Papa Francisc a numit prima femeie într-o înaltă funcție la Vatican
Postat la: 16.01.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Papa Francisc a numit, miercuri, prima femeie care deţine un post de rang înalt în Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun, centrul diplomatic şi administrativ de la Vatican, dominat de bărbaţi.
Francesca Di Giovanni, de origine italiană, laică, în vârstă de 66 de ani, va ocupa un post nou creat într-o diviziune cunoscută sub numele de Secţia pentru Relaţiile cu Statele, unde ocupă funcţia de subsecretar.
Biserica Romano-Catolică permite doar bărbaţilor să fie hirotonisiţi preoţi, iar femeilor le-au fost încredinţate în mod tradiţional posturi aflate în umbră, din administraţie.
Grupurile de femei, inclusiv Uniunea Internaţională a Superioarelor Generale (UISG), un organism-umbrelă format din călugăriţe catolice, au solicitat de mult timp papei să numească mai multe femei în posturi superioare în birocraţia Vaticanului. Acestea au prezentat cifre potrivit cărora mai mult de jumătate dintre cei 1,3 miliarde de catolici din lume sunt femei, iar apartenenţa la ordinele religioase feminine este de aproximativ trei ori mai mare decât la ordinele masculine.
Într-un comunicat emis de Vatican, care confirmă numirea lui Di Giovanni, se menţionează că ea va superviza relaţiile multilaterale în cadrul Secretariatului unde lucrează din 1993. Di Giovanni este specialistă în drept internaţional şi drepturile omului.
Francesca Di Giovanni a declarat pe site-ul oficial al Vaticanului, Vatican News, că numirea sa este „fără precedent"', deşi „responsabilitatea este asociată locului de muncă, mai degrabă decât faptului de a fi femeie"'.
„O femeie poate avea anumite aptitudini pentru a identifica puncte comune, vindecând relaţii în spiritul unităţii. Sper că faptul că sunt femeie să se reflecte în mod pozitiv în această sarcină, chiar dacă sunt însuşiri pe care cu siguranţă le găsesc şi la colegii mei bărbaţi'", a adăugat ea.
Vaticanul, un stat suveran înconjurat de Roma, are relaţii diplomatice cu peste 180 de ţări, notează Reuters. În ciuda promisiunilor papei de a numi mai multe femei în posturi de decizie de la Vatican, Di Giovanni se alătură unui număr de doar jumătate de duzină de femei aflate în astfel de funcţii.
Două din cele mai proeminente sunt Barbara Jatta, director la Muzeele Vaticanului, şi Cristiane Murray, director şef adjunct al biroului de presă. Anul trecut, papa Francisc a numit de asemenea primele femei - trei călugăriţe şi o laică - în postul de consilier în cadrul secretariatului Sinodului, instituţie ce organizează principalele întâlniri ale episcopilor la nivel mondial, evenimente care au loc o dată la câţiva ani şi care tratează subiecte diferite.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
-
Autoritățile americane se pregătesc să dezvăluie sursa autismului - Un medicament banal și lipsa unei vitamine
Un viitor raport al Departamentului pentru Sanatate și Servicii Umane din SUA va face probabil legatura intre dezvoltare ...
-
Viață veșnică cu transplanturi de organe: Se poate realiza ceea ce au vorbit Vladimir Putin și Xi Jinping?
Este posibil sa ajungi nemuritor cu ajutorul transplanturilor de organe, se intreaba jurnaliștii de la BBC, dupa ultimel ...
-
România, noul magnet pentru forța de muncă din Asia! Topul țărilor care trimit cei mai mulți angajați - unde lucrează și cât câștigă
Romania continua sa fie o destinație tot mai cautata de muncitorii straini, atat necalificați, cat și specialiști inalt ...
-
Trupele speciale americane au suferit un eșec major în Coreea de Nord. Misiunea secretă care nu trebuia deconspirată a iesit la iveală
O operațiune de mare risc, aprobata direct de președintele Donald Trump in 2019, a vizat obținerea unui avantaj strategi ...
-
Regretele românilor reîntorși acasă din Occident: „Am o ură și mai mare acum, decât atunci când am plecat prima dată"
Mulți romani care revin din strainatate cu gandul de a-și continua viața in țara se confrunta cu o realitate care le las ...
-
Cum a ajuns o tânără de 23 de ani să fie condamnată la închisoare pe viață în Dubai: „A făcut o greșeală prostească"
O tanara britanica de 23 de ani a primit recent o sentința de inchisoare pe viața in Dubai. Mama ei susține ca fata a co ...
-
Vladimir Putin „este preocupat de sănătate și longevitate". Dezvăluirile omului care i-a scris biografia, despre metodele folosite pentru a-și prelungi viața
Președintele rus Vladimir Putin a fost surprins meditand asupra nemuririi cu omologul sau chinez, Xi Jinping, dar fascin ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu