ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




Multimiliardarii nu sunt personaje chiar atât de inteligente pe cât s-ar crede!

Postat la: 08.02.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Pentru foarte multă vreme a existat convingerea că între inteligența unei persoane și capacitatea ei de a aduna averi considerabile este o strânsă legătură. Cum ar veni, cei care sunt capabili să strângă sume colosale, de ordinul miliardelor de dolari, e musai să fie cu mult mai inteligenți decât media.

Toată treaba este doar un mit, ne spun niște sociologi de la Universitatea din Linköping, Suedia, într-un studiu recent publicat în revista European Sociological Review. Întrebându-se probabil de ce nu au astfel de dileme la un cocktail pe marginea piscinei lor de pe vreo insulă privată, ci la cantina facultății, autorii au purces la lucru și au analizat vreo 60.000 de subiecți, pentru a afla ce corelație există între nivelul de inteligență și capacitatea de a câștiga sume foarte mari de bani.

Rezultatul a fost unul surprinzător. Anume că între cele două, inteligență și succes financiar, nu există o legătură decât până pe la suma de 64.000 $/an (vorbim, evident, despre Suedia). Mai exact, nu scoateți educația din ecuație, sperând să dați lovitura la bursă! Ideea este că indivizii care câștigă mult mai mult decât suma anuală amintită au un nivel de inteligență cel mult egal cu al celor care câștigă venituri medii sau chiar mici. Ba chiar a reieșit că indivizii aflați în top 1% sunt chiar ceva mai prostovani decât cei aflați mai jos în listă.

Studiul nu explică mai mult, el fiind mai degrabă o observație pe date statistice. O face însă un alt studiu, ceva mai vechi, care susține că factorul principal (nu singurul) în a atinge mega succesul financiar este... norocul.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE