Ungurii iau cu asalt supermarketurile și benzinăriile din Vestul României
Postat la: 13.01.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Măsurile luate de guvernul Viktor Orban în țara vecină îi determină pe tot mai mulți maghiari să vină la noi să cumpere alimente și carburanți și chiar să-și caute un loc de muncă.
„Cumpărând din România cresc consumul, care contribuie la creșterea economică a României pe lângă investițiile străine și fondurile europene alocate și absorbite, iar angajându-se în țara noastră cresc contribuțiile, inclusiv cele pentru sistemul public de pensii", spun economiștii.
Cert este că planul conceput de guvernul Viktor Orban pentru a-i proteja pe consumatorii ungari de cea mai ridicată rată a inflaţiei din Uniunea Europeană, ajunsă în noiembrie la 22,5%, a generat consecinţe nedorite: raționalizarea produselor alimentare însă de dinaintea Sărbătorilor de iarnă i-a determinat pe maghiari să vină să cumpere alimente din România, pentru că sunt mult mai ieftine.
Teoria este întărită de un reportaj făcut de Știrile Pro TV, care arată nu numai că ungurii vin să-și cumpere cele necesare în țara noastră, ci vor chiar să se angajeze la noi, având în vedere că de la 1 ianuarie au crescut salariile minime pe economie.
Potrivit sursei citate, maghiarii care locuiesc aproape de granița cu România preferă chiar să facă naveta zilnic pentru că în România pot primi chiar și 1.000 de euro pe lună. „Aici, în Oradea, câștig mult mai bine și e mai aproape. Debrecen e la aproape 60 de kilometri, și e prea departe. Aici, dus-întors, fac zilnic 40 de kilometri. Că acolo unde stăm noi nu găsim deloc locuri de muncă".
Managerul fabricii din Oradea a confirmat pentru Știrile Pro TV că au venit să se angajeze în fabrica pe care o conduce pentru că distanța este foarte mică și sunt bine plătiți. „Mi-au confirmat că o să mai aducă oameni. Îi luăm cu dragă inimă, sunt foarte conștiincioși", a spus el.
În zona de vest foarte mulți români vorbesc maghiara, așa că vecinii nu au o problemă de adaptare. În plus, unele firme le asigură transportul. Alții fac naveta cu autobuze ale operatorului de transport în comun.
Raționalizarea alimentelor, în special pentru cele de bază, cum sunt zahărul și făina - măsuri care ne amintesc și nouă de regimul comunist - i-a făcut pe unguri să vină în România la cumpărături. Pe lângă alimente vecinii noștri cumpără însă și carburanți, ale căror prețuri au explodat la ei.
În Ungaria, după ce guvernul a retras plafoanele de preţ, benzina şi motorina s-au scumpit atât de mult, încât ungurii se duc acum să-şi facă plinul la maşini în ţările vecine. Și nu doar la noi, mai ales la Nădlac, ci și în Croația.
Situaţia aminteşte de cea în care românii şi alţi vecini ai Ungariei fugeau să cumpere benzină la benzinăriile ungare pentru a profita de preţurile plafonate de acolo. Răspunsul guvernului maghiar a fost să interzică cetăţenilor străini să cumpere carburanţi la preţuri mici. Plafoanele au fost ridicate la începutul lunii trecute deoarece acestea descurajau importurile, ducând la penurii de benzină şi motorină.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
- Crin Antonescu a anunțat Coaliția de la putere cum vrea să fie eliminat Călin Georgescu de la prezidențiale
-
Oamenii sunt dați la o parte: Inteligența Artificială dezvăluie modele ciudate de cipuri, descoperind în același timp noi funcționalități
Inteligența artificială reduce costurile și timpul de proiectare a cipurilor, dar asta nu este tot. Designul AI prezintă modele de circuite neobișnuite și eficiente. Microcipurile specializate care gestionează semnalele la vârful tehnologiei fără fir sunt lucrări uimitoare de miniaturizare și inginerie. Ele sunt, de asemenea, dificil și costisitor de proiectat.
-
România scade producția de energie electrică pentru 2025: Facturile vor sări și mai rău în aer
Facturile românilor ar urma să sară și mai rău în aer. Asta pentru că în 2025 România va scădea și mai mult producția de energie electrică, astfel că cererea va crește, iar prețurile se vor ajusta și ele.
-
Un celebru actor povestește cum a rămas fără casă în urma incendiilor dezastruoase din Los Angeles: Nu am văzut niciodată un loc atât de perfect ars
Actorul Mel Gibson a rămas fără casă în urma incendiilor devastatoare din zona Los Angeles. Gibson a povestit că din casa sa nu a mai rămas nimic. Ai putea să o pui într-o urnă, a spus celebrul actor.
-
China a descoperit o metodă de producție în masă a gândacilor cyborg. Ce sunt și la ce folosesc
O echipă de cercetători din China a descoperit o metodă de producție în masă a gândacilor cyborg. Deși scopul exact al acestei tehnologii rămâne incert, rezistența remarcabilă a acestor insecte deschide multiple posibilități de utilizare. Printre acestea, se numără monitorizarea zonelor periculoase inaccesibile pentru oameni, reducând astfel riscurile asociate.
-
Caz bizar: calvarul prin care a trecut o femeie, după ce o nunta falsă de pe Instagram s-a dovedit a fi reală
O femeie din Australia şi-a anulat căsătoria după ce şi-a dat seama că o ceremonie de nuntă falsă la care a luat parte pentru o farsă pe reţelele de socializare era de fapt reală. Mireasa neştiutoare a declarat că partenerul ei a fost un influencer de social media care a convins-o să ia parte la ceremonie ca o „farsă" pentru contul său de Instagram.
-
Practică cu adevărat șocantă: soldații nord-coreeni, aliați ai Rusiei în Ucraina, recurg la metode îngrozitoare de identificare a minelor
Soldații nord-coreeni ai lui Kim Jong Un, trimiși să lupte în Ucraina de partea rușilor, folosesc o practică șocantă de a detecta minele inamicului. Situația este cu atât mai ciudată cu cât aceștia nu sunt obligați, ci o fac de bunăvoie.
-
Oamenii de știință au identificat structuri gigantice necunoscute în adâncurile Pământului
Oamenii de știință au identificat structuri masive neașteptate în mantaua Pământului, la câțiva kilometri sub Oceanul Pacific, utilizând tehnologii avansate de analiză a undelor seismice. Această descoperire pune sub semnul întrebării teoriile existente despre formarea și evoluția planetei noastre.
-
Oceanele ating noi recorduri de temperatură. Descoperiri alarmante ale studiilor
Oceanele lumii au fost în 2024 mai calde comparativ cu oricare alt an de la începerea măsurătorilor, a constatat un studiu. Recordul se aplică atât temperaturilor de suprafaţă, cât şi căldurii stocate la o adâncime de 2.000 de metri, potrivit cercetătorilor conduşi de Lijing Cheng de la Institutul de Fizică Atmosferică al Academiei Chineze de Ştiinţe.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Revoltă în Germania, după aderarea deplină a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. „Dezastru pentru siguranța oamenilor în Europa"
- 2.Descoperirea unui misterios sarcofag egiptean cutremură lumea arheologică
- 3.Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
- 4.Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
- 5.Experimentul care dă fiori Europei: cu un laptop și un smartphone, un expert IT a dezvăluit riscurile panourilor fotovoltaice
- 6.Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
- 7.Mașina care bate toate recordurile și costă doar 15.000 de dolari se vinde deja pe piața din China si vine in Europa.
- 8.Fost deputat PSD și șef al PUSL Vrancea i-a zburat creierii cu cinism unui tânăr aflat pe domeniul său de vânătoare
- 9.Boala Ursulei von der Leyen are legatura cu vaccinurile mARN Covid. Pe 6 ianuarie 2025 are termen in procesul legat de SMS-urile cu Alfred Bourla de la Pfizer
- 10.Timp de 500 de ani am privit lumea în mod incorect. Această hartă premiată este cea mai precisă imagine a Pământului creată vreodată
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu