Se pregătește recunoașterea oficială a existenței extratereștrilor? NASA analizează peste 800 de fenomene inexplicabile
Postat la: 01.06.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
La o întâlnire publică neobişnuită de la Washington, un grup de experţi însărcinaţi de NASA să analizeze problema delicată a OZN-urilor a subliniat, miercuri, nevoia de a colecta mai multe date pentru a putea explica aceste fenomene în viitor.
„Datele existente şi relatările martorilor sunt insuficiente pentru a oferi dovezi concludente cu privire la natura şi originea fiecărui eveniment", a spus David Spergel, astrofizician, preşedintele acestei comisii. „Avem nevoie de date de înaltă calitate".
În timpul verii ar trebui publicat un raport, care să detalieze modul în care se poate realiza acest lucru.
NASA a anunţat lansarea acestei lucrări anul trecut, iar în octombrie a desemnat nu mai puţin de 16 experţi să o realizeze. Printre aceştia, oameni de ştiinţă eminenţi, dar şi oficiali ai autorităţii americane de reglementare a aviaţiei civile (FAA), sau chiar fostul astronaut Scott Kelly.
Scopul lor nu este de a trece în revistă „fenomene anormale neidentificate" - termenul oficial folosit - pentru a încerca să explice rând pe rând evenimentele observate în trecut. Este de a face recomandări NASA despre cum să le studieze riguros în viitor.
Aproximativ 800 de fenomene aeriene neidentificate au fost colectate până acum, a declarat miercuri Sean Kirkpatrick, directorul biroului dedicat acestei probleme din cadrul Ministerului Apărării (AARO). Dar „poate doar între 2% şi 5%" sunt „cu adevărat anormale", a spus el.
Subiectul este foarte serios, a spus miercuri NASA: priveşte atât securitatea naţională, cât şi cea a traficului aerian. Dar trezeşte un interes puternic şi datorită termenului OZN.
„În acest moment, nu avem date explicite care să sugereze că există o legătură între fenomenele anormale neidentificate şi viaţa extraterestră", a spus David Grinspoon, unul dintre oamenii de ştiinţă din comisie.
Nicola Fox, administrator asociat la NASA, a deschis sesiunea condamnând hărţuirea online a membrilor comisiei.
Întâlnirea, care a durat câteva ore miercuri, a fost transmisă în direct pe internet, iar o porţiune a fost dedicată întrebărilor din partea publicului, depuse în prealabil online.
Această transparenţă este evidenţiată de agenţia spaţială americană, care subliniază necesitatea „destigmatizării" subiectului.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Guvernul dă de veste pentru milioane de români de la bloc: factura la curent nu va mai conta!
Guvernul lansează o nouă măsură pentru a asigura prețuri mai mici la energie electrică. Pe lângă mecanismul de plafonare al prețurilor energiei, valabil până la 1 aprilie 2026, executivul condus de Marcel Ciolacu introduce o inițiativă benefică pentru toți cetățenii României: dreptul de a-și produce propria energie electrică.
-
Germania anunță că România va da rachete și alte echipamente militare Ucrainei
SUA, Marea Britanie, Franța, Spania, România, Belgia și Lituania vor furniza Kievului echipamente și rachete, ca parte a inițiativei germane de consolidare a apărării aeriene a Ucrainei (IAAD), a anunțat luni Ministerul German al Apărării.
-
Frankfurter Allgemeine Zeitung propune distrugerea din România a rachetelor rusești care atacă Ucraina: "Nu atrage un atac asupra NATO"
Distrugerea rachetelor și a dronelor rusești deasupra Ucrainei de pe teritoriul NATO nu va duce la o ciocnire militară directă între alianță și Moscova, deoarece acesta nu va fi considerat un atac asupra Rusiei, scrie Konrad Schuller, corespondent al ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung.
-
Cine vrea de fapt Războiul Stelelor: Rezoluția Rusiei care împiedica amplasarea de arme în spațiul cosmic a picat la ONU
O rezoluţie a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, redactată de Rusia, care cerea tuturor ţărilor să împiedice "pentru totdeauna" amplasarea, ameninţarea sau utilizarea oricăror arme în spaţiul cosmic, a eşuat luni, organismul format din 15 membri fiind divizat în privinţa acestui demers.
-
Gabriela Firea: "Construim Spitalul Metropolitan după câștigarea alegerilor pentru Primăria Generală"
Starea sistemului de sănătate din România este departe de a fi perfectă, dar se îmbunătățește cu implicarea autorităților locale. Sunt destul exemple de bune practici în ultmii ani. În București, de exemplu, în perioada 2016 - 2020, au fost deschise două spitale noi: Spitalul de Copii „Dr. Victor Gomoiu", primul spital de copii construit în ultimii 30 de ani, și Spitalul Foișor.
-
Politica de susținere a producătorilor și procesatorilor locali a inceput sa dea rezultate. Suntem pe locul 2 la nivel european
Investițiile productive din România au fost de aproape 27% din Produsul Intern Brut (PIB), o sumă record direcționată de către Guvernul condus de Marcel Ciolacu care plasează țara noastră pe locul doi la nivel european. Politicile PSD de încurajare a producției locale și a investițiilor record în infrastructură au crescut încrederea investitorilor și au susținut dezvoltarea afacerilor.
-
Detalii despre filmările la „Mad Max: Fury Road" - Actorul Tom Hardy e la cuțite cu Charlize Theron: "Situația a scăpat de sub control"
Regizorul australian George Miller a făcut declarații despre conflictul de pe platoul de filmare dintre Tom Hardy și Charlize Theron, vedetele din „Mad Max: Fury Road/ Mad Max: Drumul furiei", în cadrul unui interviu acordat publicației The Telegraph.
-
Demență totală: AMC pune avertisment la filmul Goodfellas pentru "lipsa persoanelor de culoare" în mafia italiană!
AMC a plasat un avertisment la difuzarea filmului Goodfellas, avertizând publicul că lipsește "incluziunea și toleranța" din cauza lipsei persoanelor de culoare portretizate în mafia italiană.
-
Un ucrainean a detonat o petardă în vaginul soției. Ea era din Republica Moldova și a scăpat cu viață doar printr-o minune
Tribunalul Regional din Plzeň a început săptămâna trecută să judece un ucrainean care și-a mutilat soția, o tânără moldoveancă refugiată în Cehia. Anul trecut, într-un hostel din Kožlany, în regiunea Plzen, a legat-o de pat și a detonat o petardă pe care o introdusese anterior în vaginul ei.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 3.Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030
- 4.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 5.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 6.Țarcuri IT pentru viitoarele "animale umane": Nimeni nu explică dar iată ce inseamnă de fapt "Orașe inteligente" și "Orașe de 15 minute"
- 7.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 8.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 9.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 10.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu