Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Valentin Dorobantu schimba macazul la licitaţia de peste 600.000.000 de euro pentru secţiunea CFR Braşov - Sighişoara

Postat la: 24.06.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

0

CFR SA a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că a desemnat Asocierea RailWorks (formată din companiile Aktor, Alstom, Arcada Company și Euroconstruct Trading ‘98), drept câştigătoare a procedurii de licitaţie publică, cu oferta financiară de 2,9 miliarde de lei fără TVA, adică circa 630.000.000 de euro, pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov - Apaţa şi Caţa - Sighişoara, aflate pe secţiunea Braşov - Sighişoara, componentă a Coridorului Rin - Dunăre.

Numai că, în spatele acestui anunţ de atribuire se ascunde un aranjament cu iz penal ţesut de către controversatul director general al CFR Călători, Valentin Dorobanţu, în perioada când era director de investiţii la CFR SA. Pe 5 iulie 2018, CFR SA atribuise contractul pentru modernizarea tronsoanelor Brașov - Apața și Cața - Sighișoara către asocierea BraSig Strabag - Swietelsky. Aceasta cu toate că oferta financiară a BraSig a fost de 3,14 miliarde lei fără TVA, adică cu aproximativ 40 milioane de euro mai mult decât oferta clasată pe primul loc, cea depusă de către consorțiul RailWorks (format din companiile Aktor, Alstom, Arcada Company și Euroconstruct Trading ‘98).

Dar, Curtea de Apel București a anulat, pe 20 decembrie 2018, decizia CFR SA prin care compania de infrastructură respinsese oferta depusă de consorțiul RailWorks. Magistrații au anulat, în același timp, decizia CFR SA prin care aceasta a admis oferta depusă de asocierea BraSig în procedura de atribuire a contractului pentru modernizarea subsectiunilor Brașov - Apața și Cața - Sighișoara, aflate pe secțiunea Brașov - Sighișoara, componentă a Coridorului Rin - Dunăre, pentru circulația trenurilor de călători cu viteză maximă de 160 km/h.

În consecință, Curtea de Apel București a constatat că oferta depusă de asocierea RailWorks este acceptabilă și a obligat CFR SA să reevalueze cele două oferte, ținând însă cont de criticile aduse ofertei BraSig (care s-a clasat pe locul 3 din punct de vedere financiar) de către ofertantul RailWorks. In procesul de reevaluare a ofertelor un rol cheie l-a jucat Valentin Dorobanţu care, la acea vreme, era director de investiţii la CFR SA. Profitând de faptul că directorul general al CFR SA, Gheorghe Gavrilă, era în concediu medical, a depus un document ilegal, cu detalii tehnice în favoarea ofertantului RailWorks, pe baza acestuia licitaţia fiind adjudecată de către asocierea formată de companiile Aktor, Alstom, Arcada Company și Euroconstruct Trading '98.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE