Strămoșii „fantomă". Ce au descoperit oamenii de știință în ADN-ul uman
Postat la: 10.07.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Un studiu asupra ADN-ului african detectează o specie umană misterioasă. Ei oferă cele mai recente dovezi privind complicata moştenire genetică a omenirii, relatează vineri Reuters.
Studiul a indicat că actualii vest-africani prezintă într-o proporţie substanţială - circa 2% până la 19% - o moştenire genetică de la o specie umană dispărută, pe care cercetătorii o numesc ″populaţie fantomă″. ″Estimăm că încrucişarea s-a produs cu aproximativ 43.000 de ani în urmă, cu intervale mari de incertitudine″, a declarat un profesor din cadrul Universităţii din California, Los Angeles (UCLA), Sriram Sankararaman, care a condus studiul publicată săptămâna aceasta în Science Advances.
Homo sapiens a apărut pentru prima dată cu puţin peste 300.000 de ani în urmă în Africa şi ulterior s-a răspândit în toată lumea, întâlnind alte specii umane din Eurasia care de atunci au dispărut, printre aceştia numărându-se neanderthalienii şi denisovanii.
Cercetări genetice anterioare au demonstrat că specia noastră s-a încrucişat atât cu neanderthalienii cât şi cu denisovanii, populaţiile de oameni moderni din afara Africii purtând încă ADN de la ambele. Însă, în timp ce există ample mărturii fosilizate de la neanderthalieni şi câteva de la denisovani, recent identificată ″populaţie fantomă″ este mai enigmatică.
Întrebat ce detalii sunt cunoscute despre această populaţie, Sankararaman a declarat: ″Nu multe, în această etapă″. ″Nu ştim unde ar fi putut trăi această populaţie, dacă ar corespunde cu fosilele cunoscute şi care a fost soarta sa", a adăugat cercetătorul. Sankararaman a precizat că această specie dispărută şi-ar fi făcut apariţia în urmă cu circa 650.000 de ani din linia evolutivă care a condus la apariţia Homo sapiens, înainte de divizarea între liniile evolutive care au dus la apariţia speciei noastre şi a neanderthalienilor.
Cercetătorii au analizat informaţii genomice de la sute de vest-africani, inclusiv populaţia Yoruba din Nigeria şi Benin şi populaţia Mende din Sierra Leone, şi ulterior au comparat datele cu genomurile de neanderthalieni şi denisovani. Ei au identificat segmente ADN prezente la vest-africani care ar putea fi explicate cel mai bine prin încrucişări străvechi cu un membru necunoscut al arborelui genealogic uman, ceea ce a dus la aşa-numita ″introgresare″ genetică.
Nu este clar dacă vest-africanii au anumite beneficii genetice de pe urma acestei moşteniri. ″Începem să cunoaştem mai multe despre impactul ADN-ului de la hominizi străvechi asupra biologiei umane″, a percizat Sankararaman cu referire la specii umane dispărute.
″Acum ştim că atât ADN-ul de neanderthalian, cât şi cel de denisovan au avut în general efecte negative, însă au existat câteva gene în care acest ADN a avut un impact adaptiv. De exemplu, adaptarea la altitudini în rândul tibetanilor a fost probabil facilitată de o genă introgresată de la omul de Denisova″, a explicat Sankararaman.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Un amplu studiul indică Dieta Keto pentru prevenirea și tratarea bolii Alzheimer
Atunci când organismul își epuizează zahărul din sânge, după ce a aspirat tot ce a putut din depozitele de glicogen din mușchi, se orientează către compuși derivați din acizi grași numiți cetone, produși în ficat, care oxidează grăsimile în forme de energie utilizabile ca alternativă la glucoză.
-
Reacții furibunde după ce ministrul lui Netanyahu a dat de gol Israelul dintr-un cuvânt imediat după atacul din Iran
Ministrul israelian de extremă-dreapta al securității naționale, Itamar Ben Gvir, a fost criticat dur pentru că a adus prejudicii țării sale în conflictul cu Iranul, după ce a sugerat că Israelul s-a aflat în spatele atacului de vineri și a părut că se declară și nemulțumit de amploarea loviturii.
-
Un cuplu englez care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
În timp ce-și renovau bucătăria din casa lor veche, doi soți din Dorset, Anglia, au descoperit o comoară formată din peste 1.000 de monede vechi, din secolul al XVII-lea, care era ascunsă sub podea.
-
Sateliții Starlink ai lui Elon Musk ar putea eroda câmpul magnetic al Pământului și să ne otrăvească pe toți!
Un fost fizician de la NASA a declarat pentru DailyMail că gunoaiele spațiale ar putea afecta atmosfera Pământului, ducând la un „experiment de geoinginerie neplanificat". Sateliți precum Starlink, ai lui Elon Musk ar putea perturba magnetosfera Pământului, expunând întreaga viață la razele cosmice mortale.
-
Posibilele probleme de sănătate post-vaccinare ARNm pentru Ioan Aurel Pop presedintele Academiei Române: "Controlul medical a relevat o anomalie dar cred cu alte cauze"
Ioan Aurel Pop a vorbit deschis despre problemele de sănătate pe care le-a constatat după administrarea serului „COVID". Președintele Academiei Române susține că se simte bine și că-și exercită profesia fără piedici.
-
Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă nu s-a mai văzut
Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căldură și valuri de frig polar. Încălzirea globală și efectele meteorologice precum El Niño și La Niña influențează deja de un an tendința generală, însă aceste schimbări climatice drastice, cum ar fi trecerea de la cele 30 de grade de săptămâna trecută la zăpada din ultimele zile, sunt mai problematice.
-
O teorie tulburătoare: Există un anti-univers, in care timpul se scurge în sens opus?
Cercetătorii de la Institutul Perimeter pentru Fizică Teoretică din Canada au lansat teoria existenței unui anti-univers, in care timpul se scurge în sens opus față de cel în care trăim noi, relatează BBC. Existența unui univers paralel prinde tot mai mult contur.
-
Povestea "călătorului în timp" Javier. Singurul supraviețuitor al Pământului din 2028?!
Un bărbat misterios, numit „Javier", susține că trăiește în viitor, mai exact în 2028. Relatările „călătorului în timp" au devenit virale pe internet.
-
Dan Puric la Muntele Athos: "Voi candida la președinție, când mă va suna personal Putin de la Moscova!"
Aflat pentru câteva zile în pelerinaj la Sfântul munte Athos celebrul actor, eseist, regizor, scriitor și filosof Dan Puric a conferențiat într-un mod insolit la Schitul românesc Sfântul Nicolae din Kapsala. Si chiar în fața chiliei Sfântului, la rugămințile câtorva zeci de români aflați și ei tot în pelerinaj.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.S-a decis data de la care UE va interzice sobele pe lemne și în România. Cine ne dă bani pentru pompe de căldură
- 2.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 3.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Sindromul " România": Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate
- 9.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 10.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu