O pictură de pe pereții unei biserici din Brașov pare să ne spună ceva despre un fenomen pe care oamenii de știință îl preconizează curând
Postat la: 21.07.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

O pictură ce pare să facă referire la inversarea polilor magnetici poate fi văzută pe pereții unei biserici din Brașov. Această operă de artă, datând din 1737, a fost creată cu mult înainte de dezvoltarea teoriei privind inversarea polilor și de înțelegerea efectelor apocaliptice asociate acestui fenomen.
Pictura „Roata lumii", din paraclisul bisericii din Șcheii Brașovului, zugravește scena Apocalipsei cauzată, din ce se pare, de o schimbare a polilor magnetici ai Pământului. În imaginea realizată de pictorul Ioan Hranite apar patru arhangheli care învârt Pământul în jurul Soarelui, pictură nemaiîtâlnită în altă parte a lumii. Două câte două şi la poli opuşi, aceste personaje au haine de aceeaşi culoare. Par să fie doi bărbaţi şi două femei. Nu au aceeaşi vârstă, nici aceeaşi rasă nu par să fie.
„În paraclisul de sud al Bisericii Sfântul Nicolae, făcut la 1755, sunt niște picturi extraordinare: este Isus, cu crucea în gură, sunt niște scene care se regăsesc și la mănăstirile din Moldova, este o istorie a culturii. Între aceste picturi este și „Roata lumii", în care sfinții învârt Pământul în jurul Soarelui. Este o teză fantastică! Vă dați seama, la 1755, când Copernic abia reușise să emită această teză, la Biserica Sfântul Nicolae se făcea această pictură superbă! Este unicat în lume ceea ce se întâmplă acolo", a explicat preotul Vasile Oltean, fost paroh al bisericii și fost director al Muzeului Prima Școală Românească, din curtea bisericii.
Cei patru încearcă să urnească planeta, dar nu în plan orizontal, al mişcării de rotaţie, ci în plan vertical, de parcă ar vrea s-o dea peste cap. Interesant este că teoria schimbării polilor magnetici a fost publicată de Galileo Galilei abia după 1741, în timp ce pictura, ce prezintă acest fenomen,datează din 1737. Să fi avut pictorul Ioan Hranite informații despre schimbarea polilor magnetici și despre efectele devastatoare ale acestui fenomen sau a fost vorba de o simplă coincidență?
Experții de la Universitățile Lund, din Suedia, și Oregon, din SUA, afirmă că , în ultimii 180 de ani, puterea câmpului magnetic al Pământului a scăzut cu aproximativ 10%, iar procesul de inversare a polilor este în curs de desfășurare! Fenomenul ne-ar putea lăsa fără sateliți, GSM și internet! Câmpul geomagnetic este produs de mişcarea curenţilor de convecţie din nucleul exterior al Pământului şi are orientarea nord-sud. Din motive incomplet cunoscute, dar care au legătură cu dinamica interioară a planetei, câmpul geomagnetic trece printr-o perioadă în care slăbeşte din intensitate. Din această cauză, nordul magnetic se deplasează.
Potrivit NASA, înregistrările paleomagnetice arată că polii magnetici ai Pământului s-au inversat de 183 de ori în ultimii 83 de milioane de ani și de cel puțin câteva sute de ori în ultimii 160 de milioane de ani. Astronomy relatează că inversarea polilor magnetici este un fenomen ce a devenit realitate! NASA afirmă că polul magnetic de nord s-a deplasat cu peste 50 de kilometri pe an.
Un nou studiu, citat de Science Alert, arată că intervalele de timp dintre inversări au fluctuat foarte mult, existând o medie de aproximativ 300.000 de ani, însă ultima a avut loc în urmă cu aproximativ 780.000 de ani. În luna februarie 2019 nordul magnetic se afla la coordonatele 86,54 N, 170,88 E, în Oceanul Arctic. Similar, nici sudul magnetic nu este aliniat sudului geografic, fiind plasat în februarie 2019 la coordonatele 64,13 S, 136,02 E, în largul coastelor Antarcticii.
Noul model prezintă nordul magnetic la est de meridianul 0. Conform unui material publicat de revista Newsweek, meridianul 0 a fost depăşit spre est în septembrie 2019. Meridianul 0, denumit şi meridianul Greenwich, a fost fixat ca sistem de referinţă pentru longitudinea de 0 grade, 0 minute şi 0 secunde în 1884 şi străbate Observatorul Regal din Greenwich, Anglia.
Nimeni nu știe când poate avea loc următoarea inversare, dar experții spun că fenomenul nu se poate petrece peste noapte, ci de-a lungul a sute sau chiar mii de ani. "Pe baza asemănărilor cu anomaliile recreate, prezicem că Anomalia din Atlanticul de Sud ar putea dispărea probabil în următorii 300 de ani, iar Pământul nu se îndreaptă spre o inversare rapidă a polarității", a spus Andreas Nilsson de la Universitatea Lund din Suedia, autorul studiului.
În urmă cu circa 41.500 de ani, conform NASA, a existat un fenomen pe care experții îl denumesc "excursie geomagnetică": evenimentul Laschamps, în care câmpul magnetic al Pământului s-a slăbit semnificativ și polii s-au inversat, dar s-au reîntors la locul lor, după aproximativ 500 de ani mai târziu.
"Am cartografiat schimbările din câmpul magnetic al Pământului din ultimii 9.000 de ani, iar anomaliile precum cea din Atlanticul de Sud sunt probabil niște fenomene recurente legate de variațiile corespunzătoare ale intensității câmpului magnetic al Terrei", a spus Nilsson.
Cercetătorii spun că, deja, un câmp magnetic slab este observat în Oceanul Atlantic de Sud, cunoscut sub numele de "anomalia Atlanticului de Sud", care afectează în prezent sateliții și acest fapt ar putea fi un indiciu la ce s-ar putea întâmpla în curând, scrie gadgetreport.ro.
,,Inversarea polilor magnetici ar duce la distrugerea tuturor electronicelor, inclusiv a electrocasnicelor, a sateliților, dispozitivelor wireless și a rețelelor electrice'', afirmă experții. Câmpul magnetic al Pământului este generat de convecția fierului topit din miezul Pământului, la aproximativ 2900 de kilometri sub picioarele noastre. Acest lichid supraîncălzit generează curenți electrici, care la rândul lor, produc câmpuri electromagnetice. Fără protecția unui câmp magnetic, sateliții ar putea fi serios perturbați de vântul solar sau de razele cosmice, care se ciocnesc de circuitele electronice ale acestora.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un fenomen tot mai ciudat se petrece în școli din Europa: Modelul Andrew Tate transformă băieții încă de la cele mai fragede vârste
Influencerii online, cum ar fi Andrew Tate, alimenteaza o crestere a sexismului in sala de clasa, potrivit unui nou stud ...
-
O comoară ascunsă în pământul unui oraș din România: Străzile sunt pavate cu aur
Romania are povesti care rivalizeaza cu basmele, iar una dintre cele mai fascinante se scrie in tacere, la poalele Munti ...
-
Raport secret al CIA: O navă extraterestră a atacat pe Pământ. Soldații umani, transformați instant în 'stâlpi de calcar'
Potrivit unui document declasificat al CIA, in anul 1989 sau 1990 a avut loc o batalie intre soldații Armatei Roșii a UR ...
-
Pastorală de Paști: ÎPS Teodosie spune că libertatea pe care am primit-o în dar de la Creator o folosim într-un sens negativ
În Pastorala de Sfintele Paști adresata clerului, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Tomisului, Î ...
-
La Casa Albă teoria scurgerii virusului Covid tinde să devină oficială în plin război comercial cu China
Casa Alba a prezentat o versiune noua paginii sale web dedicata Covid-19, care promoveaza teoria contestata a unei scurg ...
-
Medicamentul luat de mii de români zilnic, retras urgent din farmacii! Pacienții trebuie să verifice imediat cutia
Un medicament prescris frecvent pacienților cu hipertensiune arteriala a fost retras din farmacii in regim de urgența du ...
-
Un cercetător susține că universul nostru a fost creat de către extratereștri ca un experiment de laborator intergalactic
Astronomul Avi Loeb de la Universitatea Harvard avanseaza o ipoteza care ar putea parea desprinsa dintr-un roman SF. El ...
-
Lacul Morii, lacul morții - o poveste horror de la capăt de Bucuresti
Înconjurat de blocuri parasite, fabrici ruginite și buruieni care cresc printre crapaturile asfaltului, Lacul Mori ...
-
Inteligența artificială a elaborat trei scenarii cutremurătoare in urma cărora ar dispărea specia umană
Potrivit Chatbot-ul Google Bard, care a analizat un volum urias de date, traiectoria pe care ne aflam ar putea duce la d ...
-
Dreapta MAGA americană: Cum a devenit o armă ideologică a conservatorilor un simbol al "marxismului cultural" demonizat de republicani
Într-un peisaj politic tot mai fragmentat și ideologizat, numele lui Antonio Gramsci - marxist italian, intemnițat ...
-
Cu ocazia Sfintelor Paști, Jessie Baneș lansează o nouă piesă, încărcată de multă credință: „Răstignirea lui Iisus", versuri Pr. Emil Nedelea Cărămizaru
În pragul Sfintelor Paști, chiar in Vinerea Mare, artista Jessie Baneș a lansat o noua piesa, cu un mesaj evlavios ...
-
Ar putea fi sfârșitul Google: compania găsită vinovată de monopol ilegal în online. Chrome ar putea fi istorie!
Un tribunal federal din SUA a decis joi ca Google a dominat in mod ilegal doua piețe esențiale din industria publicitați ...
-
Criminolog, despre declarațiile controversate ale lui Crin Antonescu: „Sunt asemănătoare unui criminal împotriva umanității"
Criminologul Vlad Zaha, specializat in politici publice in domeniul drogurilor, subliniaza faptul ca pedeapsa capitala n ...
-
Bill Gates anunță o nouă eră: Cum va schimba AI meseriile fundamentale ale omenirii
Bill Gates subliniaza ca declinul demografic, criza forței de munca și avansul tehnologic converg intr-un moment crucial ...
-
Apple face un pas extrem de periculos: O lume în care nimic nu mai e autentic și imaginile sunt manipulate la extrem
Era in care fotografiile pot fi considerate dovezi ale realitații ar putea fi pe cale sa se incheie. Noua funcție Clean ...
-
Cât ar valora azi cei 30 de arginți pe care i-a primit Iuda în schimbul trădării lui Iisus
Cei 30 de arginți primiți de Iuda Iscarioteanul in schimbul tradarii lui Iisus Hristos raman, pana astazi, una dintre ce ...
-
Pierderea in greutate devine o banalitate: A apărut pastila specială pentru slăbit mai tare decât Ozempicul și fără efecte adverse
Pastila experimentala dezvoltata de Eli Lilly, numita orforglipron, a demonstrat efecte comparabile cu cele ale medicame ...
-
Un român a găsit o metodă ingenioasă de a păcăli sistemul caselor self pay din marile hypermarketuri
Marile magazine au introdus casele self pay ca o metoda pentru a grabi procesul de cumparaturi, iar oamenii iși scaneaza ...
-
"Ploaia sângerie" a apărut în România de Paște: Un fenomen periculos, cu efecte vizibile
În weekendul de Paște, Romania va fi lovita de "ploaia sangerie", un fenomen meteo rar pentru care este nevoie sa ...
-
Astronomii fac un anunț uluitor: semne de viață pe o planetă aflată la 124 de ani lumină distanță de Pământ
Astronomii au facut o descoperire spectaculoasa ce ar putea schimba percepția asupra vieții in Univers. Pe o planeta sit ...
-
Descoperire arheologică de proporții pe teritoriul Romaniei: totul a fost posibil cu ajutorul unor drone echipate cu laser
Tehnologia de ultima ora, in special scanarea LIDAR (Light Detection and Ranging) realizata cu ajutorul dronelor, revolu ...
-
Dealerul Maru, reținut de DIICOT. Au aparut rezultatele autopsiei! De ce s-a stins, de fapt, Rares Ion. Ce au gasit medicii
Tudor Duma, cunoscut sub porecla de Maru, a fost reținut de procurorii DIICOT in urma unui incident tragic care a șocat ...
-
Cum să te bucuri cât mai mult de grădina ta vara aceasta?
Vara este anotimpul perfect pentru a petrece timp in aer liber, iar gradina devine un spațiu esențial pentru relaxare, s ...
-
Doze letale în loc de tratament: Un medic a fost inculpat pentru uciderea a 15 dintre pacienţii săi
Un medic german a fost pus sub acuzare pentru uciderea a 15 pacienți, procurorii din Berlin susținand ca acesta a admini ...
-
După ce au gasit ca Soarele are o forma primara de constiență, ficicienii se intreba: "Este Universul viu?"
Legatura dintre conștiința și Univers este un subiect fascinant de cercetare, situat la intersecția dintre neurologie, f ...
-
Echipa „de comando digital" a Pentagonului demisionează în bloc. Șefa "SWAT a tocilarilor": „Ori murim repede, ori murim lent"
Unul dintre cele mai ambițioase experimente de modernizare tehnologica din cadrul Departamentului Apararii al SUA - Defe ...
-
Doi șefi de clan din mafia italiană, capturați de autorități. Își coordonau organizațiile într-un joc PlayStation
Carabinierii au reținut 24 de persoane in urma unei operațiuni intr-un dosar de trafic de droguri și șantaj, printre car ...
-
Timpul ar putea curge invers în jurul nostru și noi nici măcar nu știm. La nivel cuantic, trecutul și viitorul sunt indiscernabile
Trecerea timpului este nenegociabila. Curgerea sa marcheaza progresul vieții noastre, deplasandu-se clar intr-o singura ...
-
Criminalii din agricultură care folosesc erbicide cancerigene șantajează lumea cu o foamete fără precedent
Conglomeratul farmaceutic și agricol Bayer a declarat ca ar putea inceta sa produca cel mai popular erbicid din lume, cu ...
-
Un cetățean al Republicii Moldova a fost reținut de FSB pentru contrabandă cu dispozitive explozive
Cetateanul moldovean Marius Prunianu este suspectat de contrabanda cu dispozitive explozive si de incercare de a comite, ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu