildegard Brandl - partenera de viață a lui Dragoș Anastasiu
În ultimii cinci ani, firma Unith2B, deținuta de arhitecta Hildegard Brandl - partenera de viața a vicepremierului ...
-
George Simion și Marius Lulea au redirecționat milioane de lei primite de la stat în buzunarul unui apropiat - membru al AUR
Pe site-ul AUR scrie ca partidul a renunțat benevol la subvenția de la stat, dar in realitate partidul a primit milioane ...
-
Continuă telenovela marii delapidări de la Electrica Serv: A furat 900.000 de euro de la stat și i-a pierdut pe toți la pariuri. Dezvăluiri din dosarul fostei directoare
O femeie de 39 de ani, fosta directoare economica a Electrica Serv, companie de stat din domeniul energetic, a fost ares ...
-
Președintele CJ Vrancea Halici dublează parcul industrial al lui Umbrărescu de la 300 la 600 de ha și-l trece pe numele său!
Aflat intr-un evident con de umbra și privit de catre colegii din Vrancea ca un conducator slab și fara imaginație dar ...
-
DOCUMENT: Vicepremierul Dragoș Anastasiu a recunoscut în instanță că a dat mită la ANAF opt ani la rând
Motivarea Curții de Apel București in dosarul de corupție in care a fost condamnata Angela Burlacu, fost inspector ANAF, ...
-
Încă un fost președinte american prins în dosarul Jeffrey Epstein - Scrisoarea care l-a dat de gol
Donald Trump nu este singurul președinte care i-a trimis o scrisoare aniversara lui Jeffrey Epstein. Fostul lider al SUA ...
-
Dosarul Jeffrey Epstein - Fotografii recent descoperite aruncă o nouă lumină asupra relației cu Donald Trump
Imagini video și fotografii recent descoperite dezvaluie noi detalii despre relația lui Donald Trump cu Jeffrey Epstein, ...
-
Donald Trump manipuleaza piata cripto: După ce a semnat Genius Act cumpără 2 miliarde de dolari în Bitcoin în timp ce urmărește strategia de trezorerie virtuală
Trump Media and Technology Group, compania de social media deținuta de președintele Trump, a declarat ca a cumparat apro ...
-
Înregistrare cu Piedone beat mort în care spune cum vrea să-l execute pe Horia Constantinescu, șeful Protecției Consumatorilor Constanța
O inregistrare halucinanta intre Cristian Popescu Piedone, actualul președinte al ANPC și șeful Corpului de Control al i ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu