Înfiinţarea Departamentului pentru tradiţii şi identitate românească condus de Grigore Leșe

• Tweet

Pentru ca un om, un individ, să aibă o identitate, trebuie să posede, în primul rând, documente. Emise de un stat, sau de o altă autoritate suprastală.

Dar asta nu este suficient, oricât de frumos colorat sau ce steme măreţe autentifică acel document ca fiind original. Mai este ceva. Ceva ce nu mai ţine de nicio autoritate a niciunui stat şi a niciunei organizaţii suprastatale. Este vorba despre însuşi individul respectiv. Desprte cum arată ca înfăţişare. Despre cum se îmbracă, despre cum se poartă, despre ce fel de fapte face în general. Cu alte cuvinte, identitatea nu este dată doar de documente, ci şi de alte elemente care definesc acea identitate.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu popoarele. Au acte de identitate. Care nu sunt neapărat hrisoave, înscrisuri parafate. Ci valori materiale pe care generaţii întregi le-au clădit şi lăsat pe pământul pe care s-a format sau a venit acel popor. La care se mai adaugă, aşa cum se face la un individ, trăsăturile generale ale înfăţişării acelui popor, felul cum se îmbracă, felul cum se poartă, ce fapte face în general.

În cazul poporului nostru, în ceea ce priveşte arealul în care ne-am dezvoltat, nu există niciun fel de îndoială. Nu am venit de niciunde. Suntem aici de la începutul lumii, iar semnenele noastre materiale că am fost aici se găsesc peste tot. Începând cu înscrisurile pe care nu le-a descifrat nimeni până acum de pe pietrele de la Tărtăria şi de la Corbii de Piatră, totemul de la Căscioarele, judeţul Călăraşi, neexplicat nici el de nimeni, complexul de cetăţi dacice şi altarele lor tainice, despre care am reuşit să desluşim foarte puţin, şi până la ceea ce construim astăzi.

Despre felul în care arătăm ca oameni? Spunem lumii foarte simplu în câtecele noastre: „Cum e bradu-nalt în munte, aşa-i neica om de frunte"! Cum sunt româncele? „Ea era frumoasă ca umbra unui gând. Între ape, numai ea era pământ". Cum ne îmbrăcăm? Ia, purtată de mândruţele noastre este unică în lume şi nu este doar un simplu obiect de îmbrăcăminte. Nici măcar un obiect de îmbrăcăminte frumos. Este o poveste. O filozofie de viaţă, cuprinsă în modelele de multe ori tainice, pe care doar iniţiaţii ştiu să le descifereze.

Despre cum ne purtăm? Spune tot cântecul: „Nu uita că eşti român / Că tatăl tău şi mama ta / Bunicul şi bunica ta / Te-au învăţat ca să fii bun". Cum mai suntem noi? Pătimaşi, iubitori. Folclorul românesc are cea mai frumoasă declaraţie de dragoste din lume: „Dragostea mea pentru tine / Arde macii din coline". Despre cum ne comportăm? Ne spun tot versurile unei poezii contemporane de data asta: „De-mi dai un sfat, Te-ascult cu luare-aminte / O mână de-ajutor de-mi dai, mulţam! / Dar nu cumva să-ţi bâlbâie prin minte / Că asta-i ţara cailor de ham".

Toate acestea, şi încă foarte multe altele, sunt ale noastre. Ne definesc. Sunt actele noastre de identitate naţională cu care ne prezentăm în orice colţ al lumii. Cu mândrie şi demnitate în faţa oricui. Din păcate, astăzi, vedem un veritabil asalt asupra acestor acte de identitate naţională. Un război împotriva lor, care urmăreşte să le distrugă. Şi nu este vorba doar despre actele de identitate ale românilor.

În lumea în care graniţele au devenit volatile, deşi erau consemnate în tratate internaţionale - după cel de-al Doilea Război Mondial, nu mai puţin de 20 de state au dispărut de pe hartă, unele vecine cu noi: Yugoslavia şi Cehoslovacia - în aceste vremuri tulburi, păstrarea identităţii naţionale şi a tradiţiilor este o datorie a fiecărui român, indiferent de colţul de lume în care trăieşte. Pentru că dacă din punct de vedere administrativ, România are nişte graniţe, recunoscute de trataele internaţionale, din punct de vedere al limbii şi obiceiurilor, graniţele se întind până acolo unde este cineva care vorbeşte româneşte, care cântă româneşte, care iubeşte româneşte, care suferă româneşte, care, măcar din când în când, mănâncă mâncărurile noastre tradiţionale.

„În limba ta / Ţi-e dor de mama, / Şi vinul e mai vin, / Şi prânzul e mai prânz. / Şi doar în limba ta / Poţi râde singur, / Şi doar în limba ta / Te poţi opri din plâns." Graniţele acestea spirituale se întind până acolo unde se pronunţă cuvântul „dor" şi se cântă o doină.

Luând în considerare toate acestea, Cabinetul de avocatură Daniel Ionaşcu a decis să înfiinţeze un departament, care să se numească: „Departamentul pentru tradiţii şi identitate românească". Scopul acestei iniţiative este nu numai de a nu lăsa să cadă în uitare actele de identitate ale noastre, ale românilor, indiferent cărui domeniu ar aparţine ele, ci şi promovarea lor. Acolo unde şcoala nu o face. Acolo unde Ministerul Culturii nu o face. Acolo unde Institutul Cultural Român nu o face.

La conducerea acestui departament se va afla un artist care nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare: maestrul Grigore Leşe. Absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima" din Cluj, maestrul Grigore Leşe este un promotor activ al tradiţiilor şi obiceiurilor, al identităţii noastre naţionale.

De ce este important şi în premieră în România faptul că un astfel de departament a fost înfiinţat în cadrul unui cabinet de avocatură? Desigur, mai există şi alte asociaţii care îşi propun păstrarea patrimoniului naţional. Dar faptul că este în premieră la un cabinet de avocatură, înseamnă posibilitatea de a avea şi iniţiative legislative promovate în Parlament cu ajutorul dumneavoastră, dar şi deschiderea unor procese atunci când aceste acte de identitate ale noastre, ale românilor, sunt puse în pericol, fie din nepăsare, din indolenţă, sau voit, cu gânduri de distrugere.