Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Un nou vaccin experimental al Moderna impotriva cancerului: Blochează complet reapariția melanomului dar care sunt efectele adverse

Postat la: 20.12.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Un candidat vaccin cu ARNm împotriva formelor de melanom cu risc ridicat, una dintre cele mai agresive forme de cancer de piele, continuă să prezinte rezultate promițătoare și ar putea fi supus unui proces accelerat de aprobare încă din 2025.

Vaccinul se numește mRNA-4157/V940 și exploatează aceeași tehnologie utilizată pentru vaccinurile anti-Covid, dar este conceput în așa fel încât sistemul imunitar să genereze un răspuns împotriva unor cancere specifice.

Potențialul vaccin este un exemplu de medicină personalizată, deoarece este conceput pornind de la genomul tumorii fiecărui pacient: sunt identificate mutații specifice împotriva cărora trebuie antrenat sistemul imunitar, pentru a le codifica în "rețeta" ARNm a vaccinului.

În cadrul unui studiu clinic de fază 2, vaccinul a fost administrat împreună cu un medicament imunoterapeutic dezvoltat de compania Merck (Keytruda) la 147 de pacienți în urma extirpării unui melanom în stadiul 3 sau 4, forme deja avansate și cu risc ridicat de recidivă.

Combinația de medicamente a redus cu 49% riscul de recidivă a tumorii și de deces în următorii trei ani și a scăzut cu 62% riscul de răspândire a celulelor tumorale. Deocamdată, datele au fost comunicate doar de Moderna, care nu a comunicat si care sunt efectele adverse depistate.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE