Meteorologii anunță potopul: Un ciclon puternic lovește din nou Europa și ajunge inclusiv în România
Postat la: 20.09.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Un ciclon cu o intensitate foarte mare s-a format în zona Mării Mediterane și deja face ravagii și în Europa. Acest ciclon va ajunge inclusiv în România, iar meteorologul ANM, Alina Șerban, anunță faptul că vom avea ploi torențiale în partea de sud și de centru a Moldovei. Ciclonul va lovi tot în zona afectată, în urmă cu doar câteva zile, de furtunile care au produs inundații catastrofale.
"Ploile vor continua în zonele deja cu probleme în partea de sud și de centru a Moldovei. La momentul acesta și în orele următoare vom avea sisteme noroase, averse care pot fi și torențiale și în consecință mai pot lăsa cantități de apă. Nu vor fi foarte mari, dar destul de mari pentru ceea ce deja s-a întâmplat în zonă. Ne așteptăm la cantități de 15-20, izolat chiar peste 25 l/mp. Astfel de sisteme noroase și ploi și chiar și cantități de peste 20-25l/m² cu totul izolat putem avea în această după-amiază și spre seară în partea de sud-est a teritoriului, mai exact în Dobrogea.
În Muntenia, cu totul izolat, pot fi însoțite de descărcări electrice, în condițiile în care vorbim și de intensificări ale vântului în această după-amiază și spre seară. Tot în partea de sud-est a teritoriului, în sudul Moldovei, în estul Munteniei, în Dobrogea, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50-60km/h iar la noapte și mâine intensificările vor fi mai mari în zona Dobrogei, respectiv pe litoral, peste 60km/h. În județul Constanța, la noapte, ne așteptăm la cantități importante de apă, prin acumulare 20-30l/m²", a explicat Alina Șerban.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un fenomen tot mai ciudat se petrece în școli din Europa: Modelul Andrew Tate transformă băieții încă de la cele mai fragede vârste
Influencerii online, cum ar fi Andrew Tate, alimenteaza o crestere a sexismului in sala de clasa, potrivit unui nou stud ...
-
O comoară ascunsă în pământul unui oraș din România: Străzile sunt pavate cu aur
Romania are povesti care rivalizeaza cu basmele, iar una dintre cele mai fascinante se scrie in tacere, la poalele Munti ...
-
Raport secret al CIA: O navă extraterestră a atacat pe Pământ. Soldații umani, transformați instant în 'stâlpi de calcar'
Potrivit unui document declasificat al CIA, in anul 1989 sau 1990 a avut loc o batalie intre soldații Armatei Roșii a UR ...
-
Pastorală de Paști: ÎPS Teodosie spune că libertatea pe care am primit-o în dar de la Creator o folosim într-un sens negativ
În Pastorala de Sfintele Paști adresata clerului, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Tomisului, Î ...
-
La Casa Albă teoria scurgerii virusului Covid tinde să devină oficială în plin război comercial cu China
Casa Alba a prezentat o versiune noua paginii sale web dedicata Covid-19, care promoveaza teoria contestata a unei scurg ...
-
Medicamentul luat de mii de români zilnic, retras urgent din farmacii! Pacienții trebuie să verifice imediat cutia
Un medicament prescris frecvent pacienților cu hipertensiune arteriala a fost retras din farmacii in regim de urgența du ...
-
Un cercetător susține că universul nostru a fost creat de către extratereștri ca un experiment de laborator intergalactic
Astronomul Avi Loeb de la Universitatea Harvard avanseaza o ipoteza care ar putea parea desprinsa dintr-un roman SF. El ...
-
Lacul Morii, lacul morții - o poveste horror de la capăt de Bucuresti
Înconjurat de blocuri parasite, fabrici ruginite și buruieni care cresc printre crapaturile asfaltului, Lacul Mori ...
-
Inteligența artificială a elaborat trei scenarii cutremurătoare in urma cărora ar dispărea specia umană
Potrivit Chatbot-ul Google Bard, care a analizat un volum urias de date, traiectoria pe care ne aflam ar putea duce la d ...
-
Dreapta MAGA americană: Cum a devenit o armă ideologică a conservatorilor un simbol al "marxismului cultural" demonizat de republicani
Într-un peisaj politic tot mai fragmentat și ideologizat, numele lui Antonio Gramsci - marxist italian, intemnițat ...
-
Cu ocazia Sfintelor Paști, Jessie Baneș lansează o nouă piesă, încărcată de multă credință: „Răstignirea lui Iisus", versuri Pr. Emil Nedelea Cărămizaru
În pragul Sfintelor Paști, chiar in Vinerea Mare, artista Jessie Baneș a lansat o noua piesa, cu un mesaj evlavios ...
-
Ar putea fi sfârșitul Google: compania găsită vinovată de monopol ilegal în online. Chrome ar putea fi istorie!
Un tribunal federal din SUA a decis joi ca Google a dominat in mod ilegal doua piețe esențiale din industria publicitați ...
-
Criminolog, despre declarațiile controversate ale lui Crin Antonescu: „Sunt asemănătoare unui criminal împotriva umanității"
Criminologul Vlad Zaha, specializat in politici publice in domeniul drogurilor, subliniaza faptul ca pedeapsa capitala n ...
-
Bill Gates anunță o nouă eră: Cum va schimba AI meseriile fundamentale ale omenirii
Bill Gates subliniaza ca declinul demografic, criza forței de munca și avansul tehnologic converg intr-un moment crucial ...
-
Apple face un pas extrem de periculos: O lume în care nimic nu mai e autentic și imaginile sunt manipulate la extrem
Era in care fotografiile pot fi considerate dovezi ale realitații ar putea fi pe cale sa se incheie. Noua funcție Clean ...
-
Cât ar valora azi cei 30 de arginți pe care i-a primit Iuda în schimbul trădării lui Iisus
Cei 30 de arginți primiți de Iuda Iscarioteanul in schimbul tradarii lui Iisus Hristos raman, pana astazi, una dintre ce ...
-
Pierderea in greutate devine o banalitate: A apărut pastila specială pentru slăbit mai tare decât Ozempicul și fără efecte adverse
Pastila experimentala dezvoltata de Eli Lilly, numita orforglipron, a demonstrat efecte comparabile cu cele ale medicame ...
-
Un român a găsit o metodă ingenioasă de a păcăli sistemul caselor self pay din marile hypermarketuri
Marile magazine au introdus casele self pay ca o metoda pentru a grabi procesul de cumparaturi, iar oamenii iși scaneaza ...
-
"Ploaia sângerie" a apărut în România de Paște: Un fenomen periculos, cu efecte vizibile
În weekendul de Paște, Romania va fi lovita de "ploaia sangerie", un fenomen meteo rar pentru care este nevoie sa ...
-
Astronomii fac un anunț uluitor: semne de viață pe o planetă aflată la 124 de ani lumină distanță de Pământ
Astronomii au facut o descoperire spectaculoasa ce ar putea schimba percepția asupra vieții in Univers. Pe o planeta sit ...
-
Descoperire arheologică de proporții pe teritoriul Romaniei: totul a fost posibil cu ajutorul unor drone echipate cu laser
Tehnologia de ultima ora, in special scanarea LIDAR (Light Detection and Ranging) realizata cu ajutorul dronelor, revolu ...
-
Dealerul Maru, reținut de DIICOT. Au aparut rezultatele autopsiei! De ce s-a stins, de fapt, Rares Ion. Ce au gasit medicii
Tudor Duma, cunoscut sub porecla de Maru, a fost reținut de procurorii DIICOT in urma unui incident tragic care a șocat ...
-
Cum să te bucuri cât mai mult de grădina ta vara aceasta?
Vara este anotimpul perfect pentru a petrece timp in aer liber, iar gradina devine un spațiu esențial pentru relaxare, s ...
-
Doze letale în loc de tratament: Un medic a fost inculpat pentru uciderea a 15 dintre pacienţii săi
Un medic german a fost pus sub acuzare pentru uciderea a 15 pacienți, procurorii din Berlin susținand ca acesta a admini ...
-
După ce au gasit ca Soarele are o forma primara de constiență, ficicienii se intreba: "Este Universul viu?"
Legatura dintre conștiința și Univers este un subiect fascinant de cercetare, situat la intersecția dintre neurologie, f ...
-
Echipa „de comando digital" a Pentagonului demisionează în bloc. Șefa "SWAT a tocilarilor": „Ori murim repede, ori murim lent"
Unul dintre cele mai ambițioase experimente de modernizare tehnologica din cadrul Departamentului Apararii al SUA - Defe ...
-
Doi șefi de clan din mafia italiană, capturați de autorități. Își coordonau organizațiile într-un joc PlayStation
Carabinierii au reținut 24 de persoane in urma unei operațiuni intr-un dosar de trafic de droguri și șantaj, printre car ...
-
Timpul ar putea curge invers în jurul nostru și noi nici măcar nu știm. La nivel cuantic, trecutul și viitorul sunt indiscernabile
Trecerea timpului este nenegociabila. Curgerea sa marcheaza progresul vieții noastre, deplasandu-se clar intr-o singura ...
-
Criminalii din agricultură care folosesc erbicide cancerigene șantajează lumea cu o foamete fără precedent
Conglomeratul farmaceutic și agricol Bayer a declarat ca ar putea inceta sa produca cel mai popular erbicid din lume, cu ...
-
Un cetățean al Republicii Moldova a fost reținut de FSB pentru contrabandă cu dispozitive explozive
Cetateanul moldovean Marius Prunianu este suspectat de contrabanda cu dispozitive explozive si de incercare de a comite, ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu