Se complică prezidențialele
Postat la: 05.07.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Trei evenimente într-un interval foarte scurt de timp complică, într-o manieră încă greu de imaginat, ecuația alegerilor prezidențiale din România.
În ordine cronologică, este vorba de achitarea lui Cristian Popescu Piedone de toate acuzațiile care i s-au adus, de decizia lui Eduard Hellvig de a demisiona de la conducerea Serviciului Român de Informații și de intenția exprimată în termeni categorici de Statele Unite de a-l susține pe Stoltenberg pentru un nou mandat la conducerea NATO. Sunt aparent evenimente fără vreo legătură directă cu alegerile de la finalul anului viitor. Și cu toate acestea, implicațiile pot fi majore.
Cristian Popescu Piedone poate fi buturuga mică care răstoarnă carul mare. După ce a fost hăituit atât de mulți ani de justiția păstorită și protejată de președintele Klaus Iohannis, care a spus textual că "au trebuit să moară oameni" pentru ca PSD să fie debarcat de la putere, Cristian Popescu Piedone fiind victima de serviciu, iată că situația s-a schimbat radical.
Justiția, așa cum este ea, cu toate păcatele pe care le are și care, din nefericire, nu sunt recunoscute ca atare de către reprezentanții magistraților, au reușit, măcar în cazul lui Piedone, să facă dreptate. Dar asta înseamnă, nici mai mult nici mai puțin că cel puțin în cazul lui Piedone, președintele Klaus Iohannis a comis o nedreptate. Dacă mai era nevoie, această nedreptate este extrem de costisitoare pentru credibilitatea președintelui în exercițiu al României. Iar dacă am dreptate, atunci poate fi pusă sub semnul întrebării și orice fel de inițiativă a acestuia de a promova un candidat la viitoarele alegeri prezidențiale.
Un alt eveniment care încă nu este pe deplin descifrat de către opinia publică este demisia lui Eduard Hellvig din poziția de director al Serviciului Român de Informații. Acesta a declarat că și-a îndeplinit toate obiectivele și ca atare nu mai are niciun rost să rămână la vârful instituției. Analistul Bogdan Tiberiu Iacob remarcă însă pe bună dreptate că este exclus ca Hellvig să-și fi îndeplinit toate obiectivele. Și ne amintește că a existat o mare frământare în societatea românească privind tentativa de promovare a unui nou pachet de legi ale securității.
Este adevărat că Hellvig nu și-a asumat paternitatea voluminosului pachet legislativ, dar nici nu a afirmat vreodată că SRI este străin de acest obiectiv. În consecință, putem deduce fără a greși prea mult sau fără a greși chiar deloc faptul că tentativa de legiferare în acest domeniu îi aparține totuși Serviciului Român de Informații. O tentativă eșuată. Un obiectiv, deci, ratat. Mai sunt și altele la care ne vom referi în viitor. Să ne întoarcem însă la fondul problemei.
De ce a demisionat Eduard Hellvig? A demisionat fiindcă s-a rupt cordonul ombilical care îl leagă Klaus Iohannis? Și ca atare, fișa postului era scurtcircuitată? Sau, dimpotrivă:
A demisionat pentru că în conivență cu Klaus Iohannis a decis să-și ia timpul necesar pentru a candida în condiții igienice pentru un mandat de președinte al României? În ciuda alegațiilor care au apărut, să excludem, totuși, printr-un raționament de bun simț, scenariul pueril conform căruia Eduard Hellvig pleacă de la SRI pentru a se întoarce ca simplu activist sau eventual ca secretar general la PNL. Nici curcile nu pot să creadă acest lucru. Eduard Hellvig este în grațiile Washingtonului. Acest fapt este pe deplin dovedit. Deci are șanse serioase ca dacă este susținut de către PNL, să candideze cu succes la președinția României. Nu mai revin, pentru că am demonstrat acest lucru cu destul de multe argumente în analiza de ieri.
Dar, cum spuneam, tot ieri, dar și altădată, americanii, extrem de pragmatici, joacă la mai multe capete. Sub nicio formă ei nu vor rata ca într-un stat de importanța geostrategică a României să vină în poziția de președinte o persoană care nu este legată ombilical de Washington. Cristian Popescu Piedone poate încurca lucrurile dar nu le poate răsturna. El cel mult ar putea, înlăturând-o pe Gabriela Firea, să ocupe cea de-a doua poziție în stat ca număr de voturi, devenind noul primar general al Capitalei. Ceea ce nu va răsturna alegerile prezidențiale dar cu certitudine va încurca multe socoteli.
Și la scurt timp a căzut bomba. Chiar ieri. Statele Unite au admis că nu au ajuns la un compromis privind numele viitorului secretar general NATO. Întrucât nu s-a ajuns la un compromis, întrucât nu a putut fi desemnată în unanimitate o altă persoană, Jens Stoltenberg a fost convins să mai rămână o tură. Dacă el ar fi demisionat, indiferent cine ar fi fost înlocuitorul, timp de cel puțin un an, Mircea Geoană ar fi devenit actorul numărul unu NATO.
O extraordinară platformă de lansare a sa în cursa prezidențială de la București. O ofertă de nerefuzat pentru PSD. Dar iată că situația s-a schimbat. Stoltenberg rămâne pe poziții. Șansa lui Geoană de a căpăta o extraordinară relevanță la nivel mondial este anulată. Lansarea sa într-o eventuală cursă prezidențială nu mai este atât de solidă.
Din toate aceste motive, cred că cel puțin pentru moment, perspectivele legate de alegerile prezidențiale sunt astăzi mai puțin clare decât au fost ieri. Și cine știe ce surprize ne mai oferă în viitorul proxim factorul intern și factorul extern.
Sorin Rosca Stanescu
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Momente de panică în conferința de presă - Ministra suedeză a sănătății s-a prăbușit chiar în timp ce era prezentată
Elisabet Lann, noul ministru al sanatații din Suedia, a leșinat și s-a prabușit marți, in timp ce era prezentata la o co ...
-
România, a doua cea mai mare alocare din UE în programul SAFE - Împrumuturi pentru armament și industria de apărare
Uniunea Europeana a anunțat astazi distribuirea sumelor in cadrul noului program SAFE (Securing the EU Defence Industria ...
-
Fizicienii au reușit să „dea timpul înapoi" într-un experiment cuantic. Ce înseamnă pentru viitorul științei
Fizicienii din Viena au reușit ceea ce pana acum parea doar un scenariu de science-fiction. Au inversat timpul pentru o ...
-
Google trage un semnal de alarmă: internetul se prăbușește! Ce contribuie, zi de zi, la acest lucru
Google a ajuns sa confirme ceea ce mulți editori și specialiști observau deja: internetul deschis intra intr-un declin a ...
-
Donald Trump afirmă că violenţa domestică este o infracţiune „mai puţin gravă"
Donald Trump a fost acuzat luni ca minimalizeaza gravitatea violentei domestice, dupa ce a declarat intr-un discurs ca a ...
-
Un melc a terorizat locatarii unui bloc, la miezul nopții. Aceștia au chemat și poliția
Un bloc din Bavaria a fost trezit in toiul noptii de o sonerie care nu mai contenea, iar locatarii, convinsi ca sunt vic ...
-
Medicul care și-a otrăvit 30 de pacienți ca să arate că este „expert" în resuscitare. 12 oameni au murit
Un fost anestezist din Franța este judecat dupa ce și-a otravit intenționat 30 de pacienți ca sa-și arate abilitațile de ...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu