Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












O femeie a murit după 16 ore de aşteptare pe holul Spitalului de Urgenţă Constanţa. Fiul pacientei: „Mi-a murit în braţe. N-a venit niciun medic s-o consulte"

Postat la: 03.02.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Femeia a stat iniţial 12 ore pe un scaun în sala de aşteptare de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Constanţa. A făcut o electrocardiogramă şi a mai stat 4 ore pe un pat de spital, fără să primească nicio atenţie din parte personalului medical. După 16 ore a murit în braţele fiului.

Băiatul pacientei a depus o plângere la poliţie, iar în acest caz este deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. „Bărbatul a făcut luni, 3 februarie, o plângere în care acuză că pe 1 februarie mama lui de 70 de ani a murit după ce a stat de la ora 7.00 la ora 24.00 la urgenţe, fără să fie tratată de cadrele medicale", spun reprezentanţii IPJ Constanţa.

La nivelul Spitalului Judeţean Constanţa a fost demarată o anchetă internă cu privire la acest caz. „Din primele date reiese că pacienta a fost preluată pe Cod Verde în aproximativ 30 de minute de la prezentarea la Unitatea de Primiri Urgenţe. I s-au recoltat analize, a făcut o serie de investigaţii amănunţite (radiografie pulmonară şi computer tomograf) şi a fost evaluată de către medicii de gardă (urgenţă, boli interne şi cardiologie). Ulterior, starea clinică a pacientei s-a deteriorat, aceasta a fost mutată pe Codul Roşu dar, din păcate, eforturile medicilor de resuscitare au fost în afara resurselor terapeutice. Conducerea Spitalului a demarat o anchetă", spun reprezentanţii Spitalului Judeţean Constanţa.

Rudele femeii moarte spun că pacienta a fost dusă la investigaţii după 12 ore de aşteptare, iar rezultatele au arătat că avea lichid în cutia toracică, dar nici după analize nu a fost preluată de medici. "Mi-a murit efectiv în braţe", spune fiul femeii. El acuză că mai bine de 14 ore femeia a fost ţinută pe un scaun şi că singura intervenţie a fost din partea unei asistente, care a palpat-o. "S-a aplecat spre faţă, am întrebat-o ce are, nu mi-a răspuns, mi-a murit efectiv în braţe", adaugă fiul femeii.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE