Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Netanyahu anunță: "Hamas a pierdut controlul". Israelul a ocupat Parlamentul din Gaza

Postat la: 14.11.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Hamas "a pierdut controlul asupra Gaza", anunță ministrul israelian al apărării. Trupele IDF au ocupat clădirea Parlamentului din Gaza și s-au filmat cu steaguri israeliene. Netanyahu spune că este "război până la capăt" împotriva Hamas, conform Times of Israel.

Ministrul apărării, Yoav Gallant, a declarat luni seara că Hamas a pierdut controlul asupra Fâșiei Gaza, iar trupele armatei israeliene (IDF) acționează pentru a captura complet orașul Gaza, relatează The Times of Israel.

O imagine care circulă pe rețelele sociale arată trupe ale Brigăzii Golani a IDF în interiorul clădirii Parlamentului din Gaza, din orașul Gaza, după ce au capturat sediul. Clădirea Consiliului Legislativ Palestinian din Gaza a servit doar legislatorilor Hamas de la preluarea controlului Fâșiei de către gruparea teroristă în 2007.

„Nu există nicio forță a Hamas capabilă să oprească IDF. IDF avansează în fiecare punct. Organizația Hamas a pierdut controlul asupra Fâșiei Gaza. Teroriștii fug spre sud. Civilii jefuiesc bazele Hamas. Ei nu mai au încredere în guvern", a declarat Yoav Gallant, făcând un bilanț de evaluare a luptelor.

El a spus că forțele israeliene avansează „conform planurilor și își îndeplinesc sarcinile cu precizie, letal". Potrivit ministrului apărării, IDF și-a „intensificat" activitatea împotriva tunelurilor Hamas în ultimele zile. „Lucrăm în conformitate cu obiectivele. Nu avem un cronometru. Avem obiective. Ne vom atinge obiectivele", a declarat Gallant, referindu-se la o declarație anterioară a ministrului de externe Eli Cohen potrivit căruia presiunea internațională ar putea forța Israelul să își modifice acțiunile din Gaza.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE