ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




Rubla rusească înflorește și urcă la maximul ultimilor 7 ani față de dolar

Postat la: 21.06.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Rubla rusească a urcat luni la un maxim de aproape şapte ani faţă de dolar, pe piaţa valutară din Moscova, susţinută de controale de capital şi de promisiunea viitoarelor plăţi de impozite la sfârşitul lunii, în timp ce guvernul şi-a prezentat noul buget, transmite Reuters.

Rubla a crescut cu 1,2%, până la 55,75 faţă de dolar, atingând mai devreme 55,44, cel mai ridicat nivel atins de la începutul lunii iulie 2015, informează News.ro.

Rubla a avansat cu 0,6% la 58,49 unităţi faţă de euro, apropiindu-se de cel mai ridicat nivel din aproape cinci ani, de 57,10 unităţi pentru un euro, atins în mai.

Moneda rusă, care a devenit anul acesta cea mai performantă monedă din lume, este susţinută de veniturile mari ale Rusiei din exporturile de mărfuri şi de o scădere bruscă a importurilor, împreună cu interdicţia ca gospodăriile să îşi retragă economiile în valută.

Factorii de decizie au folosit forumul economic anual al Rusiei de la Sankt Petersburg, de săptămâna trecută, pentru a evidenţia puterea recentă a rublei.

Există îngrijorări că acest lucru ar putea afecta economia, care se îndreaptă către recesiune pe fondul sancţiunilor dure pentru ceea ce Moscova numeşte o "operaţiune militară specială" în Ucraina.

Prim-vicepremierul Andrei Belousov a spus că rubla este supraevaluată, iar industria ar fi mai confortabilă dacă moneda ar scădea între 70 şi 80 de unităţi faţă de dolarul american.

Discuţia activă despre o rublă "corectă" arată că există îngrijorări cu privire la impactul nivelului actual asupra bugetului şi importurilor, a declarat Dmitri Polevoi, director de investiţii la Locko-Invest.

Ministrul de Finanţe Anton Siluanov a declarat luni că trebuie stabilite reguli fiscale pentru a ajuta la formarea rezervelor şi la stabilizarea rublei.

În această săptămână, rubla ar putea să îşi extindă câştigurile, deoarece companiile vor trebui să plătească taxe, pentru care firmele axate pe export îşi convertesc de obicei veniturile în dolari şi euro.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE