Ninsori în aproape toată România. Un val de aer foarte rece va pune stăpânire pe țară
Postat la: 04.02.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
"Duminică, o masă de aer polar care va reduce semnificativ temperaturile în toată țara, însă scăderea se va resimți începând de sâmbătă noapte în zonele intracarpatice. Minimele vor coborî sub minus 10 grade Celsius, apoi masa de aer polar se va intensifica în toate regiunile, vremea va deveni geroasă în special în jumătatea de vest a țării. Astfel că valorile minime vor fi cuprinse între minus 10 și sub minus 10 grade Celsius, probabil să coboare spre minus 20 în depresiuni din Transilvania", a explicat meteorologul Alina Șerban, la Digi24.
Gerul cumplit se va instala în toată țara, iar precipitațiile nu vor lipsi din peisaj. Vom avea parte de un episod de iarnă adevărată.
"De duminică până miercuri temperaturile maxime vor fi negative în majoritatea regiunilor și vor fi cuprinse între minus 8 grade în depresiuni până la 0 grade - 1 grad Celsius în zone din sud. Vor fi valori mai scăzute chiar și decât ar trebui să avem acum. Masa de aer rece vine cu precipitații în toată țara: ploaie, lapoviță și ninsoare, dar se vor transforma în ninsoare în toată țara. Se va depune strat de zăpadă mai consistent la munte, unde deja a nins și va continua să ningă. Toate aceste fenomene vor fi însoțite de vânt, nu doar la munte ci și în zonele mai joase. În zonele joase, odată cu răcirea vremii, rafalele de vânt vor amplifica senzația de ger, temperaturile resimțite de noi vor fi de fapt mult mai mici decât valorile din termometre", a explicat specialistul ANM.
Vremea se va răci accentuat de duminică și în București. Așa va fi până miercuri. Maximele termice vor fi de 1- 2 grade, iar minimele vor coborî spre minus 8 grade Celsius. Vor fi vânt puternic și precipitații care se vor transforma în ninsoare, și se va depune strat de zăpadă.
Sâmbătă, 4 februarie, maximele pornesc de la minus 1 grad în depresiunile din estul Transilvaniei şi ating 8-9 grade în Oltenia şi Muntenia. La munte se face mai frig. Ninsorile apar peste tot şi vor fi mai abundente în vestul Carpaţilor Meridionali. Vântul continuă să bată cu putere. Pe creste, depăşeşte viteze de 80-90 Km/h şi asta înseamnă viscol puternic. La noapte se instalează gerul.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
România scade producția de energie electrică pentru 2025: Facturile vor sări și mai rău în aer
Facturile românilor ar urma să sară și mai rău în aer. Asta pentru că în 2025 România va scădea și mai mult producția de energie electrică, astfel că cererea va crește, iar prețurile se vor ajusta și ele.
-
Un celebru actor povestește cum a rămas fără casă în urma incendiilor dezastruoase din Los Angeles: Nu am văzut niciodată un loc atât de perfect ars
Actorul Mel Gibson a rămas fără casă în urma incendiilor devastatoare din zona Los Angeles. Gibson a povestit că din casa sa nu a mai rămas nimic. Ai putea să o pui într-o urnă, a spus celebrul actor.
-
China a descoperit o metodă de producție în masă a gândacilor cyborg. Ce sunt și la ce folosesc
O echipă de cercetători din China a descoperit o metodă de producție în masă a gândacilor cyborg. Deși scopul exact al acestei tehnologii rămâne incert, rezistența remarcabilă a acestor insecte deschide multiple posibilități de utilizare. Printre acestea, se numără monitorizarea zonelor periculoase inaccesibile pentru oameni, reducând astfel riscurile asociate.
-
Caz bizar: calvarul prin care a trecut o femeie, după ce o nunta falsă de pe Instagram s-a dovedit a fi reală
O femeie din Australia şi-a anulat căsătoria după ce şi-a dat seama că o ceremonie de nuntă falsă la care a luat parte pentru o farsă pe reţelele de socializare era de fapt reală. Mireasa neştiutoare a declarat că partenerul ei a fost un influencer de social media care a convins-o să ia parte la ceremonie ca o „farsă" pentru contul său de Instagram.
-
Practică cu adevărat șocantă: soldații nord-coreeni, aliați ai Rusiei în Ucraina, recurg la metode îngrozitoare de identificare a minelor
Soldații nord-coreeni ai lui Kim Jong Un, trimiși să lupte în Ucraina de partea rușilor, folosesc o practică șocantă de a detecta minele inamicului. Situația este cu atât mai ciudată cu cât aceștia nu sunt obligați, ci o fac de bunăvoie.
-
Oamenii de știință au identificat structuri gigantice necunoscute în adâncurile Pământului
Oamenii de știință au identificat structuri masive neașteptate în mantaua Pământului, la câțiva kilometri sub Oceanul Pacific, utilizând tehnologii avansate de analiză a undelor seismice. Această descoperire pune sub semnul întrebării teoriile existente despre formarea și evoluția planetei noastre.
-
Oceanele ating noi recorduri de temperatură. Descoperiri alarmante ale studiilor
Oceanele lumii au fost în 2024 mai calde comparativ cu oricare alt an de la începerea măsurătorilor, a constatat un studiu. Recordul se aplică atât temperaturilor de suprafaţă, cât şi căldurii stocate la o adâncime de 2.000 de metri, potrivit cercetătorilor conduşi de Lijing Cheng de la Institutul de Fizică Atmosferică al Academiei Chineze de Ştiinţe.
-
Descoperire de senzație: Comori ascunse în al Doilea Război Mondial, au ieșit la lumină dintr-o catedrală
Un set de obiecte regale din secolul al XVI-lea, ascuns sub o scară timp de aproape un secol, a fost recuperat din Catedrala Vilnius din Lituania. Coroanele de aur, inelele și celelalte accesorii găsite au dispărut din 1939, când au fost ascunse, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
-
Anul 2025 se preconizează sumbru pentru afaceri: Antreprenorii români îngheață investițiile
Mare parte dintre firmele din România vor îngheţa investiţiile în acest an, pe fondul provocărilor fiscale şi incertitudinilor tot mai mari privind evoluţia economiei, în timp ce doi din trei antreprenori nu vor deschide noi linii de business şi investiţii în 2025, relevă un barometru de opinie în rândul investitorilor.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Revoltă în Germania, după aderarea deplină a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. „Dezastru pentru siguranța oamenilor în Europa"
- 2.Descoperirea unui misterios sarcofag egiptean cutremură lumea arheologică
- 3.Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
- 4.Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
- 5.Experimentul care dă fiori Europei: cu un laptop și un smartphone, un expert IT a dezvăluit riscurile panourilor fotovoltaice
- 6.Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
- 7.Mașina care bate toate recordurile și costă doar 15.000 de dolari se vinde deja pe piața din China si vine in Europa.
- 8.Fost deputat PSD și șef al PUSL Vrancea i-a zburat creierii cu cinism unui tânăr aflat pe domeniul său de vânătoare
- 9.Boala Ursulei von der Leyen are legatura cu vaccinurile mARN Covid. Pe 6 ianuarie 2025 are termen in procesul legat de SMS-urile cu Alfred Bourla de la Pfizer
- 10.Timp de 500 de ani am privit lumea în mod incorect. Această hartă premiată este cea mai precisă imagine a Pământului creată vreodată
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu