MS, despre OUG privind reforma în sănătate: Pacienţii nu vor plăti nimic dacă vor alege să se trateze într-un spital privat
Postat la: 06.02.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Pacienţii nu vor plăti nimic dacă vor alege să se trateze într-un spital privat sau într-unul de stat iar numărul vieţilor salvate va fi în creştere, iar pacienţii în stare critică vor avea şansa să beneficieze mai repede de intervenţiile de care au nevoie în cel mai apropiat spital, fie că e de stat sau privat, precizează Ministerul Sănătăţii, referitor la OUG privind reforma în sănătate adoptată de Guvern marţi seară şi criticată de opoziţie.
"Prin modificările aprobate marţi, pacienţii NU vor plăti nimic dacă vor alege să se trateze într-un spital privat sau într-unul de stat iar numărul vieţilor salvate va fi în creştere.
NU se privatizează niciun serviciu medical! Modificările de astăzi dau şansa pacienţilor în stare critică să beneficieze mai repede de intervenţiile de care au nevoie în cel mai apropiat spital, fie că e de stat sau privat!", afirmă MS, referindu-se la OUG pentru modificarea şi completarea Legii 95 privind reforma în sănătate.
Spitalele private au fost incluse în programele naţionale de sănătate gestionate de CNAS, încă din 2014. Modificarea actuală este o actualizare a legislaţiei din 2014 în care era lăsat în suspans această formulare ambiguă: când sunt excedate anumite capacităţi de primire pot fi accesate de către pacienţi anumite servicii, lucru absolut neclar şi greu de interpretat. Mai mult, se dă posibilitatea ca spitalele de stat care au această capacitate să trateze pacienţii critici cu infarct miocardic, accident cerebral, etc, susţine MS, care argumentează că astfel, creşte numărul unităţilor sanitare în care se rezolvă astfel de cazuri, pacientul doar beneficiază de tratament, nu plăteşte nimic.
În cazul spitalelor private, pacienţii nu vor plăti nimic în plus.
În cazul pacienţilor aflaţi în stare critică (infarct miocardic, AVC, etc), prin modificările aduse se deschide pacienţilor accesul şi la alte spitale de stat decât până acum dar şi private care pot opera aceste programe.
"De exemplu, programul de infarct miocardic acut, care va permite mai multor centre să-l opereze, creând accesibilitatea pacienţilor şi reducând timpul din momentul stabilirii diagnosticului şi rezolvarea intervenţională. Acest lucru va conduce la salvarea mai multor vieţi. De exemplu, un pacient cu infarct miocardic acut din Craiova, să ne amintim de cazul vedetei tv Busu, nu va mai trebui transportat la Bucureşti pentru a fi preluat de un mare spital din capitală, deja supraaglomerat, ci va putea fi rezolvat la centrul de cardiologie din Craiova", explică Ministerul.
A doua modificare importantă este pentru Programul Naţional de Oncologie. Mecanismul este asemănător, noutatea o constituie crearea unui subprogram, cel de chirurgie oncologică. Acest proiect face parte din strategia de a combate cancerul în România, o strategie pe patru piloni şi pune accent pe depistarea precoce a cancerului.
La fel pentru un bolnav de cancer se vor face servicii integrate în care sunt prinse toate componentele: medicamente, radioterapie, intervenţii chirurgicale. Şi pentru aceşti pacienţi, Ministerul Sănătăţii deschide posibilitatea de a opta între spitalul de stat şi cel privat.
Alte prevederi ale Ordonanţei:
- Ordonanţa va da startul, în anul 2020, derulării programului naţional pentru persoanele cu afecţiuni din spectrul autist, precum şi faptul că în cadrul unor programe naţionale de sănătate curative, vor fi acordate în premieră, conform recomandărilor comisiei europene, servicii integrate (pot cuprinde, după caz, medicamente, servicii de logopedie, consultaţii psihologice, investigaţii paraclinice, logoped, etc.), această modificare legislativă este absolut necesară.
- O altă modificare a Legii 95, propusă prin ordonanţă este corectarea unei nedreptăţi care li se făcea pacientelor cu vârsta de peste 18 ani, care deşi beneficiau de decontare din fondul de sănătate pentru reconstrucţie mamară prin endoprotezare, în cazul intervenţiilor chirurgicale oncologice. Până acum pacientele trebuiau să scoată bani din buzunar pentru intervenţia chirurgicală de simetrizare a glandei mamare. Acum nu mai este nevoie, iar contravaloare intervenţiei va fi decondată de CNAS şi va avea un impact pozitiv asupra calităţii vieţii, dar mai ales a reinserţiei sociale.
- De asemenea, o altă prevedere importantă pe care această Ordonanţă de modificare a Legii 95 o are, se referă la persoanele care au lucrat în străinătate şi au cotizat la bugetul asigurărilor de sănătate a altui stat mebru din UE. Acestora li se vor asimila perioada de cotizare de acolo şi în sistemul de asigurare românesc. Iată o măsură concretă pentru a aduce medicii din diaspora acasă! (aici să nu fie interpretat că ministrul o face pentru el...poate e mai bine sa fie spusă de medici din diaspora asta)
- O altă modificare vizează durata de acordare a concediilor şi a indemnizaţiei pentru incapacitatea temporare de muncă în cazul unor boli cu caracter special. De exemplu, pentru tuberculoză, concediu se dă din prima pe toată perioada de tratament, până la vindecare. Nu mai trebuie să vină pacientul lunar, la medicul specilalist pentru prelungire. Pentru unele boli cardiovasculare, stabilite de CNAS, perioada de reavizare a a concediului va fi de un an, în intervalul ultimelor doi ani şi un an şi sase luni pentru SIDA şi neoplazii, tot în acelaşi interval de timp.
- Nu au fost neglijaţi nici personalul militar în activitate, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special, care vor beneficia de indemnizaţii de asigurări de sănătate si de posibilitatea de a-şi lua concediul medical, pentru îngrijire copil bolnav.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Donald Trump afirmă că violenţa domestică este o infracţiune „mai puţin gravă"
Donald Trump a fost acuzat luni ca minimalizeaza gravitatea violentei domestice, dupa ce a declarat intr-un discurs ca a ...
-
Un melc a terorizat locatarii unui bloc, la miezul nopții. Aceștia au chemat și poliția
Un bloc din Bavaria a fost trezit in toiul noptii de o sonerie care nu mai contenea, iar locatarii, convinsi ca sunt vic ...
-
Medicul care și-a otrăvit 30 de pacienți ca să arate că este „expert" în resuscitare. 12 oameni au murit
Un fost anestezist din Franța este judecat dupa ce și-a otravit intenționat 30 de pacienți ca sa-și arate abilitațile de ...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
-
Autoritățile americane se pregătesc să dezvăluie sursa autismului - Un medicament banal și lipsa unei vitamine
Un viitor raport al Departamentului pentru Sanatate și Servicii Umane din SUA va face probabil legatura intre dezvoltare ...
-
Viață veșnică cu transplanturi de organe: Se poate realiza ceea ce au vorbit Vladimir Putin și Xi Jinping?
Este posibil sa ajungi nemuritor cu ajutorul transplanturilor de organe, se intreaba jurnaliștii de la BBC, dupa ultimel ...
-
România, noul magnet pentru forța de muncă din Asia! Topul țărilor care trimit cei mai mulți angajați - unde lucrează și cât câștigă
Romania continua sa fie o destinație tot mai cautata de muncitorii straini, atat necalificați, cat și specialiști inalt ...
-
Trupele speciale americane au suferit un eșec major în Coreea de Nord. Misiunea secretă care nu trebuia deconspirată a iesit la iveală
O operațiune de mare risc, aprobata direct de președintele Donald Trump in 2019, a vizat obținerea unui avantaj strategi ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu