Întâlnire secretă între Rusia și Ucraina. Ce au negociat reprezentanții celor două țări în cadrul discuțiilor din Emiratele Arabe Unite
Postat la: 24.11.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Reprezentanţi ai Rusiei şi Ucrainei s-au întâlnit săptămâna trecută în Emiratele Arabe Unite, arată surse ale agenției de știri Reuters.
Sursele Reuters au declarat că discuţiile au fost mediate de statul arab din Golf şi nu au inclus Naţiunile Unite, în ciuda rolului central al ONU în negocierea iniţiativei ce permite în prezent exportul produselor agricole ucrainene din trei porturi de la Marea Neagră. Discuţiile au avut însă ca scop eliminarea unor „obstacole" rămase după ce acordul pentru cereale a fost recent prelungit cu patru luni.
Reprezentanţii ruşi şi ucraineni au mers la Abu Dhabi la 17 noiembrie, unde au discutat despre posibilitatea de a permite Rusiei să reia exporturile de amoniac, component chimic folosit pentru fabricarea îngrăşămintelor, contra unui amplu schimb de prizonieri ucraineni şi ruşi. Reuters precizează că nu are informaţii în ceea ce priveşte eventuale progrese înregistrate în cadrul acestor discuţii.
Ambasadorul ucrainean în Turcia, Vasil Bodnar, a confirmat pentru Reuters că „eliberarea prizonierilor de război este parte a negocierilor privind deschiderea exporturilor ruse de amoniac", dar a spus că nu ştie dacă a avut loc o întâlnire în Emiratele Arabe Unite. Vladimir Putin a declarat miercuri că oficialii ruşi fac eforturi pentru deblocarea îngrăşămintelor ruseşti din porturile europene şi pentru reluarea exporturilor de amoniac.
Exportul de amoniac rusesc ar urma să se facă prin intermediul unei conducte existente, care duce la Marea Neagră. Conducta a fost proiectată să pompeze până la 2,5 milioane de tone de gaz pe an din regiunea rusă Volga către portul ucrainean Pivdenni de la Marea Neagră (cunoscut sub numele de Iujni în limba rusă), în apropiere de Odesa, pentru a fi trimis mai departe către cumpărătorii internaţionali. Conducta a fost închisă după ce Rusia şi-a trimis trupele în Ucraina la 24 februarie.
Exportul de amoniac nu a făcut parte din reînnoirea acordului pentru coridorul cerealelor, care a fost mediat de ONU şi Turcia. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a stabilit în mod public mai multe condiţii înainte de a permite Rusiei să reia exporturile de amoniac prin intermediul conductei, inclusiv un schimb de prizonieri şi redeschiderea portului Mikolaiv de la Marea Neagră.
Nici Rusia, nici Ucraina nu au publicat cifre oficiale cu privire la numărul de prizonieri de război pe care i-au luat de la invazia Rusiei din februarie. La 29 octombrie, Zelenski declara că, din martie, Rusia a eliberat în total de 1.031 de prizonieri. Rusia şi Ucraina au dezvăluit puţine detalii despre întâlnirile directe dintre reprezentanţii lor, după ce au abandonat negocierile pentru un armistiţiu în primele săptămâni după invazia Moscovei din 24 februarie.
Eforturile Emiratelor de intermediere a unor discuţii urmează celor ale Arabiei Saudite, care, în septembrie, a repurtat o victorie diplomatică prin obţinerea eliberării luptătorilor străini capturaţi în Ucraina. Emiratele Arabe Unite, la fel ca Arabia Saudită, fac parte din alianţa petrolieră OPEC+, care include Rusia, şi au menţinut relaţii bune cu Moscova, în ciuda presiunilor occidentale de a contribui la izolarea Rusiei.
Preşedintele Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed al-Nahyan, a vizitat Moscova luna trecută, unde a discutat cu Vladimir Putin despre posibilitatea ca Abu Dhabi să medieze un acord privind amoniacul, au declarat două dintre sursele Reuters. Ucraina este un important producător de cereale şi seminţe oleaginoase, în timp ce Rusia este cel mai mare exportator de grâu din lume şi un important furnizor de îngrăşăminte pe pieţele globale.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Alinierea a șapte planete în 2025, data când o poți vedea pe cer. Fenomen fascinant foarte rar care uimește lumea
Pasionații de astronomie sunt foarte entuziasmați, deoarece în perioada următoare din 2025 au ocazia să observe un fenomen absolut fascinant, foarte rar, pe cerul nopții: alinierea a șapte planete. Conjuncția lui Saturn, Mercur, Neptun, Venus, Uranus, Jupiter și Marte poate fi văzută în seara zilei de 28 februarie 2025.
-
VLC revoluționează redarea multimedia. Subtitrări și dublaje, în orice limbă, generate în timp real cu inteligență artificială
VLC, una dintre cele mai populare aplicații de redare multimedia din lume, pregătește o inovație majoră. La CES 2025, echipa VideoLAN a anunțat integrarea inteligenței artificiale în player-ul open source, ceea ce va permite generarea în timp real a subtitrărilor și dublajelor pentru orice tip de conținut video.
-
Mediatorul Orban - Întâlnirea dintre Putin și Trump ar putea avea loc în Ungaria
Președintele ales al SUA Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin s-ar putea întâlni în Ungaria, a declarat jurnaliștilor ruși Vladimir Djabarov, prim-vicepreședinte Comisiei pentru afaceri externe al Consiliului Federației ruse (camera superioară a Parlamentului rus).
-
Politica lui Căcărău - Antonescu nu regretă că l-a ajutat pe Iohannis să devină președinte al României: "Am avut o relație impecabilă"
Crin Antonescu, fost președinte al PNL și potențial candidat la prezidențiale din partea PSD+PNL+UDMR, nu regretă că l-a promovat pe Klaus Iohannis, cel care din 2014 avea să devină președinte al României.
-
Medicul Vlad Ciurea avertizează: Aceste dispozitive electronice pot cauza tumori la creier
Medicul Vlad Ciurea avertizează că multe dispozitive electronice pe care le folosim ne pot cauza boli extrem de grave, precum tumorile pe creier. Ciurea a dat exemplul unui afacerist care a făcut o astfel de tumoră, fiindcă vorbea foarte mult la telefon, folosind urechea stângă.
-
Porți un smart watch? Ai risc crescut de cancer din cauza unor substanțe toxice despre care companiile nu scot o vorbă
Ceasurile inteligente câștigă încrederea a din ce în ce mai multor utilizatori. Cu ele este posibil să ne monitorizăm activitatea fizică, să redăm muzică, să conversam, să facem apeluri și, practic, să realizăm orice funcționalitate a smartphone-urilor noastre.
-
Se cere cenzură extremă - Organizațiile de internet din Olanda vor ca guvernul să blocheze accesul la rețelele sociale
Organizațiile olandeze de internet cer guvernului să închidă rețelele de socializare Instagram, Facebook și X. Platformele reprezintă o amenințare la adresa statului de drept și a libertății noastre, susțin acestea, deoarece companiile-mamă caută "cu nerușinare" "puterea politică".
- Crin Antonescu a anunțat Coaliția de la putere cum vrea să fie eliminat Călin Georgescu de la prezidențiale
-
Oamenii sunt dați la o parte: Inteligența Artificială dezvăluie modele ciudate de cipuri, descoperind în același timp noi funcționalități
Inteligența artificială reduce costurile și timpul de proiectare a cipurilor, dar asta nu este tot. Designul AI prezintă modele de circuite neobișnuite și eficiente. Microcipurile specializate care gestionează semnalele la vârful tehnologiei fără fir sunt lucrări uimitoare de miniaturizare și inginerie. Ele sunt, de asemenea, dificil și costisitor de proiectat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Revoltă în Germania, după aderarea deplină a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. „Dezastru pentru siguranța oamenilor în Europa"
- 2.Descoperirea unui misterios sarcofag egiptean cutremură lumea arheologică
- 3.Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
- 4.Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
- 5.Experimentul care dă fiori Europei: cu un laptop și un smartphone, un expert IT a dezvăluit riscurile panourilor fotovoltaice
- 6.Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
- 7.Mașina care bate toate recordurile și costă doar 15.000 de dolari se vinde deja pe piața din China si vine in Europa.
- 8.Fost deputat PSD și șef al PUSL Vrancea i-a zburat creierii cu cinism unui tânăr aflat pe domeniul său de vânătoare
- 9.Boala Ursulei von der Leyen are legatura cu vaccinurile mARN Covid. Pe 6 ianuarie 2025 are termen in procesul legat de SMS-urile cu Alfred Bourla de la Pfizer
- 10.Timp de 500 de ani am privit lumea în mod incorect. Această hartă premiată este cea mai precisă imagine a Pământului creată vreodată
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu