Război în contratimp

• Tweet

Nu există conflagrație, conflict armat, în care factorul timp să nu fie esențial. Dar un război în contratimp este realmente o provocare fără precedent în istoria recentă. Pentru a-și maximaliza șansele și pentru a minimaliza pierderile umane, în rândul propriilor militari dar și în rândul populației civile, Israelul și-a luat un timp necesar, atât pentru pregătire cât și pentru evacuarea civililor. Dar acest timp lucrează din plin și în favoarea Hamas și a susținătorilor acestei organizații teroriste.

Armata israeliană se pregătește minuțios pentru un război crâncen de gherilă urbană, terestră și subterană, căreia va trebui să-i facă față asumându-și, din capul locului, numeroase pierderi în plan uman și în planul mijloacelor de luptă. Acest spațiu de timp este totodată extrem de important, pentru ca să se poate produce cel mai mare exod de populație din istorie într-o perioadă atât de scurtă. Cu certitudine, peste un milion de palestinieni sunt determinați, pentru a-și proteja viețile, să ia calea bejaniei. Unde se vor duce? Cum vor spuraviețui? Răspunsul la aceste întrebări poate înclina, într-o direcție sau alta, nu atât soarta războiului propriu-zis cât, mai ales, soarta războiului psihologic.

Războiul clasic declanșat împotriva organizației teroriste Hamas, care s-a înstăpânit în Gaza și care, pentru moment, este un război local, s-a upgradat printr-un război psihologic în care se aliniază de-o parte și de alta a unui front nevăzut, dar extrem de eficient, redutabile forțe ale mapamondului. Cu cât timpul de așteptare este mai lung, cu atât la nivel global statele se poziționează pentru moment la nivel psihologic și propagandistic într-o tabără sau alta. În favoarea cărei părți lucrează timpul?

Deși războiul este în acest moment strict local, celălalt război, cel psihologic, a devenit în mod paradoxal un război mondial, care tinde să extindă confruntarea din zonă într-un război regional. Care sunt, din această perspectivă, părțile combatante? Libanul, dominat de organizația Hezbollah, se pronunță ferm în favoarea Hamas și amenință Israelul cu bombardamente de rachete dar și cu un atac terestru. Deși aflat la o distanță apreciabilă la zona de conflict, Iranul acționează furibund și se angajează ca în cazul extinderii conflictului să intervină în sprijinul Hamas. Deși stagnato, Turcia aduce grave acuzații Israelului și pretinde, ca și alte state de altfel, că acesta se face nevinovat prin aplicarea unor pedepse colective, în cazul invaziei preconizate în Gaza. China, deși e greu de presupus că va participa militar în acest conflict, lansează aceleași avertismente. Pentru Vladimir Putin, acest război vine mănușă pentru că îi ușurează sarcina în Ucraina și, în același timp, ridică Federația Rusă la nivel de putere mondială. Siria este și ea parte a războiului psihologic. Ca și Iordania, ca și Irakul, ca și Pakistanul. Saudiții au întrerupt tratativele cu Israelul în urma declanșării acestui conflict. În cealaltă parte, dacă punem în discuție reacția statelor, se plasează Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Uniunea Europeană.

Factorul timp și, de fapt, războiul în contratimp, poate genera trei potențiale explozii. La nivelul statelor occidentale, unde demonstrațiile antiisraeliene și pro Hamas iau o mare amploare și încep să degenereze. În rândul populației supuse exodului, cca. un milion de persoane cărora cineva, cine, trebuie să le asigure un adăpost, hrană și asistență sanitară. Și în Ierusalim, orașul sfânt pentru trei religii, care, dacă lucrurile vor fi scăpate de sub control, poate declanșa nu numai un război regional, ci chiar un război mondial.

Când m-am referit la războiul psihologic, am făcut-o cu convingerea că el poate alimenta sau diminua războiul clasic. Și iată un element extrem de alarmant al acestui război psihologic. Pentru populațiile și statele frontului anti-israelian dar și pentru majoritatea protestatarilor din lumea occidentală, organizația teroristă Hamas este identificată cu palestinienii. Dacă observați, în toate aceste demonstrații se vorbește despre necesitatea poporului palestinian. Ca și când poporul palestinian este cel atacat. Și nu teroriștii Hamas, care prin participarea la această organizație și-au pierdut de fapt identitatea etnică. Această confuzie intenționată, premeditată și propagată energic oferă o încărcătură uriașă de muniție psihologică inamicilor Israelului din lumea întreagă.

În ceea ce privește războiul propriu-zis, prezența militară în apele israeliene, a flotelor navale și aeriene americane, britanice și franceze este de natură să dezamorseze situația și să-i descurajeze pe potențialii aliați militari ai Hamas. Dar tot acest echilibru din ce în ce mai fragil poate fi dat peste cap, poate fi aruncat în aer, dacă nu se găsește rapid o soluție pentru adăpostirea celor cca. un milion de refugiați palestinieni, de preferință nu în Egipt, ci undeva în sudul Fâșiei Gaza.

Sorin Rosca Stanescu