Mărturiile unei tinere abuzate sexual în rețeaua din Iași. "Mi s-a spus că o să defilez pe cele mai importante podiumuri de modă din lume"
Postat la: 10.11.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
0
O grupare care se ocupa cu exploatarea sexuala a tinerelor, având ca paravan o agenție de modeling, a acţionat în perioada 2000 - 2016, dosarul fiind deschis în 2021. Cinci victime au fost identificate de poliție până în prezent.
O a șasea persoană a vorbit despre drama prin care a trecut. Tânăra a fost remarcată de Kasta Morrely pe când avea doar 15 ani. Ca majoritatea fetelor din grup, provenea dintr-o familie săracă, dintr-un cartier muncitoresc al Iașului. A fost chemată la asociație, cu promisiunea unui viitor frumos, ca fotomodel, potrivit ziaruldeiasi.ro.
„Mi s-a spus că o să ajung departe, că o să defilez pe cele mai importante podiumuri de modă din lume și toate vorbele super-pompoase care pot ameți o fată de 15 ani. Îmi și făcusem o imagine extraordinară în cap despre viitorul care mă aștepta în cadrul agenției (...) Acasă mâncam cartofi și fasole. Uneori, nu-mi permiteam să plătesc autobuzul și tramvaiul până în Copou. Am lipsit o dată trei zile, iar fetele m-au înconjurat, explicându-mi cât de mult am pierdut, că trebuie să vin zilnic dacă vreau să ajung sus, ca ele", a spus tânăra, potrivit sursei citate.
La una dintre ședințele foto și-ar fi făcut apariția și Morel Bolea. „A început să mă atingă, să-mi pună mâna pe fund, pe corp, să mă îmbrățișeze, să-mi spună că sunt superbă, că merit să ajung în străinătate. Aburelile au funcționat foarte bine. Pe urmă a început să-mi spună că școala e pierdere de vreme, că acolo înveți numai prostii, că el este singurul prin care pot «crește», că trebuie să fiu constant la agenție, să fim în «energia comună». Chiuleam de la școală și mergeam la sediu, de dimineața până seara", a spus tânăra. La sediul asociației, spune aceasta, Morel Bolea avea un birou „secret".
„Ne-a fost arătat un film porno. O orgie mega-agresivă. Morel stătea cu o vărguță în mână, ca profesor și ne arăta pe ecran scenele, explicându-ne că blonda fusese virgină, dar acum nu mai era, că așa se întâmplă cu fetele care au prieteni: devin parașute, panarame, sunt distruse de penisul bărbaților, înnebunesc și așa mai departe. La agenție eram protejate. Aici învățam să facem dragoste, nu sex. În timpul discursului, Morel mi-a pus mâna pe ceafă, m-a tras spre el și m-a sărutat, destul de lung. Mi-a spus că el e bărbatul care știe să mă iubească, să mă facă fericită. A fost o oră destul de ciudată. Filmul a fost ca o semnătură a agenției. De acolo a început tot", a povestit fata.
Poliţiştii şi procurorii au efectuat miercuri, 9 noiembrie, percheziţii la o grupare care racola minori prin intermediul unui ONG şi al unei agenţii de modelling, victimele fiind exploatate sexual, prin constrângere şi abuz emoţional. Gruparea a acţionat în perioada 2000 - 2016, dosarul fiind deschis în 2021. Cinci victime au fost identificate până în prezent.
"La data de 09.11.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu poliţişti din cadrul din cadrul B.C.C.O. Iaşi efectuează 5 percheziţii în municipiul Iaşi la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile unor persoane juridice într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunii de trafic de minori", a transmis, miercuri, DIICOT.
Sursa citată a precizat că dosarul a fost înregistrat pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi în anul 2021 ca urmare a declinării competenţei de soluţionare de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.
"În cauză, s-a reţinut faptul că, în perioada 2000-2016, mai multe persoane vătămate, minore la data comiterii faptelor, au fost recrutate prin intermediul unei organizaţii neguvernamentale şi a unei agenţii de modelling, înfiinţate pe raza municipiului Iaşi, acestea fiind ulterior exploatate sexual, prin constrângere psihică (manipulare şi abuz emoţional)", au mai transmis procurorii.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Alinierea a șapte planete în 2025, data când o poți vedea pe cer. Fenomen fascinant foarte rar care uimește lumea
Pasionații de astronomie sunt foarte entuziasmați, deoarece în perioada următoare din 2025 au ocazia să observe un fenomen absolut fascinant, foarte rar, pe cerul nopții: alinierea a șapte planete. Conjuncția lui Saturn, Mercur, Neptun, Venus, Uranus, Jupiter și Marte poate fi văzută în seara zilei de 28 februarie 2025.
-
VLC revoluționează redarea multimedia. Subtitrări și dublaje, în orice limbă, generate în timp real cu inteligență artificială
VLC, una dintre cele mai populare aplicații de redare multimedia din lume, pregătește o inovație majoră. La CES 2025, echipa VideoLAN a anunțat integrarea inteligenței artificiale în player-ul open source, ceea ce va permite generarea în timp real a subtitrărilor și dublajelor pentru orice tip de conținut video.
-
Mediatorul Orban - Întâlnirea dintre Putin și Trump ar putea avea loc în Ungaria
Președintele ales al SUA Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin s-ar putea întâlni în Ungaria, a declarat jurnaliștilor ruși Vladimir Djabarov, prim-vicepreședinte Comisiei pentru afaceri externe al Consiliului Federației ruse (camera superioară a Parlamentului rus).
-
Politica lui Căcărău - Antonescu nu regretă că l-a ajutat pe Iohannis să devină președinte al României: "Am avut o relație impecabilă"
Crin Antonescu, fost președinte al PNL și potențial candidat la prezidențiale din partea PSD+PNL+UDMR, nu regretă că l-a promovat pe Klaus Iohannis, cel care din 2014 avea să devină președinte al României.
-
Medicul Vlad Ciurea avertizează: Aceste dispozitive electronice pot cauza tumori la creier
Medicul Vlad Ciurea avertizează că multe dispozitive electronice pe care le folosim ne pot cauza boli extrem de grave, precum tumorile pe creier. Ciurea a dat exemplul unui afacerist care a făcut o astfel de tumoră, fiindcă vorbea foarte mult la telefon, folosind urechea stângă.
-
Porți un smart watch? Ai risc crescut de cancer din cauza unor substanțe toxice despre care companiile nu scot o vorbă
Ceasurile inteligente câștigă încrederea a din ce în ce mai multor utilizatori. Cu ele este posibil să ne monitorizăm activitatea fizică, să redăm muzică, să conversam, să facem apeluri și, practic, să realizăm orice funcționalitate a smartphone-urilor noastre.
-
Se cere cenzură extremă - Organizațiile de internet din Olanda vor ca guvernul să blocheze accesul la rețelele sociale
Organizațiile olandeze de internet cer guvernului să închidă rețelele de socializare Instagram, Facebook și X. Platformele reprezintă o amenințare la adresa statului de drept și a libertății noastre, susțin acestea, deoarece companiile-mamă caută "cu nerușinare" "puterea politică".
- Crin Antonescu a anunțat Coaliția de la putere cum vrea să fie eliminat Călin Georgescu de la prezidențiale
-
Oamenii sunt dați la o parte: Inteligența Artificială dezvăluie modele ciudate de cipuri, descoperind în același timp noi funcționalități
Inteligența artificială reduce costurile și timpul de proiectare a cipurilor, dar asta nu este tot. Designul AI prezintă modele de circuite neobișnuite și eficiente. Microcipurile specializate care gestionează semnalele la vârful tehnologiei fără fir sunt lucrări uimitoare de miniaturizare și inginerie. Ele sunt, de asemenea, dificil și costisitor de proiectat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Revoltă în Germania, după aderarea deplină a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. „Dezastru pentru siguranța oamenilor în Europa"
- 2.Descoperirea unui misterios sarcofag egiptean cutremură lumea arheologică
- 3.Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
- 4.Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
- 5.Experimentul care dă fiori Europei: cu un laptop și un smartphone, un expert IT a dezvăluit riscurile panourilor fotovoltaice
- 6.Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
- 7.Mașina care bate toate recordurile și costă doar 15.000 de dolari se vinde deja pe piața din China si vine in Europa.
- 8.Fost deputat PSD și șef al PUSL Vrancea i-a zburat creierii cu cinism unui tânăr aflat pe domeniul său de vânătoare
- 9.Boala Ursulei von der Leyen are legatura cu vaccinurile mARN Covid. Pe 6 ianuarie 2025 are termen in procesul legat de SMS-urile cu Alfred Bourla de la Pfizer
- 10.Timp de 500 de ani am privit lumea în mod incorect. Această hartă premiată este cea mai precisă imagine a Pământului creată vreodată
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu