Operaţie în premieră națională: Femeie, scăpată de durerile provocate de cancer
Postat la: 04.12.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Medicul neurochirurg Andrei Brînzeu a realizat o intervenţie de drezotomie cervicală, în premieră naţională, la Spitalul de urgență din Timișoara, iar după operația care a durat opt ore pacienta a scăpat de durerile provocate de cancer. În Franţa, prima astfel de operaţie a fost realizată în 1970.
Viorica Hulea, în vârstă de 59 de ani, nu îşi mai putea folosi braţul drept de vreo doi ani, de când o tumoră subclaviculară i-a dat viaţa peste cap. A încercat toate remediile, iar în ultimele 18 luni a luat medicamente cu morfină. „Pacienta asta nu avea viaţă. Când am văzut-o prima dată, când a venit la mine pentru alte metode, de a încerca să îi iau durerea, nu putea sta de vorbă, nu putea să vorbească decât într-o anumită poziţie. Nu vă imaginaţi cum a stat 3-4 zile în spital: dormind pe scaun, cu mai multe perne sub mână", povesteşte Horia Pleş, şeful Clinicii de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean de urgență Timişoara.
Soluţia era o intervenţie care nu se putea face în România. Noroc însă, cu doctorul Andrei Brînzeu, care timp de 12 ani a furat meserie din Franţa, iar acum s-a întors în România. Viorica Hulea a mers pe mâna lui și a acceptat operația. Chirurgia durerii este parte a neurochirurgiei funcţionale, o ramură a medicinei foarte slab dezvoltată în ţara noastră, pentru care este nevoie de personal specializat, dar şi de investiţii majore.
„Constă într-o intervenţie pe măduva spinării, în care, selectiv, se taie partea responsabilă de durere. Se face sub microscop operator. Durează foarte mult, pentru că la fiecare nerv se taie doar partea care se ocupă de durere, prezervând toate celelalte funcţii nervoase", explică Andrei Brînzeu, medic primar neurochirug.
Operaţia a durat opt ore, dar a meritat tot efortul. „Văd că mâna mi-o folosesc, mi-o ridic, am control în ea, îmi mişc degetele. Nici nu mă aşteptam. Durere nu mai am absolut deloc. Doar aşa, o mică amorţeală. Dar vă daţi seama, trebuie să fac kinetoterapie cu un kinetoterapeut, ca să pot să îmi folosesc mâna în timp", spune Viorica Hulea, pacientă.
Raul Pătraşcu, managerul Spitalului Judeţean Timişoara, spune că e nevoie „atât de investiţii de infrastructură, cât şi de investiţii de dotare cu echipamente medicale. Vorbim de microscoape chirurgicale, sisteme de neuronavigaţie şi de alte astfel de aparate radiologice performante". Până atunci, nu ne rămâne decât să ne uităm cu jind, peste hotare. În Franţa şi SUA, astfel de operaţii sunt ceva obişnuit. Neurochirurgia funcţională este eficientă în cazul pacienţilor cu epilepsie, parkinson sau spasticitate după paralizie.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Un amplu studiul indică Dieta Keto pentru prevenirea și tratarea bolii Alzheimer
Atunci când organismul își epuizează zahărul din sânge, după ce a aspirat tot ce a putut din depozitele de glicogen din mușchi, se orientează către compuși derivați din acizi grași numiți cetone, produși în ficat, care oxidează grăsimile în forme de energie utilizabile ca alternativă la glucoză.
-
Reacții furibunde după ce ministrul lui Netanyahu a dat de gol Israelul dintr-un cuvânt imediat după atacul din Iran
Ministrul israelian de extremă-dreapta al securității naționale, Itamar Ben Gvir, a fost criticat dur pentru că a adus prejudicii țării sale în conflictul cu Iranul, după ce a sugerat că Israelul s-a aflat în spatele atacului de vineri și a părut că se declară și nemulțumit de amploarea loviturii.
-
Un cuplu englez care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
În timp ce-și renovau bucătăria din casa lor veche, doi soți din Dorset, Anglia, au descoperit o comoară formată din peste 1.000 de monede vechi, din secolul al XVII-lea, care era ascunsă sub podea.
-
Sateliții Starlink ai lui Elon Musk ar putea eroda câmpul magnetic al Pământului și să ne otrăvească pe toți!
Un fost fizician de la NASA a declarat pentru DailyMail că gunoaiele spațiale ar putea afecta atmosfera Pământului, ducând la un „experiment de geoinginerie neplanificat". Sateliți precum Starlink, ai lui Elon Musk ar putea perturba magnetosfera Pământului, expunând întreaga viață la razele cosmice mortale.
-
Posibilele probleme de sănătate post-vaccinare ARNm pentru Ioan Aurel Pop presedintele Academiei Române: "Controlul medical a relevat o anomalie dar cred cu alte cauze"
Ioan Aurel Pop a vorbit deschis despre problemele de sănătate pe care le-a constatat după administrarea serului „COVID". Președintele Academiei Române susține că se simte bine și că-și exercită profesia fără piedici.
-
Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă nu s-a mai văzut
Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căldură și valuri de frig polar. Încălzirea globală și efectele meteorologice precum El Niño și La Niña influențează deja de un an tendința generală, însă aceste schimbări climatice drastice, cum ar fi trecerea de la cele 30 de grade de săptămâna trecută la zăpada din ultimele zile, sunt mai problematice.
-
O teorie tulburătoare: Există un anti-univers, in care timpul se scurge în sens opus?
Cercetătorii de la Institutul Perimeter pentru Fizică Teoretică din Canada au lansat teoria existenței unui anti-univers, in care timpul se scurge în sens opus față de cel în care trăim noi, relatează BBC. Existența unui univers paralel prinde tot mai mult contur.
-
Povestea "călătorului în timp" Javier. Singurul supraviețuitor al Pământului din 2028?!
Un bărbat misterios, numit „Javier", susține că trăiește în viitor, mai exact în 2028. Relatările „călătorului în timp" au devenit virale pe internet.
-
Dan Puric la Muntele Athos: "Voi candida la președinție, când mă va suna personal Putin de la Moscova!"
Aflat pentru câteva zile în pelerinaj la Sfântul munte Athos celebrul actor, eseist, regizor, scriitor și filosof Dan Puric a conferențiat într-un mod insolit la Schitul românesc Sfântul Nicolae din Kapsala. Si chiar în fața chiliei Sfântului, la rugămințile câtorva zeci de români aflați și ei tot în pelerinaj.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.S-a decis data de la care UE va interzice sobele pe lemne și în România. Cine ne dă bani pentru pompe de căldură
- 2.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 3.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Sindromul " România": Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate
- 9.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 10.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu