Neo-marxismul global continuă: Chirurgii trebuie să țină cont de etnie - prioritate vor avea acești pacienți
Postat la: 19.06.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Chirurgii sunt acum obligaţi să ia în considerare etnia pacientului, alături de alţi factori, atunci când decid cine ar trebui să fie operat mai întâi, relatează The New Zealand Herald.
Mai mulţi chirurgi din Noua Zeelandă sunt nemulţumiţi de această politică, care a fost introdusă în Auckland în februarie pentru a acorda prioritate pacienţilor Māori şi din insulele din Pacific, pe motiv că aceştia au avut, din punct de vedere istoric, un acces inegal la asistenţă medicală.
Oficialii din domeniul sănătăţii subliniază că etnia este doar unul dintre cei cinci factori luaţi în considerare pentru a decide care persoană trebuie operată mai întâi şi spun că este un pas important pentru ameliorarea problemelor în materie de sănătate în cadrul populaţiilor Māori şi din Pacific.
Te Whatu Ora - Health New Zealand, organismul care se ocupă de reglementarea domeniului sănătăţii, a introdus un scor de ajustare a echităţii, care urmăreşte să reducă inechitatea din sistem prin utilizarea unui algoritm care să prioritizeze pacienţii în funcţie de urgenţele clinice, timpul petrecut pe lista de aşteptare, locaţia geografică (zone izolate), etnia şi nivelul de deprivare de servicii medicale. La categoria etnie, Māori şi Pasifika sunt în fruntea listei, în timp ce neozeelandezii europeni şi alte etnii, cum ar fi indienii şi chinezii, sunt mai slab clasate.
Unii chirurgi, care au vorbit sub protecţia anonimatului, au declarat că noul instrument de evaluare este nejustificabil din punct de vedere medical. Aceştia au spus că pacienţii ar trebui să fie clasificaţi în funcţie de cât de bolnavi sunt, de cât de urgent au nevoie de tratament şi de cât timp au aşteptat pentru acesta - nu în funcţie de etnia lor.
Unul dintre chirurgi a declarat că este "dezgustat" de noul sistem de clasificare. "Este o provocare din punct de vedere etic să tratezi pe cineva în funcţie de rasă, condiţia medicală este cea care trebuie să stabilească urgenţa tratamentului", a declarat chirurgul. "Nu există loc pentru elitism în medicină, iar comunitatea medicală din această ţară este deranjată de aceste evoluţii", spune medicul.
Ministrul sănătăţii, Ayesha Verrall, susţine că, atunci când vine vorba de prioritizarea asistenţei medicale, există motive importante pentru care etnia este un factor. Ea a subliniat că un audit independent, comandat de guvern în 2018, a constatat că sistemul de sănătate nu a servit bine pe toată lumea şi a produs rezultate inegale, în special pentru populaţiile vulnerabile. "Sistemul de sănătate reformat încearcă să abordeze inechităţile pentru populaţia Māori şi din Pacific, care, din punct de vedere istoric, au o speranţă de viaţă mai mică şi rezultate slabe în materie de sănătate", a spus Verrall.
Sir Collin Tukuitonga, un expert de top în domeniul sănătăţii Pasifika, a declarat că pacienţii Māori şi Pasifika ar putea fi mutaţi în fruntea priorităţilor chirurgicale din cauza inegalităţilor din etapele anterioare ale sistemului de sănătate. El a invocat în mod specific exemplul chirurgiei bariatrice, care îi ajută pe cei cu obezitate morbidă. "Pentru majoritatea intervenţiilor chirurgicale, persoanele Māori şi din Pacific nu ajung să beneficieze de ratele de intervenţii care ar putea fi justificate, având în vedere condiţiile lor", a spus Tukuitonga. "Cu alte cuvinte, nu este acceptabil să avem un grup din populaţie în care obezitatea este o problemă majoră şi, cu toate acestea, nu beneficiază de intervenţiile fizice de care au nevoie", a arătat expertul.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Omenirea a blocat atât de multă apă încât a modificat polii magnetici ai Pământului
Schimbarile recente ale campului magnetic al Pamantului poarta amprenta omului. Deși este normal ca polii magnetici ai p ...
-
Gardiancă la Rahova a condus drogată și a fost internată la Psihiatrie. A dărâmat mai multe garduri metalice instalate de jandarmi
Administrația Naționala a Penitenciarelor (ANP) anunța ca va lua toate masurile legale dupa ce o polițista de la Peniten ...
-
Taxă impusă de UE pe care românii o plătesc fără să știe. România decontează 20% din totalul inmaganinarilor de CO2 din Europa
Una dintre cele mai controversate taxe este „taxa de carbon" stabilita la nivelul Uniunii Europene și se aplica em ...
-
Ucraineancă tânăra și frumoasă aruncată pe un drum din Dubai după ce a fost abuzată. Avea coloana fracturată: "Mi-au dat brânci de pe o stâncă!"
Maria Kovalchuk a vorbit pentu prima data despre coșmarul pe care l-a trait in Dubai. Modelul OnlyFans de 20 de ani, a f ...
-
Covid-Stratus este mult mai contagioasă și provoacă simptome foarte grave fata de varianta initială Covid-19
Organizația Mondiala a Sanatații (OMS) monitorizeaza, inca din luna iunie, o noua subvarianta a virusului SARS-CoV-2, re ...
-
Transumanism fara limite: Cercetătorii chinezi au cultivat în premieră mondială o inimă umană care bate într-un embrion de porc
Omul-porc a devenit realitate. Cercetatorii chinezi au creat o structura cardiaca umana funcționala in embrion de animal ...
-
Îți vine să te intrebi cum naiba au facut averi? Cine sunt misterioşii oameni din business care consiliază cel mai prost guvern al tuturor timpurilor
Sorin Grindeanu: „Exista un grup informal de consilieri din privat care consiliaza Guvernul, ceea ce este ilegal". ...
-
Acum se explică toate: Creierul nostru "redă în reluare" ultimele 15 secunde din realitatea de lângă noi
Cercetatorii de la Universitatea din Aberdeen și Universitatea din California scot la iveala un adevar surprinzator desp ...
-
Si-a prevazut sfârșitul: Ozzy Osbourne a murit. Acum două săptămâni a susținut concertul de adio pentru fani
Vedeta heavy metal Ozzy Osbourne a murit, la doar cateva saptamani dupa ce s-a reunit cu colegii sai de trupa Black Sabb ...
-
Harta tarilor europene in care cei meteosensibili se simt cel mai rău. România este printre cele mai afectate
O noua teorie circula pe internet legat de faptul ca persoanele meteosensibile se simt din ce in ce mai rau in aceste zi ...
-
Schema băieților destepti din Energie: Conducerea Electrica Serv a sifonat 4,5 milioane de lei
Polițiștii Capitalei au efectuat 11 percheziții domiciliare intr-un dosar de delapidare in care sunt vizate opt persoane ...
-
Google şi OpenAI câştigă aurul la Olimpiada Internaţională de Matematică, o premieră pentru I.A.
Google, prin divizia sa de inteligenta artificiala, si OpenAI au anuntat ca modelele lor AI au obtinut medalii de aur la ...
-
Percheziții DNA la Cristian Popescu Piedone. De ce este suspectat șeful ANPC
Percheziții DNA au loc marți, 22 iulie, la șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone. Procurorii au descins in complexul rezi ...
-
Pare imposibil dar ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurtă zi din istorie
Cercetatorii au anunțat ca ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurta zi din istorie, depașind un record stabilit acum ...
-
Planul secret al Comisiei Europene care lovește direct in piața auto
Comisia Europeana pregatește in secret un proiect de lege care ar obliga companiile de inchirieri auto, precum Sixt sau ...
-
Nu mai e niciun secret: Cercetătorii de la Harvard vorbesc deschis despre o civilație avansată care provine din adâncurile Pământului
Cercetatori de la Harvard și Montana Technological University sugereaza o noua perspectiva asupra fenomenelor OZN, cunos ...
-
Blestemul Red Bull: Felix Baumgartner este al zecelea sportiv care moare tragic de pe o listă neagră a curajului extrem
Moartea fulgeratoare a lui Felix Baumgartner zguduie din nou lumea sporturilor extreme. Celebrul aventurier austriac, in ...
-
Cazul "Andrei Drăgan" - un dosar uitat de opt luni în sertar care lasă vinovații nepedepsiți
La opt luni de la moartea tragica a lui Andrei Marius Dragan, adolescentul de 16 ani decedat in urma unui șir de erori m ...
-
Top 5 inventii care ne-au schimbat vietile, fara sa ne dam seama
Cred ca am observat cu totii avansul tehnologic extrem de rapid din ultimii ani de zile. Asadar, au aparut o multime de ...
-
Cea mai masivă coliziune de găuri negre observată vreodată pune la încercare teoriile despre formarea Universului
O echipa internaționala de astronomi a detectat cea mai puternica și misterioasa coliziune de gauri negre inregistrata p ...
-
Secretul șamanilor confirmat de știință: Mecanismul prin care ciupercile halucinogene vindecă boli si inteneresc organismul cu pana la 60%
O substanța halucinogena extrasa din ciupercile halucinogene ar putea deveni un adevarat elixir al tinereții. Studiile r ...
-
Când vedeți săgeata de mouse pe ecranul bancomatului nu introduceți cardul că rămâneți fără banii din cont
În sezonul turistic, infractorii vaneaza turiștii neatenți, profitand de aglomerația urbana. Bancomatele din zonel ...
-
Șeful ASF a calculat "Curba lui Laffer" pentru România. Modelul pe care ar trebui să-l urmeze Ilie Bolojan dar care nu pricepe absolut nimic. Poate Nicușor Dan sa-i explice
Șeful Autoritații de Supraveghere Financiara, Alexandru Petrescu, vorbește despre situația actuala din Romania, dar și d ...
-
Un bărbat beat a furat o ambulanță din curtea Spitalului de Urgență Giurgiu. A rupt bariera și a gonit până în Teleorman cu politistii după el. S-au tras focuri de armă
Un barbat de 46 de ani a furat o ambulanta din curtea Spitalului Judetean de Urgenta Giurgiu si a distrus bariera de acc ...
-
Fizicienii confirmă că trăim într-o gaură gigantică din spațiu VIDEO
Autor: Sabine Hossenfelder Este aceasta poate cheia pentru a ințelege in sfarșit universul? Sa vedem. Numarul galaxiilor ...
-
România va avea cat de curand o clima africană: Meteorologii anunță când va fi vârful caniculei în țara noastră
Meteorologul ANM, Florinela Georgescu, a explicat ca in aceste zile o masa de aer fierbinte din nordul Africii ajunge pe ...
-
Nu a fost stop cardiac! Cauza mortii lui Felix Baumgartner a fost reevaluată. Care a fost cu adevarat motivul care a produs această tragedie
Felix Baumgartner, celebrul sportiv austriac care a intrat in istorie in 2012 dupa ce a sarit cu parașuta din stratosfer ...
-
Christian Sabbagh critică dur sistemul public de sănătate după ce a avut AVC: "Zâmbeam, dar eram singur în lupta pentru viață"
Jurnalistul Christian Sabbagh a revenit la pupitrul știrilor Kanal D, la doar cateva zile dupa ce a suferit un accident ...
-
Devine un obicei anti-creștin: Încă o țară europeană introduce sinuciderea asistată și redeschide vechile controverse
Parlamentul Sloveniei a adoptat vineri o lege care permite moartea asistata, alaturandu-se unui numar tot mai mare de ta ...
-
Rezultate autopsiei în cazul lui Felix Baumgartner: Ce s-a întâmplat fix înainte de prăbușire
Autopsia a confirmat ca Felix Baumgartner a suferit un stop cardiac in timpul zborului cu parapanta motorizata, in accid ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu