Raed Arafat: Intrăm în logica medicinei de dezastre
Postat la: 27.10.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, marţi, că presiunea pe sistemul sanitar este în creștere și că, din cauza creșterii numărului zilnic de cazuri de Covid, România intră deja în logica medicinei de dezastre.
„Situaţia de astăzi este una pe care noi am anticipat-o, din păcate. Presiunea asupra sistemului sanitar este evidentă. Vedem o presiune care continuă să crească şi acest lucru iarăşi este un lucru care a fost anticipat, având în vedere cifra cazurilor care apare în fiecare zi. Clar că un procent din aceste cazuri va ajunge în spitale, are nevoie de îngrijiri medicale avansate şi unii dintre ei chiar de terapie intensivă. (...) Acum, încet, încet, intrăm în logica medicinei de dezastre, în care trebuie un management diferit faţă de măsurile de prevenţie, măsuri de prevenţie care trebuie să continue pe linie epidemiologică, măsurile care să oprească răspândirea. Acestea sunt cele mai importante. Dar, în acelaşi timp, acum, ne confruntăm cu o situaţie care necesită aplicarea unor măsuri foarte bine calculate pentru a putea trata şi a putea asista numărul cel mai mare de pacienţi posibil", a afirmat secretarul de stat Raed Arafat, citat de Agerpres, în cadrul videoconferinţei „Fenomenul SARS-CoV2. Gripa Sezonieră. Vaccinarea", organizată de Profit.ro.
Potrivit acestuia, se va ajunge la zile în care vor intra și 100 de pacienţi în Terapie Intensivă, ceea ce mpune pregătirea sistemului pentru intrarea sa în medicina de administrare a dezastrelor. El a explicat că a fost elaborat un plan pentru rezolvarea deficitului de de resurse umane pentru angajarea, fără concurs, a celor care au luat examenul de specializare pe terapie intensivă, pneumologie, boli infecţioase, radiologie şi epidemiologie.
„Cu domnul ministru Tătaru am avut discuţii cu mai multe spitale recent pentru creşterea capacităţii de Terapie Intensivă la Bucureşti, dar singurul lucru pe care nu putem să îl creştem brusc este numărul medicilor şi al personalului care se ocupă de cazurile de terapie intensivă. (...) Avem un plan pentru a corecta un pic partea de resurse umane, de a recupera acum toţi medicii care au terminat examenul de specialitate pe ATI, pe urgenţă, pe pneumologie, pe infecţioase, pe radiologie şi epidemiologie, de a-i angaja imediat fără concurs, pentru a crea o forţă de lucru pe care putem să o trimitem acolo unde este nevoie prin detaşare. (...) Sperăm în primă fază vreo 200 de persoane să reuşim să le angajăm, medici vorbim aici, la sfârşit ei să poată să aleagă unde vor să se transfere şi să aibă postul lor pe posturile vacante existente, tot fără concurs. Ordonanţa de urgenţă a fost citită, urmează să fie aprobată chiar în cursul acestei săptămâni", a precizat Arafat.
Secretarul de stat a menţionat că sunt aproximativ 70 de anestezişti care au terminat specialitatea, dar şi medici de urgenţă, care nu au niciun post.
„Partea de resurse umane rămâne partea cea mai serioasă care trebuie să vedem cu o manageriem corect, astfel încât colegii noştri să poată să îşi facă treaba. Trebuie să recunoaştem că este imposibil să ne facem treaba după prevederile Codului muncii, suntem chiar într-o situaţie care nu mai permite acest lucru şi atunci trebuie să ne adaptăm programul, să ne adaptăm modul de lucru, în care să existe şi timpul de odihnă, dar, în acelaşi timp, să existe personal suficient în spitale şi în unităţile sanitare şi în serviciile de urgenţă care să se ocupe de numărul mai mare de pacienţi. Poate că acest aflux de pacienţi va dura cel puţin vreo patru-cinci-şase săptămâni", a indicat Raed Arafat.
România înregistrează un bilanț negativ de 104 decese înregistrate în doar 24 de ore, prima zi în care numărul deceselor depășește pragul de 100. În total, România, țară aflată pe locul doi la mortalitatea din ultimele două săptămâni, are 6.574 de decese.
Alte 4.724 de persoane au fost confirmate cu coronavirus după prelucrarea a 28.876 de teste în ultimele 24 de ore. Lor li se adaugă și rezultatele a 2.952 de teste efectuate anterior și transmise marți. Rata de pozitivare este una în continuare ridicată, de 14,8%. Pe secțiile de terapie intensivă se află în prezent internați 824 de pacienți cu coronavirus.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Un fotbalist de primă ligă a dat în judecată Pfizer și consideră ca vaccinul anti COVID are legătură cu accidentările sale
Accidentat des, François-Xavier Fumu Tamuzo a decis să îşi încheie cariera de fotbalist la jumătatea lunii aprilie, la doar 29 de ani.
-
Gușă despre inca o gafă de-a lui Geoană: "M-am dus la Moscova pentru deoarece așa am convenit cu americanii. De ce s-a mai dus și el pe-ascuns doar Dumnezeu știe!"
În anul 2009, Mircea Geoană a făcut o călătorie secretă la Moscova, fără să-și anunțe echipa de campanie. Pe atunci, Cozmin Gușă era șeful de campanie a lui Geoană. Invitat în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării", moderată de Robert Turcescu la Metropola TV, Cozmin Gușă a povestit care au fost motivele pentru care Geoană a făcut acest gest, care a distrus rapid tot ce se clădise până atunci.
-
Oat-zempic: Rețeta băuturii care ajută la pierderea a 20 de kilograme în doar două luni!
În lumea căutării nesfârșite pentru soluții de slăbit, apare o nouă tendință: „oat-zempic", un smoothie viral de ovăz, care promite pierderea a până la 20 de kilograme în doar două luni.
-
Din banii de la americani, Ucraina dă 8 miliarde de dolari pentru plata salariilor. Ministrul ucrainean de finanțe spune că are o mare problemă
Ministrul ucrainean de Finanțe Marchenko a declarat că 7,8 miliarde de dolari din pachetul de ajutor al SUA vor merge pentru plata salariilor și a altor nevoi financiare, dar din cauza situației de pe câmpul de luptă, perspectivele bugetare ale țării pentru 2025 sunt „incerte".
-
Slănic Prahova - surparea străzii: "S-ar putea să fie vestigii dacice. O apă subterană care spală nisipul"
Locuitorii din orașul Slănic Prahova trec în continuare prin momente de coșmar, după ce o stradă s-a surpat joi, 25 aprilie, la doar 40-50 de metri de blocurile de locuințe.
-
Proteinele Spike ajută celulele canceroase să supraviețuiască și să reziste chimioterapiei. Si vaccinurile ARNm Covid pot avea efecte similare
Proteina Spike din SARS-CoV-2, precum și cea produsă de „vaccinurile" Covid, poate promova cancerul prin faptul că interferează cu activitățile anticancer din organism, potrivit unui studiu recent pretipărite realizat de oamenii de știință de la Universitatea Brown.
-
România are al treilea cel mai mare preț la energie electrică din UE și al șaselea cel mai mare preț la gaze naturale
România ocupă doar locul 20 din 27 în Uniunea Europeană la indicele de accesibilitate pentru plata facturilor la utilități, pe baza costurilor estimate pentru energie electrică, gaze naturale, apă potabilă sau resturi menajere, așa cum sunt raportate de platforma Numbeo, pentru un apartament de 85 metri pătrați.
-
Craniile lui Mihai Viteazul si Radu cel Mare au fost fotografiate în anul 1893 la Mănăstirea Dealu
Unul dintre cei mai importanți conducători din istoria Țărilor Române a fost, cu siguranță, Mihai Viteazul. Pentru o scurtă perioadă, în ultimul an de domnie, acesta a condus de facto cele trei state medievale românești: Moldova, Transilvania și Țara Românească. De fapt, unirea celor trei regiuni a fost și motivul principal pentru care a fost asasinat.
-
Un vulcan din Antarctica erupe cu praf de aur: Peste 100 de milioane de dolari s-au dus în vânt!
Muntele Erebus, care împreună cu insula Deception este singurul dintre cei 138 de vulcani activi din Antarctica, este cunoscut pentru faptul că în fiecare zi emite în atmosferă gaze care conțin aproximativ 80 de grame de aur cristalizat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 4. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 5.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Sindromul " România": Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu