Situație critică în Polonia: au crezut că sunt atacați de Rusia, dar au avut un șoc când au aflat cine este în spatele operațiunii
Postat la: 01.09.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
În Polonia s-au înregistrat peste 20 de accidente feroviare, în decurs de doar 3 săptămâni. Autoritățile poloneze au intrat în alertă și prima pistă cercetată a fost un atac hibrid al Rusiei, dat fiind că rușii au folosit astfel de tactici în Ucraina.
Mai mult din greșeală decât intenționat, polonezii au descoperit că toate accidentele feroviare au fost provocate chiar de către cetățeni polonezi, care utilizau niște dipozitive de 30 de euro pentru a prelua comanda asupra locomotivelor sau pentru a bruia semnalul trenurilor.
Un tren care se îndrepta spre Varșovia a deraiat la sfârșitul săptămânii trecute, iar câteva ore mai târziu alte două trenuri au lovit un camion de livrări și un tren de marfă - urmate de alte accidente în zilele următoare - autoritățile poloneze au crezut inițial că este vorba de un sabotaj rusesc.
Rețeaua feroviară poloneză este o parte crucială a lanțului de livrare pentru orice, de la ajutoare umanitare la arme NATO destinate Ucrainei, și o rută cheie atât pentru persoanele care călătoresc spre și dinspre această țară, inclusiv pentru lideri mondiali precum președintele american Joe Biden.
După ce Agenția de Securitate Internă din Polonia a efectuat investigații, se pare că pasionații locali de radio, folosind echipamente de amatori, au reușit să copieze semnalul de frânare folosit pentru a anula funcțiile manuale ale operatorului de tren și a forța trenurile să oprească brusc, provocând accidentele
Presa poloneză a relatat că echipamentul folosit pentru sabotaj poate fi mai ieftin de 30 de euro și poate fi găsit pe site-uri precum AliExpress.
Forumurile de trenuri și conturile YouTube pentru pasionații de trenuri au discutat pe larg despre acest fenomen în urmă cu mai mulți ani.
Potrivit acestora, trenurile folosesc un sistem radio care nu este protejat prin criptare sau orice altă barieră de acces. Oricine poate emite o serie de trei frecvențe la 150 de megahertzi și poate lansa comanda radio-stop.
Autoritățile poloneze și-au anunțat intenția de a introduce, până în 2025, radiouri celulare GSM-R, care sunt criptate și nu pot fi sabotate la fel de ușor.
Compania de căi ferate a țării nu a implementat încă sistemele menite să includă rețeaua poloneză în siguranța traficului european.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
- Haos total în SUA, provocat de incendii: Joe Biden și-a anulat programul/ Toate evenimentele au fost sistate
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebare. Diana Șoșoacă a anunțat retragerea din viața publică din cauza amenințărilor la adresa ei și a copiilor ei din partea susținătorilor lui Călin Georgescu, așa că pe 8 ianuarie a plecat spre Venezuela, de unde a postat astăzi o fotografie cu mesajul „Refacem relațiile pierdute ale României și luptăm pentru PACE".
-
Influentul ziar german FAZ: „În România e tot mai puternică suspiciunea că spectrul Rusiei a fost folosit pentru anularea unui scrutin ce nu convenea guvernanților"
Într-un articol cu titlul „Mitul interferenței ruse", cotidianul german conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung observă că amestecul Moscovei în alegerile din România este tot mai mult pus sub semnul întrebării. Ziarul analizează totodată lipsa de popularitate a guvernanților de la București, în mod special a președintelui Klaus Iohannis.
-
Metoda controversată, dar isteață, prin care Microsoft vrea să fure utilizatorii Google. Ce au putut să facă
Microsoft a adoptat o tactică neobișnuită și, pentru mulți, controversată, în încercarea de a atrage mai mulți utilizatori pentru motorul său de căutare, Bing.
-
Detalii cutremurătoare despre tânărul de 18 ani găsit spânzurat de un copac. „Sunt terminat psihic, îi urăsc pe toți. Sper să mă puteţi ierta!"
Noi detalii cutremurătoare în cazul adolescentului de 18 ani care a fost găsit spânzurat de un copac, pe un deal dintr-o localitate din judeţul Tulcea, au fost făcute publice.
-
Elon Musk ar regiza o mare lovitură în Marea Britanie: Mazilirea premierului Keir Starmer
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, ar fi discutat în privat cu aliaţii săi despre posibilitatea de a-l înlătura pe Sir Keir Starmer din funcţia de prim-ministru al Regatului Unit înainte de următoarele alegeri generale, potrivit unor surse apropiate subiectului, raportează Financial Times.
-
Cum poți plăti RCA la aproape jumătate de preț dacă locuiești în București sau Ilfov
Șoferii din capitală și județul Ilfov, care în bună parte funcționează ca un „cartier dormitor" al Bucureștiului, plătesc pentru un RCA cu mult mai mult decât locuitorii altor zone. Tariful de referință este un indicator orientativ, care nu reflectă prețurile efective de vânzare, dar al cărui trend relevă, totuși, realitățile din piață.
-
Cazul minorilor care s-au sinucis din dragoste: la mijloc ar fi fost o iubire imposibilă şi, probabil, drogurile. Băiatul a fost o vreme în grija statului
Dubla sinucidere este învăluită în continuare în mister. Băiatul de 15 ani şi o fata de 14 ani din Tulcea au fost găsiţi morţi într-o carieră de piatră. Se pare că este vorba despre o iubire imposibilă şi, probabil, consumul de substanțe interzise. Cazul a fost preluat de procurorii de la crimă organizată.
-
Înșelătoria "Curierul" face tot mai multe victime - Cum trebuie sa se fereasca lumea de infractori
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că primește tot mai multe notificări, mesaje și emailuri de la firmele de curierat sau de la poștă cu privire la folosirea numelor unor firme în campanii de fraude, în condițiile în care cumpărăturile online devin tot mai frecvente.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Revoltă în Germania, după aderarea deplină a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. „Dezastru pentru siguranța oamenilor în Europa"
- 2.Descoperirea unui misterios sarcofag egiptean cutremură lumea arheologică
- 3.Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
- 4.Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
- 5.Experimentul care dă fiori Europei: cu un laptop și un smartphone, un expert IT a dezvăluit riscurile panourilor fotovoltaice
- 6.Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
- 7.Mașina care bate toate recordurile și costă doar 15.000 de dolari se vinde deja pe piața din China si vine in Europa.
- 8.Fost deputat PSD și șef al PUSL Vrancea i-a zburat creierii cu cinism unui tânăr aflat pe domeniul său de vânătoare
- 9.Am intrat în spatiul Schengen si nu prea. Care sunt statele care au reintrodus controale la frontiere
- 10.Boala Ursulei von der Leyen are legatura cu vaccinurile mARN Covid. Pe 6 ianuarie 2025 are termen in procesul legat de SMS-urile cu Alfred Bourla de la Pfizer
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu