Liviu Dragnea a scăpat de dosarul „Brazilia". Fapte prescrise sau probe insuficiente
Postat la: 16.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
0
DNA a clasat dosarul „Brazilia" în care au fost investigate in rem presupuse fapte de corupţie care îl vizau pe fostul prședinte al PSD, Liviu Dragnea, acum în închisoare. Unele dintre fapte s-au prescris iar pentru altele nu au existat suficiente probe.
„Urmărirea penală s-a desfășurat doar cu privire la faptă ("in rem"). Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă.
După finalizarea cercetărilor în cauza respectivă, la data de 05 ianuarie 2021, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, în conformitate cu prevederile art. 16, lit. c ("nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea") și f ("a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică") din Codul de Procedură Penală.
Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază, printre altele faptul că, între momentul începerii urmăririi penale "in rem" și cel al primirii răspunsului transmis de autoritățile judiciare din Brazilia la cererea de comisie rogatorie, a intervenit Decizia CCR nr. 297/26 aprilie 2018, în care se prevede că întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale se face doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.
Cu privire la celelalte aspecte, în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe și suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pretins a fi săvârșite întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor de corupție investigate", a explicat DNA decizia de clasare în răspunsul pentru G4media.ro.
DNA a demarat o anchetă in rem după ce, în iulie 2017, platforma de investigaţii riseproject.ro a scris că Liviu Dragnea şi-a cumpărat o vilă, prin interpuşi, pe ţărmul Oceanului Atlantic, la Fortaleza, în Brazilia.
Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a fost anchetat pentru spălare de bani şi în Brazilia, alături de fostul său coleg de facultate, Mugurel Gheorghiaş, zis Melcul. Informaţiile au fost confirmate de un procuror brazilian, potrivit jurnaliştilor de la riseproject.ro.
Aceştia au colaborat cu ziariştii de la cotidianul brazilian Folha de Sao Paolo, unul dintre cele mai mari ziare din Brazilia.
Jurnaliştii au reușit să obțină o confirmare de la procurorul federal Carlos Wagner Barbosa Guimaraes, care a spus că, la solicitarea procurorilor din România, colegii săi brazilieni au deschis o anchetă de spălare de bani în care erau suspectați Liviu Dragnea şi Mugurel Gheorghiaș, care l-ar fi împuternicit pe un taximetrist local, Cursino Campos Junior, să cumpere o vilă cu piscină și teren de tenis, pe plaja din Cumbuco, o localitate la ţărmul oceanului Atlantic, lângă Fortaleza, în nord-estul Braziliei.
Procurorii brazilieni suspectau că ar fi putut fi vorba de spălare de bani întrucât taximetristul era cunoscut ca o persoană fără venituri.
Liviu Dragnea se află în prezent în închisoare după ce a fost condamnat pe 27 mai 2019 la trei ani și jumătate de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman, pe banii căreia a angajat, pe când era președinte al Consiliului Județean, două secretare care lucrau pentru PSD local, unde el era președinte la acel moment. Înainte, el a fost condamnat, dar cu suspendare, în dosarul fraudei din 2012 de la referendumul de suspendare a lui Traian Băsescu din funcția de președinte al României.
El mai este anchetat în două dosare, unul pentru fraudă cu fonduri europene și altul în care a fost pus sub urmărire penală în urmă cu o zi pentru că a traficat funcția de consul al României la Bonn în schimbul sponsorizării deplasării sale la inaugurarea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA în ianuarie 2017.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
Aseară la Moscova a fost deschiderea de gală a festivalului "BRICS FILM FESTIVAL 2024", sub patronajul marelui actor și regizor rus Nikita Mihalkov.
-
Povestea sosiei care a înlocuit-o pe regina Elisabeta a II-a de peste 50 de ori: ce nu i s-a permis sub nicio formă
Puțini sunt cei conștienți că, timp de peste treizeci de ani, o femeie care nu părea asemănătoare cu regina Elisabeta a II-a a luat locul acesteia la evenimente de importanță majoră. Iată povestea ei și cum a devenit sosia regretatei Suverane! Ella Slack a dezvăluit că ea a fost „înlocuitoarea" reginei Elisabeta timp de treizeci de ani. Cum a devenit sosia Suveranei.
-
Acuzații grave la adresa BAE Systems, cel mai mare contractor de apărare din Regatul Unit
BAE Systems, cel mai mare contractor de apărare din Regatul Unit, a stabilit relaţii comerciale cu ţări acuzate de încălcări ale drepturilor omului, potrivit unui nou raport care dezvăluie extinderea afacerii sale profitabile cu arme.
-
O teorie tulburătoare despre călătoria în timp a fizicienilor de la Universitatea din Tampere
Este posibilă călătoria în timp? O echipă de fizicieni de la Universitatea din Tampere a venit cu o potențială soluție la această dilemă, dar nu înainte de a reconsidera unele principii destul de fundamentale privind evoluția unei unde luminoase în timp și într-o singură dimensiune a spațiului, cercetare publicată în Optica.
-
Un misterios avion american de lux, echipat și adaptat de către armata americană, zărit în vestul României
Un avion de lux a fost echipat și adaptat de către armata americană pentru a efectua misiuni de apărare antiaeriană. În prezent, acest avion se angajează în operațiuni de colectare a informațiilor deasupra vestului României.
-
Un amplu studiul indică Dieta Keto pentru prevenirea și tratarea bolii Alzheimer
Atunci când organismul își epuizează zahărul din sânge, după ce a aspirat tot ce a putut din depozitele de glicogen din mușchi, se orientează către compuși derivați din acizi grași numiți cetone, produși în ficat, care oxidează grăsimile în forme de energie utilizabile ca alternativă la glucoză.
-
Reacții furibunde după ce ministrul lui Netanyahu a dat de gol Israelul dintr-un cuvânt imediat după atacul din Iran
Ministrul israelian de extremă-dreapta al securității naționale, Itamar Ben Gvir, a fost criticat dur pentru că a adus prejudicii țării sale în conflictul cu Iranul, după ce a sugerat că Israelul s-a aflat în spatele atacului de vineri și a părut că se declară și nemulțumit de amploarea loviturii.
-
Un cuplu englez care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
În timp ce-și renovau bucătăria din casa lor veche, doi soți din Dorset, Anglia, au descoperit o comoară formată din peste 1.000 de monede vechi, din secolul al XVII-lea, care era ascunsă sub podea.
-
Sateliții Starlink ai lui Elon Musk ar putea eroda câmpul magnetic al Pământului și să ne otrăvească pe toți!
Un fost fizician de la NASA a declarat pentru DailyMail că gunoaiele spațiale ar putea afecta atmosfera Pământului, ducând la un „experiment de geoinginerie neplanificat". Sateliți precum Starlink, ai lui Elon Musk ar putea perturba magnetosfera Pământului, expunând întreaga viață la razele cosmice mortale.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.S-a decis data de la care UE va interzice sobele pe lemne și în România. Cine ne dă bani pentru pompe de căldură
- 2.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 3.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Sindromul " România": Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate
- 9.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 10.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu