Statul face cadou foştilor chiriaşi terenul aferent caselor naţionalizate de comunişti
Postat la: 29.06.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Statul face cadou foştilor chiriaşi terenul pe care se află casele naţionalizate de regimul comunist, în baza unei simple cereri, fără niciunfel de altă obligaţie, potrivit unei legi intrate luni în vigoare.
Începând de astăzi, chiriaşii care au cumpărat locuinţe în temeiul Legii nr. 112/1995 pot primi cadou de la stat şi terenul aferent, inclusiv curţile şi grădinile din jurul construcţiilor.
Este nevoie doar de o simplă cerere şi de dovada faptului că au devenit proprietarii locuinţei, terenul fiind în prezent în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi Comisiile judeţene de fond funciar vor emite titlul de proprietate în favoarea foştilor chiriaşi.
Acestea sunt prevederile Legii nr.87/2020 publicată în Monitorul oficial din 25 iunie şi intrată astăzi în vigoare.
„Iată cât de simplu va fi pentru unele persoane să obţină suprafeţe de teren cu o valoare considerabilă, ulterior vor putea chiar şi să construiască pe acele terenuri, în timp ce foştii proprietari poate încă mai sperau să obţină ceea ce nu se vânduse încă", a informat Asociaţia pentru Proprietate privată.
Potrivit acesteia, numai la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti sunt încă nesoluţionate 21.219 dosare constituite în temeiul Legii nr. 10/2001, dintr-un total de 43.252 dosare (potrivit informaţiilorpublicate pe site-ul acestei instituţii).
Cu alte cuvinte, în 18 ani doar jumătate (51%) dintre dosare au primit o dispoziţie de la această primărie, unele dintre ele ajungând în prezent la o altă coadă, la ANRP.
„Noua lege ar fi trebuit să impună o interdicţie de atribuire a terenului către fostul chiriaş dacă există notificări depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, până la soluţionarea acestora. In legea nr. 18/1991 s-a păstrat doar referirea la cerererile formulate în temeiul legilor fondului funciar, terenurile respective să nu facă obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane - litera c) a rămas nemodificată de legea intrată astăzi în vigoare.
Nici măcar un preţ derizoriu, aşa cum a fost în cazul înstrăinării construcţiilor nu li se mai cere!
Dragi chiriaşi, faceţi cerere şi veţi primi şi terenul! Nu degeaba se spune că trăim în ţara chiriaşilor şi a debitorilor! (şi pentru aceştia din urmă statul încearcă să suspende toate popririle).
Sigur, vor apărea voci care ne vor corecta, cu o rigoare juridică impecabilă, spunând că legea nou apărută nu se adresează chiriaşilor ci împroprietăriţilor în temeiul Legii nr.112/1995.
Aşa este, proprietarii caselor naţionalizate şi-au văzut imobilele nu numai furate de statul comunist, dar şi vândute după 1995, iar acum observă, neputincioşi, cum terenurile lor sunt DĂRUITE celor care stau în prezent în aceste locuinţe! Pentru dosarele lor de despăgubiri fie nu a fost timp, fie calculele demonstrează că nu ar mai putea să cumpere ceva similar cu banii primiţi de la stat", scrie asociaţia punctând că „asta înseamnă, în România, protecţia dreptului de proprietate!"
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Slănic Prahova - surparea străzii: "S-ar putea să fie vestigii dacice. O apă subterană care spală nisipul"
Locuitorii din orașul Slănic Prahova trec în continuare prin momente de coșmar, după ce o stradă s-a surpat joi, 25 aprilie, la doar 40-50 de metri de blocurile de locuințe.
-
Proteinele Spike ajută celulele canceroase să supraviețuiască și să reziste chimioterapiei. Si vaccinurile ARNm Covid pot avea efecte similare
Proteina Spike din SARS-CoV-2, precum și cea produsă de „vaccinurile" Covid, poate promova cancerul prin faptul că interferează cu activitățile anticancer din organism, potrivit unui studiu recent pretipărite realizat de oamenii de știință de la Universitatea Brown.
-
România are al treilea cel mai mare preț la energie electrică din UE și al șaselea cel mai mare preț la gaze naturale
România ocupă doar locul 20 din 27 în Uniunea Europeană la indicele de accesibilitate pentru plata facturilor la utilități, pe baza costurilor estimate pentru energie electrică, gaze naturale, apă potabilă sau resturi menajere, așa cum sunt raportate de platforma Numbeo, pentru un apartament de 85 metri pătrați.
-
Craniile lui Mihai Viteazul si Radu cel Mare au fost fotografiate în anul 1893 la Mănăstirea Dealu
Unul dintre cei mai importanți conducători din istoria Țărilor Române a fost, cu siguranță, Mihai Viteazul. Pentru o scurtă perioadă, în ultimul an de domnie, acesta a condus de facto cele trei state medievale românești: Moldova, Transilvania și Țara Românească. De fapt, unirea celor trei regiuni a fost și motivul principal pentru care a fost asasinat.
-
Un vulcan din Antarctica erupe cu praf de aur: Peste 100 de milioane de dolari s-au dus în vânt!
Muntele Erebus, care împreună cu insula Deception este singurul dintre cei 138 de vulcani activi din Antarctica, este cunoscut pentru faptul că în fiecare zi emite în atmosferă gaze care conțin aproximativ 80 de grame de aur cristalizat.
-
Două milioane de sticle de apă minerală de la un producător de top contaminate cu o bacterie de origine fecală
Compania Perrier a fost obligată să distrugă două milioane de sticle de apă după ce o bacterie de origine fecală a fost descoperită în una dintre sursele sale din Gard, sudul Franței.
-
Scandalul care lovește industria Big Pharma: Un gigant farmaceutic a dat în judecată Pfizer din cauza vaccinurilor împotriva COVID-19
Grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline (GSK) a dat în judecată alianţa Pfizer-BioNTech într-un tribunal federal din statul american Delaware, joi, acuzând cele două companii că au încălcat patentele sale asociate tehnologiei ARN mesager atunci când au creat vaccinul lor împotriva COVID-19.
-
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată după ce s-a numit singură manager al unui proiect și a încasat fonduri substanțiale
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost trimisă în judecată, fiind cercetată cu privire la proiectul pentru care s-a desemnat singură manager. Primarul este acuzat că astfel a obținut și venituri brute lunare în valoare de peste 18 mii de lei, ca urmare a unor dispoziții pe care le-a emis.
-
"Noul Bivolaru" acuzat de trafic de persoane și viol. A păcălit tinere să facă videochat
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 4. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 5.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Sindromul " România": Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu