Trei urşi care au intrat în orașul Miercurea Ciuc au fost împușcați de autorităţi: "Mama lor i-a crescut cerşetori"
Postat la: 22.05.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri. Autoritățile susțin că au luat decizia deoarece animalele reprezentau un pericol și că au făcut eforturi să îndepărteze urșii, dar fără rezultat.
„În ultima săptămână, înainte de Rusaliile catolice, dar şi după, trei urşi ne-au îngreunat viaţa în zona Şumuleu. Acum două nopţi au intrat în intravilanul municipiului unde erau mai multe case şi timp de şase ore am încercat, fără succes, să îi capturăm. Am reuşit în cele din urmă să îi alungăm, dar ieri seară, în jurul orei 20.00, am primit din nou un apel 112 legat de prezenţa celor trei urşi pe o stradă, în apropierea casei Fodor. Ne-am deplasat împreună cu Poliţia, Jandarmeria, Ambulanţa şi aşa mai departe şi am constatat că cei trei urşi se aflau acolo, au încercat să intre în casă, au golit tomberoanele, au căutat de mâncare şi nu au vrut să plece cu niciun chip, nici când au pornit sirenele (...) Aşa că am chemat Asociaţia Vânătorilor Szilos cu care avem contract pentru astfel de situaţii şi pe medicul veterinar şi am încercat din nou alungarea urşilor, dar ei şi-au continuat drumul pe altă stradă, iar când au ajuns la pârtia de schi, pur şi simplu, nu au mai vrut să plece (...) În final, după o acţiune de peste două ore, comisia a luat decizia de a-i extrage. Nici după prima împuşcătură ceilalţi doi urşi nu au plecat, aşa că vânătorul a fost nevoit să îl împuşte şi pe al doilea, iar apoi şi pe cel de al treilea", a declarat viceprimarul municipiului, Bors Bela.
Este vorba despre trei urşi tineri, de aproximativ trei ani. „În urmă cu 3-4 săptămâni au fost despărţiţi de mama lor. Din păcate, au fost crescuţi în aşa fel încât să îşi procure mâncarea din tomberoane, din curţile sau din casele oamenilor (...) Mama lor i-a crescut cerşetori", a menționat viceprimarul. Jandarmeria Harghita a anunțat că anul acesta a primit peste 100 de apeluri prin intermediul numărului de urgenţă 112 pentru îndepărtarea urşilor din zonele locuite de oameni, dintre care 13 numai în ultima săptămână.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Țigănie la Romsilva. Fostul director a ieșit la pensie, a încasat prima de 100.000 de euro și s-a reangajat la loc!
Teodor Țigan, fostul director general al Romsilva care a luat 100.000 de euro primă de pensionare, s-a reangajat, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună. În acest moment, el cumulează un salariu anual de 473.000 de lei și o pensie de aproximativ 63.000 de lei.
-
Lavinia Șandru va fi candidatul PUSL la alegerile prezidențiale
Partidul Umanist Social Liberal și-a anunțat candidatul pentru alegerile prezidențiale din luna mai, Lavinia Șandru. Anunțul a fost făcut vineri, într-o conferință de presă la sediul PUSL.
-
Trump amenință țările BRICS cu un război economic dur: Să nu susţină o altă monedă pentru a înlocui dolarul. Altfel le impunem taxe de 100%
Preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declarat din nou că va impune taxe vamale de 25% pentru produsele canadiene şi mexicane începând de sâmbătă.
-
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek, a relatat joi Axios, citând o notificare adresată birourilor de către directorul administrativ al Camerei Reprezentanţilor SUA.
-
O piramidă necunoscută intrigă cercetătorii
O structură submersă în formă de piramidă a fost identificată în apropierea Insulelor Azore din Oceanul Atlantic, generând dezbateri științifice privind originea sa. Descoperirea inițială a fost făcută accidental de un căpitan de navă de pescuit care utiliza echipamente sonar în timpul activităților de rutină în largul coastei portugheze.
-
Concurență acerbă în lumea AI - A apărut modelul care surclasează DeepSeek-V3
Compania chineză de tehnologie Alibaba a lansat miercuri o nouă versiune a modelului său de inteligenţă artificială (AI) Qwen 2.5, despre care susţine că surclasează mult-lăudatul sistem AI DeepSeek-V3.
-
Geanina Hagima: Reîmpărțirea Lumii prin Războiul Nano prin presiunea injectării oamenilor cu interfață Bio-Cyber
Foarte important acest articol al doctoritei Ana Mihalcea! Practic este o concluzie la tot ce s-a intamplat pana acum. Ar trebui larg diseminat, iar aceste intrebari sa ajunga la autoritatile din intreaga lume. Si eu m-am gandit ca prin injectarea asa-ziselor vaccinuri covid, de fapt interfete bio-ciber , lumea a fost reîmpărțită între cei care dețin controlul asupra nanoehnologiei din aceste vaccinuri - chinezi, americani, ruși, indieni etc., scrie medicul Geanina Hagima pe pagina de Facebook.
-
Afacerile care se prăbușesc după intrarea României în spațiul Schengen. "Unii intenționează să își vândă imobilele și să se mute"
Intrarea României în spațiul Schengen nu este privită cu bucurie de toată lumea. La Nădlac, localnicii sunt disperați, deoarece afacerile din vamă sunt aproape de faliment. Odată cu eliminarea controalelor la frontieră, traficul s-a mutat pe autostradă, iar punctul de trecere a frontierei a rămas pustiu.
-
Mii de cetățeni români vor fi expulzați din SUA: Trump vrea să trimită migranții la Guantanamo
Un document publicat de presa din SUA arată faptul că, începând cu 24 noiembrie 2024, există 1.445.549 de persoane care nu se califică în sistemul ICE și au ordine finale de expulzare. Printre aceștia se regăsesc inclusiv peste 4000 de cetățeni români.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
- 2.Franța pe cale de a deveni o superputere a aurului datorită unei descoperiri revoluționare
- 3.Un economist avertizează că se sparge bula imobiliară. "Intrăm într-o perioadă în care devine esențial să înțelegem cum funcționează economia globală"
- 4.Practică cu adevărat șocantă: soldații nord-coreeni, aliați ai Rusiei în Ucraina, recurg la metode îngrozitoare de identificare a minelor
- 5.Elon Musk atrage atenția asupra unei posibile crize energetice viitoare spunând că „următoarea mare problemă a lumii" va fi lipsa de electricitate
- 6.Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie să investești
- 7.DAVOS - Cel mai mare fond suveran din lume avertizează: Inflaţia alimentată de tarife reprezintă unul dintre cele mai mari riscuri
- 8.Fișierele de asasinat JFK, RFK și MLK au fost desecretizate. Acestea dezvăluie planul nemilos al elitelor globale de a-i reduce la tăcere pe cei care le-au sfidat!
- 9.Cel mai amplu studiu privind siguranța vaccinului relevă +610% miocardite, +378% ADEM, +323% CVST, +249% riscuri Guillain-Barré
- 10.Boala Ursulei von der Leyen are legatura cu vaccinurile mARN Covid. Pe 6 ianuarie 2025 are termen in procesul legat de SMS-urile cu Alfred Bourla de la Pfizer
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu