Pactul privind migrația în UE a intrat în vigoare: Migranții ilegali rămân în țările în care intră!
Postat la: 08.04.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Reforma amplă a politicii europene privind migraţia, care înăspreşte controlul asupra sosirii migranţilor în Uniunea Europeană şi prevede un sistem de solidaritate între statele membre în primirea solicitanţilor de azil, este supusă miercuri votului final al eurodeputaţilor.
Parlamentul European se va pronunţa asupra unei serii de texte ce alcătuiesc 'Pactul privind migraţia şi azilul', bazat pe o propunere prezentată de Comisia Europeană în septembrie 2020 şi care prevede o reformă a regulilor în domeniul azilului şi migraţiei după ani de divizări şi tensiuni între ţările membre.
În afară de această reformă, care se va aplica începând din 2026, Uniunea Europeană îşi multiplică acordurile cu ţările de origine şi de tranzit ale migranţilor (Tunisia, Mauritania, Egipt) pentru a încerca să reducă numărul migranţilor sosiţi la frontierele sale.
Uniunea Europeană se confruntă cu o creştere a cererilor de azil, care au ajuns la 1,14 milioane în 2023, cel mai înalt nivel după 2016, potrivit Agenţiei europene pentru azil. Intrările ''incorecte'' în UE sunt de asemenea în creştere, atingând 380.000 în 2023, potrivit Agenţiei europene pentru frontiere şi paza de coastă (Frontex).
''După ani întregi de impas, noile reguli privind migraţia ne permit să reluăm controlul frontierelor noastre externe şi să reducem presiunea asupra UE'', este de părere Manfred Weber, liderul grupului Partidului Popular European, cel mai numeros din Parlamentul European.
Acest pact, care este susţinut de principalele trei familii politice europene - PPE, S&D (socialiştii) şi Renew Europe (liberalii şi centriştii) suscită opoziţia unei mari părţi a extremei drepte, dar şi a Verzilor, stângii radicale şi anumitor socialişti.
El este, de asemenea, denunţat de organizaţiile pentru drepturile omului, care sunt îngrijorate în special de o dispoziţie prin care ţărilor le va fi impusă crearea de centre în apropierea frontierelor pentru primirea acelor mai puţin susceptibili exilaţi de a obţine azil şi a membrilor de familie. Aproximativ 30.000 de locuri urmează să fie create în Uniunea Europeană pentru aceşti solicitanţi ale căror dosare vor face obiectul unei proceduri de examinare rapidă.
Reforma păstrează regula în vigoare în prezent conform căreia prima ţară de intrare în UE a unui migrant este responsabilă pentru cererea sa de azil, cu câteva amendamente. Însă pentru a ajuta ţările unde sosesc numeroşi exilaţi, precum Italia, Grecia sau Spania, este organizat un sistem de solidaritate obligatorie.
Celelalte state membre trebuie să contribuie preluând solicitanţi de azil sau aducând un sprijin financiar ţărilor aflate sub presiunea migranţilor - o manieră de a trage învăţăminte din eşecul sistemului cotelor de refugiaţi decis în perioada crizei din 2015-2016 şi care s-a lovit de refuzul Ungariei, Poloniei şi Republicii Cehe.
Eurodeputata franceză Fabienne Keller (Renew Europe), raportoare pentru unul dintre textele esenţiale ale acestei reforme, apără un rezultat ''foarte echilibrat'', ce constituie ''un progres foarte mare''.
''Există un plus de solidaritate faţă de ţările supuse unei presiuni migraţioniste şi un control mai bun asupra fluxurilor incorecte prin proceduri la frontieră'', susţine Keller, care critică atitudinea extremei drepte de a induce ''panică în toată lumea'' referitor la acest subiect.
Un alt punct controversat al acestei reforme este posibilitatea, în anumite condiţii, de a trimite un solicitant de azil către o ţară terţă ''sigură''. Aceasta este considerată de eurodeputatul socialist francez Raphael Glucksmann drept un ''nou pas către externalizarea frontierelor noastre''.
Eurodeputatul Jean-Paul Garraud, din grupul Identitate şi Democraţie (extrema dreaptă), consideră că ''frontierele exterioare ale UE sunt permeabile şi nu se face nimic pentru ca acest lucru să se schimbe''. ''Câteva dispozitive de protecţie cărora le suntem favorabili nu vor avea decât un efect minim asupra mişcării migratorii de masă'', a susţinut el.
Reforma a făcut deja obiectul unui acord politic, în decembrie, între Parlamentul European şi Consiliul UE. După votul eurodeputaţilor, ea va trebui să fie validată oficial de Consiliu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un cercetător susține că universul nostru a fost creat de către extratereștri ca un experiment de laborator intergalactic
Astronomul Avi Loeb de la Universitatea Harvard avanseaza o ipoteza care ar putea parea desprinsa dintr-un roman SF. El ...
-
Lacul Morii, lacul morții - o poveste horror de la capăt de Bucuresti
Înconjurat de blocuri parasite, fabrici ruginite și buruieni care cresc printre crapaturile asfaltului, Lacul Mori ...
-
Inteligența artificială a elaborat trei scenarii cutremurătoare in urma cărora ar dispărea specia umană
Potrivit Chatbot-ul Google Bard, care a analizat un volum urias de date, traiectoria pe care ne aflam ar putea duce la d ...
-
Dreapta MAGA americană: Cum a devenit o armă ideologică a conservatorilor un simbol al "marxismului cultural" demonizat de republicani
Într-un peisaj politic tot mai fragmentat și ideologizat, numele lui Antonio Gramsci - marxist italian, intemnițat ...
-
Cu ocazia Sfintelor Paști, Jessie Baneș lansează o nouă piesă, încărcată de multă credință: „Răstignirea lui Iisus", versuri Pr. Emil Nedelea Cărămizaru
În pragul Sfintelor Paști, chiar in Vinerea Mare, artista Jessie Baneș a lansat o noua piesa, cu un mesaj evlavios ...
-
Ar putea fi sfârșitul Google: compania găsită vinovată de monopol ilegal în online. Chrome ar putea fi istorie!
Un tribunal federal din SUA a decis joi ca Google a dominat in mod ilegal doua piețe esențiale din industria publicitați ...
-
Criminolog, despre declarațiile controversate ale lui Crin Antonescu: „Sunt asemănătoare unui criminal împotriva umanității"
Criminologul Vlad Zaha, specializat in politici publice in domeniul drogurilor, subliniaza faptul ca pedeapsa capitala n ...
-
Bill Gates anunță o nouă eră: Cum va schimba AI meseriile fundamentale ale omenirii
Bill Gates subliniaza ca declinul demografic, criza forței de munca și avansul tehnologic converg intr-un moment crucial ...
-
Apple face un pas extrem de periculos: O lume în care nimic nu mai e autentic și imaginile sunt manipulate la extrem
Era in care fotografiile pot fi considerate dovezi ale realitații ar putea fi pe cale sa se incheie. Noua funcție Clean ...
-
Cât ar valora azi cei 30 de arginți pe care i-a primit Iuda în schimbul trădării lui Iisus
Cei 30 de arginți primiți de Iuda Iscarioteanul in schimbul tradarii lui Iisus Hristos raman, pana astazi, una dintre ce ...
-
Pierderea in greutate devine o banalitate: A apărut pastila specială pentru slăbit mai tare decât Ozempicul și fără efecte adverse
Pastila experimentala dezvoltata de Eli Lilly, numita orforglipron, a demonstrat efecte comparabile cu cele ale medicame ...
-
Un român a găsit o metodă ingenioasă de a păcăli sistemul caselor self pay din marile hypermarketuri
Marile magazine au introdus casele self pay ca o metoda pentru a grabi procesul de cumparaturi, iar oamenii iși scaneaza ...
-
"Ploaia sângerie" a apărut în România de Paște: Un fenomen periculos, cu efecte vizibile
În weekendul de Paște, Romania va fi lovita de "ploaia sangerie", un fenomen meteo rar pentru care este nevoie sa ...
-
Astronomii fac un anunț uluitor: semne de viață pe o planetă aflată la 124 de ani lumină distanță de Pământ
Astronomii au facut o descoperire spectaculoasa ce ar putea schimba percepția asupra vieții in Univers. Pe o planeta sit ...
-
Descoperire arheologică de proporții pe teritoriul Romaniei: totul a fost posibil cu ajutorul unor drone echipate cu laser
Tehnologia de ultima ora, in special scanarea LIDAR (Light Detection and Ranging) realizata cu ajutorul dronelor, revolu ...
-
Dealerul Maru, reținut de DIICOT. Au aparut rezultatele autopsiei! De ce s-a stins, de fapt, Rares Ion. Ce au gasit medicii
Tudor Duma, cunoscut sub porecla de Maru, a fost reținut de procurorii DIICOT in urma unui incident tragic care a șocat ...
-
Cum să te bucuri cât mai mult de grădina ta vara aceasta?
Vara este anotimpul perfect pentru a petrece timp in aer liber, iar gradina devine un spațiu esențial pentru relaxare, s ...
-
Doze letale în loc de tratament: Un medic a fost inculpat pentru uciderea a 15 dintre pacienţii săi
Un medic german a fost pus sub acuzare pentru uciderea a 15 pacienți, procurorii din Berlin susținand ca acesta a admini ...
-
După ce au gasit ca Soarele are o forma primara de constiență, ficicienii se intreba: "Este Universul viu?"
Legatura dintre conștiința și Univers este un subiect fascinant de cercetare, situat la intersecția dintre neurologie, f ...
-
Echipa „de comando digital" a Pentagonului demisionează în bloc. Șefa "SWAT a tocilarilor": „Ori murim repede, ori murim lent"
Unul dintre cele mai ambițioase experimente de modernizare tehnologica din cadrul Departamentului Apararii al SUA - Defe ...
-
Doi șefi de clan din mafia italiană, capturați de autorități. Își coordonau organizațiile într-un joc PlayStation
Carabinierii au reținut 24 de persoane in urma unei operațiuni intr-un dosar de trafic de droguri și șantaj, printre car ...
-
Timpul ar putea curge invers în jurul nostru și noi nici măcar nu știm. La nivel cuantic, trecutul și viitorul sunt indiscernabile
Trecerea timpului este nenegociabila. Curgerea sa marcheaza progresul vieții noastre, deplasandu-se clar intr-o singura ...
-
Criminalii din agricultură care folosesc erbicide cancerigene șantajează lumea cu o foamete fără precedent
Conglomeratul farmaceutic și agricol Bayer a declarat ca ar putea inceta sa produca cel mai popular erbicid din lume, cu ...
-
Un cetățean al Republicii Moldova a fost reținut de FSB pentru contrabandă cu dispozitive explozive
Cetateanul moldovean Marius Prunianu este suspectat de contrabanda cu dispozitive explozive si de incercare de a comite, ...
-
S-a înșelat cine credea că s-a terminat: Omenirea se pregătește pentru o nouă pandemie. Se pune în mișcare un plan uriaș al OMS
Membrii Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) au ajuns la un acord pentru a pregati lumea pentru viitoarele pandemii, ...
-
Scandal fierbinte în școala românească: Saloane de masaj în internat; elevele dau nas în nas cu bărbați în prosop pe holurile liceului
Un scandal fara precedent zguduie invațamantul timișorean: etajele unui internat școlar au fost transformate, sub ochii ...
-
I-auzi, Ciolacu! România se află în topul UE cu cele mai ample scăderi ale producţiei industriale. Tara noastră functionează pe imprumuturi si taxe
Productia industriala in UE a crescut in februarie 2025, comparativ cu luna ianuarie 2025, insa Romania se numara printr ...
-
Lovitură pentru Elon Musk de la "amicul" Sam Altman: OpenAI-ChatGPT vrea să-și facă o reţea socială similară cu X
OpenAI dezvolta o retea sociala proprie, asemanatoare cu platforma X (fosta Twitter), a relatat marti publicatia The Ver ...
-
Ipoteza care zguduie lumea arheologiei. Trupul lui Iisus Hristos și Chivotul Legământului, ascunse sub Marea Piramidă din Egipt
O noua teorie controversata, lansata de un antropolog britanic, susține ca trupul lui Iisus Hristos, alaturi de legendar ...
-
Se preconizează prăbușirea dolaruui american în favoarea Bitcoin: "Va fi mai rău ca în anul 1971"
Bitcoin a oscilat puternic in ultima saptamana, in timp ce comercianții se plimba pe „rollercoaster"-ul tarifelor ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu