Pedofilii vor fi castrați chimic în conformitate cu noua lege adoptată ieri în Parlament
Postat la: 13.07.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Procesul chimic implică injectarea forțată a medicamentelor antiandrogenice compuse din substanțe chimice care sunt de așteptat să reducă libidoul și activitatea sexuală a pedofililor.
Este o măsură extrem de dură luată de Ucraina împotriva pedofililor. Parlamentul de la Kiev a adoptat ieri această lege prin care cei care abuzează de minori vor fi castraţi chimic.
Legea se va aplica oamenilor între 18 şi 65 de ani, care sunt condamnaţi pentru de viol sau abuzul sexual al minorilor, și ar putea afecta mii de oameni pe an. În 2017, cifrele oficiale au raportat 320 de copii în Ucraina - dar numărul cazurilor de abuz sexual asupra copiilor ar fi în mii deoarece părinţii se tem să declare abuzurile din diverse motive.
Șeful poliției naționale Vyacheslav Abroskin a declarat săptămâna aceasta: „Cinci copii au fost violați în doar 24 de ore". Liderul Partidului Radical, Oleg Lyashko, care a propus măsura castrației, a declarat: „Legea ucraineană nu prevede pedeapsa cu moartea pentru agresiuni sexuale împotriva copiilor". „Și este foarte puțin probabil ca violatorul să nu se mai întoarcă la apucăturile sale după ce este eliberat din închisoare".
Oleh Liashko a mai spus: "Trebuie să introducem o pedeapsă mai dură pentru maniacii sexuali. Cel puţin 15 ani de închisoare fără drept de eliberare condiţionată, iar când vor ieşi din penitenciar să fie urmăriţi îndeaproape de oamenii legii. Totodată, să avem un registru deschis al pedofililor, pe care fiecare părinte să îl poată accesa pe internet pentru a vedea cât pot fi de periculoşi".
Un alt stat ex-sovietic, Kazahstan, permite, de asemenea, castrarea chimică a pedofililor. Aceasta decizie a fost luată după un raport potrivit căruia numărul violurilor infantile s-a dublat la aproximativ 1.000 pe an. Ucraina nu a specificat „cocteilul" chimic pe care îl va folosi, a titrat agenția națională de știri a Ucrainei.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității".
-
Abia acum aflam adevarul despre criza energetica globală: Cererea de gaze naturale va exploda din cauza Inteligentei Artificiale!
Producătorii de gaze naturale anticipează o creştere semnificativă a cererii în următorul deceniu, deoarece dezvoltarea inteligenţei artificiale duce la o creştere a consumului de energie electrică pe care sursele regenerabile ar putea să aibă dificultăţi să o satisfacă singure, relatează CNBC.
-
Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
Mii de automobile electrice sunt parcate in arealul bine pazit al unui aeroport dezafectat din Brandenburg și în alte locuri asemenea. Presei i se refuza intrarea, filmările sunt din elicopter.
-
Descoperire de proporții în adâncurile Pământului: poate schimba toate noțiunile existente despre planeta noastră
Un studiu recent realizat de cercetători de la Northwestern University și University of New Mexico a descoperit dovezi care sugerează că straturile profunde ale Pământului ar putea găzdui rezervoare masive de apă.
-
Anchetă împotriva Facebook și Instagram. Anunțul Comisiei Europene
Comisia Europeană a deschis o anchetă împotriva Facebook şi Instagram, rețelele de socializare ale Meta, suspectate că nu ar fi respectat obligaţiile în materie de combatere a dezinformării înaintea alegerilor pentru Parlamentul European.
-
Cum a devenit un adolescent unul dintre cei mai căutați infractori din Europa
Julius Kivimäki, unul dintre cei mai căutați infractori din Europa, a fost condamnat la închisoare pentru că a șantajat 33.000 de pacienți care făceau terapie cu publicarea dezvăluirilor din ședințele private.
-
Surpriză uriașă în a şasea etapă a sezonului de Formula 1: Lando Norris câștigă Miami Grand Prix
Lando Norris (McLaren) a produs o surpriză mare duminică seară în Formula 1, el câştigând Miami Grand Prix, a şasea etapă a sezonului. Pentru britanic este primul succes în Formula 1.
-
The Insider despre unitatea GRU 29155: Cum acționa una dintre cele mai infame familii de asasini ruși în vestul Europei cu baza la Vila Elena
Jurnaliștii Christo Grozev, Michael Weiss și Roman Dobrokhotov au deconspirat, pentru publicația The Insider, una dintre cele mai infame familii de „ilegali" ruși care au acționat în ultimii ani ani în vestul Europei.
-
Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA cu un avion de lux despre care a spus ca este o "aeronava mica" si "banală"
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 10.Geoinginerie financiară: trilioane de aerosoli vor fi pulverizati din avion împotriva încălzirii globale
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu