Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












O polițistă a oprit un șofer în trafic și l-a amendat cu 1.305 lei, după un dialog halucinant: "Dumneavoastră vorbiți serios?"

Postat la: 27.10.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

0

O polițistă a oprit un șofer în trafic și după un dialog inedit între cei doi, bărbatul „a încasat" o amendă de 1.305 lei. Mai mult, șoferul a crezut că totul este o glumă! Totul a pornit după ce fumătorul a aruncat un muc de țigară pe geamul mașinii. Dialogul dintre șofer și polițista care l-a sancționat conform legii a fost redat pe pagina de Facebook a MAI, cunoscută pentru „pildele" din trafic:

„Dialog între o polițistă și un conducător auto:

- Bună seara! Vă rog să-mi prezentați documentele dumneavoastră.

- Bună seara! Sunt parcat de 15 minute pe locul acesta, nu am încălcat nicio regulă de circulație. De ce vreți documentele?

- Pentru că vă lipsește ceva din mașină.

- Mașina e an de fabricație 2019, doamnă polițist. Are toate dotările. Ce să lipsească de pe ea?

- Din mașină lipsește, nu de pe mașină.

- Și care e diferența?

- Diferența este chiștocul de țigară pe care l-ați aruncat pe jos. Normal trebuia să fie în scrumiera din mașină, nu pe asfalt.

- Păi, nu are scrumieră.

- Vedeți, nu are toate dotările. Puteați să includeți și scrumiera dacă știați că fumați în mașină. 1305 lei vă costă.

- Atât e o scrumieră?

- Nu, domnule. Atât este amenda. Conform legii este interzis aruncatul, pe drumurile publice, din autovehicule a obiectelor, materialelor sau substanțelor. Sancțiunea este între 9 și 20 de puncte.

- Dumneavoastră vorbiți serios?

- Uitându-mă la țigara de pe jos, vă spun că vorbesc foarte serios."

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE