Un american care îl acuză pe Hunter Biden de corupție a fost inculpat pentru spionaj în favoarea Chinei
Postat la: 11.07.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Un procuror federal din New York a anunţat luni că a inculpat pentru spionaj în folosul Chinei un bărbat israeliano-american care îl acuză la rândul său pe Hunter Biden, fiul preşedintelui democrat, de corupţie, notează AFP.
Gal Luft, 57 de ani, director al unui think tank pe probleme energetice, este acuzat că "a conspirat cu alţii pentru a promova interesele Chinei ca agent" al Beijingului, "fără să se înregistreze ca agent străin, aşa cum prevede legea americană", se arată într-un comunicat al biroului procurorului federal din districtul sud al New Yorkului, Damian Williams.
Luft este, de asemenea, urmărit penal pentru "trafic de arme", "încălcarea sancţiunilor împotriva Iranului" şi pentru "declaraţii false agenţilor federali".
Arestat în Cipru în februarie 2023, el se ascunde după ce a fost eliberat pe cauţiune în aşteptarea extrădării, a precizat Departamentul Justiţiei.
El riscă până la 20 de ani de închisoare pentru cele mai grave acuzaţii.
Gal Luft, care a lucrat în calitate de consilier pentru compania energetică chineză CEFC, controlată de stat, îl acuză de câţiva ani pe fiul cel mai mic al lui Joe Biden, Hunter, că a acceptat cu toată opacitatea milioane de dolari de la această companie.
El susţine, într-o înregistrare video publicată de New York Post pe 5 iulie, că a împărtăşit aceste informaţii cu doi procurori federali americani şi patru agenţi FBI la Bruxelles în martie 2019.
Mai mulţi parlamentari conservatori cer ca Luft să depună mărturie în faţa Congresului.
"Este un martor cheie", a afirmat duminică senatorul republican Ron Johnson la postul Fox News. "Trebuie să-i oferim imunitate, astfel încât să poată depune mărturie şi să-şi spună povestea".
"Gal Luft este un martor extrem de credibil privind corupţia familiei Biden", a scris vineri pe Twitter alesul republican James Comer.
În mai, aleşi republicani dintr-o comisie parlamentară însărcinată cu supervizarea executivului au publicat un raport care susţine că membri ai familiei lui Joe Biden şi asociaţii lor au primit aproape 10 milioane de dolari de la companii străine, în special chineze şi române.
Aceste acuzaţii fac parte dintr-o campanie de lungă durată vizând afacerile controversate ale lui Hunter Biden, fiul cu o viaţă agitată al preşedintelui democrat.
Politicienii conservatori îl acuză că a făcut afaceri dubioase în Ucraina şi China, în timp ce Joe Biden era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017), profitând de legăturile şi de numele tatălui său.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada și Australia. Din luna aprilie, această autorizație plătită va fi obligatorie și pentru europeni. ETA este menită să consolideze securitatea la frontieră și face parte dintre eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor.
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, românii sunt obligați să suporte și alte taxe și contribuții. Cu toate acestea, finanțele publice sunt într-o situație critică, iar România rămâne, de ani de zile, campioana deficitului bugetar în Uniunea Europeană.
-
A fost rezolvat paradoxul bunicului. Enigma care face referire la călătoria în timp și schimbă cursul istoriei - Anunțul unui fizician celebru
Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului". Enigma se referă la călătorul în timp care își întâlnește strămoșii și astfel schimbă cursul istoriei, ștergându-și propria existență. Rezolvarea paradoxului ar putea face posibilă călătoria în timp.
- Haos total în SUA, provocat de incendii: Joe Biden și-a anulat programul/ Toate evenimentele au fost sistate
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebare. Diana Șoșoacă a anunțat retragerea din viața publică din cauza amenințărilor la adresa ei și a copiilor ei din partea susținătorilor lui Călin Georgescu, așa că pe 8 ianuarie a plecat spre Venezuela, de unde a postat astăzi o fotografie cu mesajul „Refacem relațiile pierdute ale României și luptăm pentru PACE".
-
Influentul ziar german FAZ: „În România e tot mai puternică suspiciunea că spectrul Rusiei a fost folosit pentru anularea unui scrutin ce nu convenea guvernanților"
Într-un articol cu titlul „Mitul interferenței ruse", cotidianul german conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung observă că amestecul Moscovei în alegerile din România este tot mai mult pus sub semnul întrebării. Ziarul analizează totodată lipsa de popularitate a guvernanților de la București, în mod special a președintelui Klaus Iohannis.
-
Metoda controversată, dar isteață, prin care Microsoft vrea să fure utilizatorii Google. Ce au putut să facă
Microsoft a adoptat o tactică neobișnuită și, pentru mulți, controversată, în încercarea de a atrage mai mulți utilizatori pentru motorul său de căutare, Bing.
-
Detalii cutremurătoare despre tânărul de 18 ani găsit spânzurat de un copac. „Sunt terminat psihic, îi urăsc pe toți. Sper să mă puteţi ierta!"
Noi detalii cutremurătoare în cazul adolescentului de 18 ani care a fost găsit spânzurat de un copac, pe un deal dintr-o localitate din judeţul Tulcea, au fost făcute publice.
-
Elon Musk ar regiza o mare lovitură în Marea Britanie: Mazilirea premierului Keir Starmer
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, ar fi discutat în privat cu aliaţii săi despre posibilitatea de a-l înlătura pe Sir Keir Starmer din funcţia de prim-ministru al Regatului Unit înainte de următoarele alegeri generale, potrivit unor surse apropiate subiectului, raportează Financial Times.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Revoltă în Germania, după aderarea deplină a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. „Dezastru pentru siguranța oamenilor în Europa"
- 2.Descoperirea unui misterios sarcofag egiptean cutremură lumea arheologică
- 3.Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
- 4.Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
- 5.Experimentul care dă fiori Europei: cu un laptop și un smartphone, un expert IT a dezvăluit riscurile panourilor fotovoltaice
- 6.Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
- 7.Mașina care bate toate recordurile și costă doar 15.000 de dolari se vinde deja pe piața din China si vine in Europa.
- 8.Fost deputat PSD și șef al PUSL Vrancea i-a zburat creierii cu cinism unui tânăr aflat pe domeniul său de vânătoare
- 9.Am intrat în spatiul Schengen si nu prea. Care sunt statele care au reintrodus controale la frontiere
- 10.Boala Ursulei von der Leyen are legatura cu vaccinurile mARN Covid. Pe 6 ianuarie 2025 are termen in procesul legat de SMS-urile cu Alfred Bourla de la Pfizer
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu