Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












S-a terminat cu șefia umană: Mika e primul CEO robot cu inteligență artificială!

Postat la: 06.11.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Robotul Mika, operat de un soft ce folosește inteligența artificială, a fost numită CEO al companiei Dictador, un producător polonez de băuturi alcoolice, potrivit Fox News. Mika este un proiect de cercetare comun al Hanson Robotics și Dictador, care l-a personalizat pe CEO pentru a reprezenta compania.

Datorită utilizării tehnologiei avansate, Mika a creat noi perspective de investiții în proiectele pe care le conduce, susține compania poloneză. Într-un videoclip al companiei Dictador, Mika a declarat că utilizează inteligența artificială avansată și algoritmi de învățare automată.

Directorul executiv al Hanson Robotics, David Hanson, care a jucat un rol-cheie în angajarea lui Mika la Dictador, a subliniat importanța „umanizării" inteligenței artificiale.

„Sunt foarte convins că trebuie să învățăm inteligența artificială să se preocupe de oameni pentru ca inteligența artificială să fie cu adevărat sigură. Cred că umanizarea este o direcție foarte importantă", a explicat Hanson.

În 2016, Hanson Robotics a prezentat-o pe sora lui Mika, Sophia, care a spus la un moment dat că va „distruge oamenii", stârnind controverse puternice în cadrul comunității științifice cu privire la softul dezvoltat.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE