Un nou-născut din SUA, prima persoană din lume care a fost supusă vreodată unui transplant parţial de inimă
Postat la: 03.01.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Un nou-născut din SUA este prima persoană din lume care a fost supusă vreodată unui transplant parţial de inimă. Medicii americani au realizat primul transplant al părţii din inimă care conţine valvele aortică şi pulmonară.
Transplantul parţial de inimă a obţinut rezultatele pe care cercetătorii le aşteptau de mai mult de un an: valve şi artere funcţionale care cresc odată cu pacientul pediatric, aşa cum a presupus echipa care a realizat procedura la Clinica americană Duke.
Procedura a fost efectuată în primăvara anului 2022, la un bebeluş care avea nevoie de înlocuirea unei valve cardiace.
Micuţul s-a născut cu o afecţiune cardiacă extrem de rară, având cele două artere principale ale inimii fuzionate (sudate împreună). Mai mult, valva inimii prezenta scurgeri masive, permiţând sângelui să se scurgă în inimă.
În timpul unei intervenţii de opt ore, chirurgii de la Clinica universitară Duke, din Statele Unite, au fuzionat, pentru prima dată, arterele şi valvele vii de la inima unui donator la inima unui nou-născut, creând un potenţial nou domeniu în chirurgia cardiacă.
Până la această intervenţie, procedura mai fusese efectuată doar pe porci.
Una dintre multele părţi dificile în efectuarea unei intervenţii chirurgicale cardiace la un copil, este faptul că, atât inima, cât şi copilul, cresc.
„Când trebuie să înlocuim supapele sau arterele inimii la copii, este necesar ca arterele şi valvele să se dezvolte odată cu copilul", a precizat dr.Turek.
Standardul de îngrijire, respectiv folosirea unor valve artificiale nu ar fi permis creşterea odată cu copilul, necesitând înlocuiri frecvente, implicând proceduri chirurgicale care au o rată de mortalitate de 50%.
„Cred că aceasta este într-adevăr una dintre cele mai profunde evoluţii în chirurgia cardiacă pediatrică, de foarte, foarte mult timp încoace", a declarat după transplant dr. Joseph Turek, care a condus operaţia.
Un studiu condus de medicii de la Clinica americană Duke, publicat online pe 2 ianuarie, în revista Journal of the American Medical Association - JAMA, a constatat că noua modalitate folosită în timpul transplantului parţial de inimă a avut succes şi a dus la două valve şi artere funcţionale care cresc în acelaşi timp cu copilul ca şi cum ar fi vase de sânge naturale.
„Studiul este o dovadă că această tehnologie funcţionează, şi că poate fi folosită pentru a ajuta şi alţi copii", a declarat dr. Joseph W. Turek, primul autor al studiului şi şeful secţiei de chirurgie cardiacă pediatrică de la Duke, care a condus această procedură istorică.
Spre deosebire de pacienţii care primesc o inimă complet nouă, pacienţii care necesită doar o cantitate mică de ţesut donator s-ar putea să nu fie nevoiţi să ia atât de multe medicamente imunosupresoare (anti-respingere), care i-ar putea expune riscului pentru alte boli, deoarece medicamentele suprimă sistemul imunitar.
Astfel, studiul a constatat că procedura necesită aproximativ un sfert din cantitatea de medicamente imunosupresoare faţă de un transplant complet de inimă, ceea ce ar putea salva pacienţii de efectele secundare dăunătoare care s-ar putea agrava de-a lungul anilor.
Medicul a spus că inovaţia deschide calea pentru transplanturile domino, în care o singură inimă ar putea fi capabilă să salveze două vieţi.
În timpul unui transplant de inimă domino, un pacient care are valve sănătoase, dar care are nevoie de un muşchi cardiac mai puternic, primeşte un transplant de inimă complet; valvele sale sănătoase sunt apoi donate unui alt pacient care are nevoie de un transplant parţial, creând un efect domino.
Astfel, s-ar putea dubla numărul de inimi care sunt folosite în beneficiul copiilor cu afecţiuni cardiace.
„Dintre toate inimile care sunt donate, aproximativ jumătate îndeplinesc criteriile pentru a fi folosite pentru un transplant complet, dar noi credem că există un număr egal de inimi care ar putea fi folosite pentru valve", a explicat chirurgul american.
Dacă ar fi introduse în lanţul de transplant inimile donate care nu sunt folosite şi s-ar adăugă valvele provenite din transplanturile de inimă domino, s-ar putea crea o schimbare substanţială, a precizat el.
Procedura de transplant parţial de inimă a fost efectuată de 13 ori în patru centre din întreaga lume, inclusiv de nouă ori la Clinica Duke, dintre care mai multe au fost transplanturi de inimă domino.
Echipa medicală a precizat că aducerea acestei inovaţii la nivelul unui studiu clinic ar fi următorul pas pentru a atinge volumul de proceduri care ar schimba cu mult disponibilitatea transplantului cardiac de la donatori.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Momente de panică în conferința de presă - Ministra suedeză a sănătății s-a prăbușit chiar în timp ce era prezentată
Elisabet Lann, noul ministru al sanatații din Suedia, a leșinat și s-a prabușit marți, in timp ce era prezentata la o co ...
-
România, a doua cea mai mare alocare din UE în programul SAFE - Împrumuturi pentru armament și industria de apărare
Uniunea Europeana a anunțat astazi distribuirea sumelor in cadrul noului program SAFE (Securing the EU Defence Industria ...
-
Fizicienii au reușit să „dea timpul înapoi" într-un experiment cuantic. Ce înseamnă pentru viitorul științei
Fizicienii din Viena au reușit ceea ce pana acum parea doar un scenariu de science-fiction. Au inversat timpul pentru o ...
-
Google trage un semnal de alarmă: internetul se prăbușește! Ce contribuie, zi de zi, la acest lucru
Google a ajuns sa confirme ceea ce mulți editori și specialiști observau deja: internetul deschis intra intr-un declin a ...
-
Donald Trump afirmă că violenţa domestică este o infracţiune „mai puţin gravă"
Donald Trump a fost acuzat luni ca minimalizeaza gravitatea violentei domestice, dupa ce a declarat intr-un discurs ca a ...
-
Un melc a terorizat locatarii unui bloc, la miezul nopții. Aceștia au chemat și poliția
Un bloc din Bavaria a fost trezit in toiul noptii de o sonerie care nu mai contenea, iar locatarii, convinsi ca sunt vic ...
-
Medicul care și-a otrăvit 30 de pacienți ca să arate că este „expert" în resuscitare. 12 oameni au murit
Un fost anestezist din Franța este judecat dupa ce și-a otravit intenționat 30 de pacienți ca sa-și arate abilitațile de ...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu