Mișcarea BRICS care va da peste cap planurile Occidentului
Postat la: 24.09.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Prefațând summitul BRICS care va avea loc în octombrie în Kazan, capitala republicii Tatarstan, publicația Turkiye Gazetesi notează că 28 de țări musulmane și-au declarat intenția de a adera la această organizație, ceea ce ar putea schimba axele politică, economică și strategică ale BRICS.
„Deși BRICS s-a născut în scopul unui parteneriat comercial, este pe cale să devină un centru de putere politică în fața evoluțiilor globale. Este important că țări islamice importante precum Emiratele Arabe Unite, Egipt și Iran sunt în acest parteneriat. În cazul în care la summitul de la Kazan vor fi acceptate candidaturile celor 28 de state islamice, organizația se va transforma într-un parteneriat foarte important BRICS-Islam. Este foarte interesant de văzut cum vor reacționa SUA și UE în cazul în care BRICS va căpăta o asemenea amploare. Această evoluție ar putea da peste cap toate planurile politice și comerciale ale Occidentului. Chiar acesta este obiectivul Rusiei și al Chinei".
Este important și cum va evolua relația Israel - Iran, adaugă Turkiye Gazetesi. "Pentru că după summitul de la Kazan, Israelul va avea în față un Iran mai puternic politic și strategic. BRICS este acum o oportunitate pentru Iran. Teheranul vrea să colaboreze cu țările islamice membre și să încercuiască Israelul din punct de vedere politic, militar și comercial".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Bilanț tragic al accidentului aviatic de la Washington -Se pare că toti cei aflați aflați la bordul aeronavelor au murit. 18 cadavre au fost recuperate din râu
Un avion de pasageri al companiei American Airlines care transporta 60 de pasageri și patru membri ai echipajului care au plecat din Wichita, Kansas, și un elicopter Black Hawk al armatei americane s-au ciocnit în apropiere de Aeroportul Național Reagan miercuri seară și s-au prăbușit în râul Potomac.
-
O nouă speranță pentru inimile bolnave: descoperirea medicală care ar putea schimba vieți
Progresele în tratamentul insuficienței cardiace avansate se remarcă prin dezvoltarea unui plasture biologic care ar putea repara inimile afectate.
-
Călin Georgescu îi desființează pe românii din Diaspora: "Sclavi, analfabeți, semnează cu degetul!"... "Se schimba lumea, trebuie sa ne recuperam teritoriile pierdute"
Dacă Marcel Ciolacu a spus despre românii din Diaspora că sunt „necalificați", surpriza alegerilor prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, a făcut câteva afirmații șocante și profund jignitoare la adresa românilor care muncesc în străinătate.
-
S-a aflat ce ascunde o sticlă misterioasă veche de 200 de ani. Nu era vorba de un recipient pentru băuturi
Misterul unei sticle vechi de două secole a fost elucidat. Descoperirea făcea parte dintr-un șantier din Cleethorpes, Lincolnshire, Anglia, unde un recipient intact cu lichid și dop original a fost examinat de Universitatea din Lincoln.
-
Zuckerberg a acceptat să-i bage 25 de milioane de dolari lui Donald Trump în buzunar
Meta a acceptat să plătească despăgubiri de 25 de milioane de dolari lui Donald Trump pentru a pune capăt proceselor intentate după suspendarea conturilor sale de Facebook şi Instagram în 2021.
-
Scandal puternic la Budapesta: marul discordiei, proiectul unui turn "mini-Dubai"
Primarul ecologist al Budapestei, Gergely Karacsony, este îngrijorat de faptul că un proiect al unui turn "mini-Dubai" - un cartier nou-nouţ dominat de turnuri la care visează Guvernul lui Viktor Orban - ar putea denatura capitala ungară, al cărei centru istoric este clasat de către UNESCO.
-
Descoperire surprinzătoare a cercetătorilor Harvard: Ucigașul tăcut din organism care lovește fatal în floarea vieții
Un nou studiu efectuat de către o echipă de cercetători de la Harvard Medical School, MIT și Spitalul McLean din Massachusetts, Statele Unite și publicat în revista Cell, pe 16 ianuarie 2025, a făcut o descoperire surprinzătoare.
-
Mintea umană o ia razna la anumite ore. Descoperirea uluitoare făcută de un grup de savanți
Un grup de savanți de la Universitățile Arizona, Pennsylvania și Harvard din Statele Unite a făcut o descoperire uluitoare. Experții au observat un fenomen ieșit din comun, în care mintea umană o ia razna la anumite ore târzii din noapte.
-
Un fost cercetător în domeniul siguranței AI trage un semnal de alarmă - Ritmul de dezvoltare este terifiant
Un fost cercetător în domeniul siguranței de la OpenAI se declară „destul de terifiat" de ritmul de dezvoltare al inteligenței artificiale. El avertizează că industria face un „pariu foarte riscant" pe această tehnologie.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
- 2.Franța pe cale de a deveni o superputere a aurului datorită unei descoperiri revoluționare
- 3.Practică cu adevărat șocantă: soldații nord-coreeni, aliați ai Rusiei în Ucraina, recurg la metode îngrozitoare de identificare a minelor
- 4.Un economist avertizează că se sparge bula imobiliară. "Intrăm într-o perioadă în care devine esențial să înțelegem cum funcționează economia globală"
- 5.Elon Musk atrage atenția asupra unei posibile crize energetice viitoare spunând că „următoarea mare problemă a lumii" va fi lipsa de electricitate
- 6.Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie să investești
- 7.DAVOS - Cel mai mare fond suveran din lume avertizează: Inflaţia alimentată de tarife reprezintă unul dintre cele mai mari riscuri
- 8.Cel mai amplu studiu privind siguranța vaccinului relevă +610% miocardite, +378% ADEM, +323% CVST, +249% riscuri Guillain-Barré
- 9.Boala Ursulei von der Leyen are legatura cu vaccinurile mARN Covid. Pe 6 ianuarie 2025 are termen in procesul legat de SMS-urile cu Alfred Bourla de la Pfizer
- 10.Cinci greșeli prin care le oferiți acces hackerilor la datele personale și bancare stocate pe dispozitivele mobile
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu