ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC

ZC

Virusul misterios care a răpus peste 40 de militari. Patru dintre aceștia se află în stare gravă

Postat la: 05.07.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Peste 40 de militari şi recruţi ai unei academii din centrul Elveţiei au fost internaţi joi în spital după ce s-au îmbolnăvit subit, patru dintre ei fiind în stare critică, a anunţat guvernul de la Berna, potrivit AFP.

Departamentul elveţian al Apărării a precizat într-un comunicat că 43 de membri şi recruţi ai academiei Jassbach din Linden, în cantonul Berna, au fost cuprinşi pe neaşteptate joi după-amiază de probleme gastrointestinale acute, diaree şi vărsături.

„În consecinţă, cei 43 de au fost trimişi, cu ambulanţa şi elicopterul, la spitale şi instituţii medicale militare", a adăugat comunicatul.

Un purtător de cuvânt al armatei a precizat pentru agenţia de presă ATS că patru dintre aceştia se află în stare critică.

În timp ce autorităţile încearcă să stabilească cauzele acestei epidemii, cantonul Berna a impus carantina la academia Jassbach, specializată în domeniul securităţii cibernetice, a adăugat documentul, scrie Agerpres.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Virusul misterios care a răpus peste 40 de militari. Patru dintre aceștia se află în stare gravă

Postat la: 05.07.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Peste 40 de militari şi recruţi ai unei academii din centrul Elveţiei au fost internaţi joi în spital după ce s-au îmbolnăvit subit, patru dintre ei fiind în stare critică, a anunţat guvernul de la Berna, potrivit AFP.

Departamentul elveţian al Apărării a precizat într-un comunicat că 43 de membri şi recruţi ai academiei Jassbach din Linden, în cantonul Berna, au fost cuprinşi pe neaşteptate joi după-amiază de probleme gastrointestinale acute, diaree şi vărsături.

„În consecinţă, cei 43 de au fost trimişi, cu ambulanţa şi elicopterul, la spitale şi instituţii medicale militare", a adăugat comunicatul.

Un purtător de cuvânt al armatei a precizat pentru agenţia de presă ATS că patru dintre aceştia se află în stare critică.

În timp ce autorităţile încearcă să stabilească cauzele acestei epidemii, cantonul Berna a impus carantina la academia Jassbach, specializată în domeniul securităţii cibernetice, a adăugat documentul, scrie Agerpres.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE