Ultimele audieri din dosarul Colectiv au loc astăzi la Tribunalul București
Postat la: 21.11.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Ultimii trei inculpaţi din dosarul Colectiv vor fi audiaţi joi la Tribunalul Bucureşti, urmând a se trece la dezbateri finale în procesul în care sunt judecaţi patronii clubului şi fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone.
La ultimul termen al procesului, care a avut loc în 14 noiembrie, judecătorul care se ocupă de acest caz, Mihai Bălănescu, i-a anunţat pe avocaţi să fie pregătiţi joi pentru dezbateri finale şi i-a atenţionat că, dacă vor lipsi, se va apela la avocaţi din oficiu.
Tot atunci, magistratul a anunţat că este posibil ca pledoariile să se prelungească pe mai multe zile. În aprilie 2016, dosarul Colectiv a fost trimis în instanţă de Parchetul General, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucureşti.
Doi ani procesul a fost blocat pe chestiuni de procedură, iar judecătorul desemnat iniţial să se ocupe de acest caz a ieşit la pensie, fiind înlocuit în octombrie 2018 de Mihai Bălănescu.
Noul judecător a promis că va grăbi soluţionarea dosarului, în fiecare săptămână fiind audiaţi zeci de martori şi victime. În proces sunt judecaţi patronii clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.
De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu - şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea - consilier superior, Ramona Sandra Moţoc - referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.
În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv „au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, Sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015".
Anchetatorii mai arată că Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu „nu au asigurat cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, (...) nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului şi a clienţilor prin asigurarea unui număr de căi de ieşire suficient şi prevăzut de lege, marcate şi dotate corespunzător, şi nu au stabilit clauze privind sănătatea şi securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL şi SC Digidream Multimedia SRL".
Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4.
Potrivit procurorilor, infracţiunea de abuz în serviciu constă în eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.
Pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei sunt acuzaţi că, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Absența lui Nicușor Dan de la Ziua Marinei a stârnit controverse. Unde era de fapt presedintele
Președintele Romaniei Nicușor Dan, alaturi de familia sa, a participat, vineri, 15 august, la slujba de Sfanta Maria, la ...
-
Peste 66 de kilograme de cocaină, descoperite într-o autorulotă în Sibiu. Cât valorau drogurile pe piața neagră
Peste 66 de kilograme de cocaina au fost gasite intr-o rulota in județul Sibiu, a anunțat Poliția Romana vineri, 15 augu ...
-
Scenariu SF sau realitate: Cum ar fi viața pe Pământ după un război nuclear
De la inceputul razboiului din Ucraina și pe fondul amenințarilor venite dinspre Rusia, intrebarea despre cum ar arata l ...
-
A apărut pastila care dezarmează cancerul! Descoperirea care ar putea rescrie regulile chimioterapiei: Chiar și cele mai rezistente tumori răspund la tratament
Cercetatorii de la King's College London au dezvoltat un medicament experimental care ar putea transforma modul in care ...
-
Monedele de Gambling: Un Nou Trend în Crypto
În ultimul deceniu, criptomonedele au revoluționat multiple industrii, iar una dintre cele mai afectate de aceasta ...
-
Antrenamentul de baschet: Depășește-ți limitele
Baschetul este mai mult decat un sport, este o disciplina care imbina forța fizica, rafinamentul tehnic și rezistența me ...
-
Operatiunea "Casa Iohannis": ANAF l-a notificat pe Klaus Iohannis sa plateasca aproape un milion de euro pentru proprietatea luata fraudulos
Am fost informati pe surse ca fostul presedinte Klaus Iohannis tocmai ce a fost notificat de ANAF sa plateasca in jur de ...
-
PREMIERA: "În interiorul vaccinurilor cu ARNm" - Filmul despre noua tehnologie care a omorât milioane de oameni si e pe cale sa mai ucida inca o data e in top pe internet
Patriot TV folosește astazi timpul nostru de difuzare pentru „Patriot TV Premieres" pentru a difuza „Î ...
-
O republicană din Congresul SUA descrie rapoarte credibile despre "ființe interdimensionale". Martorii susțin că au observat "mișcări în afara timpului și spațiului"
Reprezentanta din Congresul SUA Anna Paulina Luna (Republicana - Florida) a lansat o bomba in emisiunea The Joe Rogan Ex ...
-
Conspirația Genezei 6: Think Tank-uri, educație și ecologism
Cartea lui Gary Wayne - „Conspirația Genezei 6" - exploreaza existența descendenților moderni ai nefilimilor bibli ...
-
Incompetentii de la Hidroelectrica au reusit să piardă 41% din profit în prima jumătate a anului la cel mai mare producator de energie din România
Profitul net al Hidroelectrica, cel mai mare producator de energie din Romania, a scazut cu 41% in primele șase luni din ...
-
Există o singură varianta ca sa supravietuim Aplocalipsei AI și ne-o spune cel care a contribuit decisiv la inventarea Inteligentei Artificiale
Geoffrey Hinton, cunoscut drept „nașul AI", se teme ca tehnologia pe care a ajutat-o sa o construiasca ar putea di ...
-
Un futurolog celebru face o profeție terifiantă: SUA se va rupe de Europa și începe al Doilea Război Rece al omenirii
Philip Cunliffe, profesor de relații internaționale la University College London, celebru futurolog, face o analiza prin ...
-
De la bătaia de joc la bătaia pe bune: Un bărbat și-a oprit brățara de monitorizare ca să își agreseze soția
Teoretic, odata instalata brațara de monitorizare, agresorul poate fi urmarit de oamenii legii și poate fi ridicat rapid ...
-
Printre initiații planetei avem si noi unul. Foarte important. Cine a fost, de fapt, Zalmoxis?
Zalmoxis. Un profet, un inițiat, un zeu coborat printre oameni sau doar un om ce a atins o treapta spirituala atat de in ...
-
Filmele SF-Horror devin realitate: Iepuri Frankenstein arată cu adevărat înfricoșător. Virusul care terifiază că poate trece la om
Niște iepuri din Colorado cu excrescențe grotești, asemanatoare cu coarne, ar putea parea desprinse dintr-un film de gro ...
-
Date oficiale Eurostat: România are cea mai fulminantă creștere a prețurilor din Europa, la bunuri și servicii
Economia Romaniei se bazeaza pe consum, iar potrivit datelor oficiale Eurostat, țara noastra a avut cea mai mare creșter ...
-
AI cucerește mediul de afaceri: majoritatea companiilor globale o folosesc pe scară largă
Aproape trei sferturi dintre companiile globale (72%) au integrat si implementat la scara larga Inteligenta Artificiala ...
-
Austeritatea lui Bolojan: Să rămâna doar multinaționalele care jupuiesc țara - Firmele românești se mută în Bulgaria din cauza taxelor uriașe de la noi
Creșterea anunțata mult prea din scurt a taxelor in aceasta vara a declanșat un adevarat val de nemulțumire in mediul de ...
-
"Furtuna uscată", noul fenomen apocaliptic: Cerul se întunecă, fulgeră, dar nu plouă. Trăznetele produc masive incendii la sol
Un peisaj apocaliptic de canicula: peste care se abat nori negri și fulgere amenințatoare, dar fara ca vreo picatura de ...
-
Cum va arăta sistemul impenetrabil Golden Dome, cu care Donald Trump vrea să protejeze SUA. Are patru straturi, inclusiv unul spațial
Sistemul antiracheta Golden Dome, proiect emblematic al administrației Trump, va fi alcatuit din patru straturi integrat ...
-
Anularea alegerilor din 2024, consemnată în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind situaţia drepturilor omului în România
Departamentul de Stat al SUA consemneaza in raportul sau privind situatia drepturilor omului in Romania in anul 2024, pu ...
-
Andrei Caramitru anunță că 15% din români sunt retardați clinic: Problema se rezolvă cu iod! De asta votăm ce votăm
15% din romani sunt retardați clinic, iar 40% din populația țarii e analfabeta funcțional. Asta spune economistul Andrei ...
-
Înapoi la haiducie. O soluție din bătrâni pentru poporul român oropsit
Folclorul romanesc vechi este o fereastra spre adancurile mentalului colectiv al epocii sale, dar și a noastre, cei care ...
-
Inteligența artificială "generează" noi miliardari într-un ritm record
Potrivit CB Insights, in prezent exista aproape 500 de unicorni legați de inteligența artificiala, adica companii din se ...
-
Tensiune și suspans la masa de joc: Tehnici cinematografice folosite în scenele de jocuri de noroc
De-a lungul istoriei cinematografiei, jocurile de noroc au servit drept inspirație pentru explorarea emoțiilor umane ext ...
-
O companie ungară de familie vrea să deschidă o mină de sare în Transilvania. Concesiunea e în curs de autorizare
O companie de familie ungara se pregatește sa deschida o mina de sare la Valea Florilor, judetul Cluj, dupa ce a caștiga ...
-
Donald Trump șochează SUA: Anunță că va reduce prețul medicamentelor cu 1.500%
Excentricul președinte al SUA, Donald Trump, promite ca va reduce prețul medicamentelor cu 1.500%. Asta ar insemna pract ...
-
Austeritatea lui Bolojan ne duce la sapa de lemn din primele zile: Tot mai multe firme românești intră pe roșu; profitabilitatea scade vertiginos
Datele financiare publicate de Banca Naționala a Romaniei, dupa ce a primit raportarile de la Ministerul Finanțelor ale ...
-
CONTROL TOTAL. România renunță la cardul național de sănătate: Cartea electronică de identitate devine singurul validător al serviciilor medicale
Începand de anul viitor, cardul național de sanatate va fi scos definitiv din uz. Locul lui va fi luat de cartea e ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu