Kovesi, despre dosarul vaccinurilor anti-COVID de la EPPO: "Este un caz complex". Ce spune despre dosarul deschis de DNA
Postat la: 03.03.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Dosarul vaccinurilor anti-COVID de la EPPO este în curs, a spus Laura Codruța Kovesi într-un interviu pentru Spotmedia. Cât despre dosarul vaccinurilor anti-COVID din România, Kovesi a afirmat că nu știe ce investighează DNA pentru că nu a văzut dosarul, însă în ceea ce privește investigația de la EPPO ea a spus că „este un caz complex".
„Nu știu ce investighează DNA, nu am văzut dosarul. În ceea ce privește investigația pe care noi o desfășurăm, este un caz complex, sunt implicate activități investigative pe teritoriul mai multor țări, care trebuie verificate. Politica noastră de comunicare cu privire la acest dosar a fost că până în momentul în care nu avem ceva concret de comunicat nu vom comunica. Cu siguranță, în momentul în care o să putem spune ceva public vom zice. Dar ancheta este în curs.
Sistemul pe care noi îl avem în cadrul EPPO, cu camere permanente care monitorizează periodic investigația, face să fim siguri că în fiecare dosar se lucrează cu ritmicitate. Nu avem dosare care stau într-un fișet și nimeni nu lucrează. Fiecare cameră permanentă, care este formată din trei procurori europeni, din trei state membre diferite, analizează, de obicei într-un interval de șase luni, ce se întâmplă în dosare și dau instrucțiuni ce trebuie să se întâmple mai departe. Acest lucru se întâmplă și în acest dosar.
Deci nu pot să vă ofer, din păcate, mai multe informații la acest moment, nici o estimare de timp, pentru că sunt anumite activități care trebuie desfășurate pe teritoriul unor terțe țări, iar acolo trebuie să folosim instrumentele, să spunem tradiționale de cooperare. Depinde foarte mult cât de receptive sunt și cât de repede vom primi acele informații din acele țări", a spus Kovesi.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Descoperire de excepție: Amuleta de argint care ar putea rescrie istoria creștinismului
O amuletă de argint, veche de aproape 1.800 de ani, descoperită în Germania, oferă una dintre cele mai timpurii dovezi ale răspândirii creștinismului la nord de Alpi. Artefactul, denumit „inscripția de argint de la Frankfurt", a fost găsit în timpul unor săpături arheologice efectuate între 2017 și 2018.
-
De Solstitiul de iarna din 2024 s-a atins AGI. Cum ar putea Inteligenta Artificială să influențeze evoluția umană de acum incolo
O veste uriasa a trecut mai putin observata. Pe 21 decembrie 2024, de soltitiu de iarna, OpenAI prin ChatGPT-o3 a atins ceea ce specvialistii in domeniu spun ca e AGI (Artificial General Inteligence) adica Inteligența Artificială a inceput sa gandeasca precum cea umana, folosind algorimi complecsi, precum si o intuitie in stadiul incipient.
-
Televiziunile de știri pierd la greu banii de campanie. Politicienii au început deja să se orienteze către TikTok
Deja 65% dintre companii aleg să se promoveze pe social media, nu pe TV. Din start, este o pierdere pentru televiziuni. Dacă se vor împuțina și banii de la partide și independenți, va fi o situație destul de dificilă. Iată doar câți bani dăduseră formațiunile în campania precedentă:
-
Afacerea Rafo Onești: România e obligată să plătească zeci de milioane de euro unui oligarh rus
Statul român trebuie să-i plătească 85 de milioane de euro fostului proprietar rus al Rafo Onești, la decizia unui tribunal arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) din SUA.
-
Serviciile ruse de informații: SBU a încercat uciderea unor ofiţeri de rang înalt şi a familiilor acestora în Moscova
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat joi că a dejucat mai multe comploturi ale serviciilor de informaţii ucrainene (SBU) ce vizau uciderea de ofiţeri ruşi de rang înalt şi familiile acestora la Moscova, folosind bombe deghizate ca baterii externe sau dosare de documente.
-
Tarife RCA mai scumpe cu până la 30%: noile prețuri de referință ale polițelor obligatorii pentru șoferi
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat noile tarife de referință pentru polițele RCA, valabile în următoarele șase luni.
-
ANAF îi ia în vizor pe românii care nu își declară veniturile
Toate veniturile trebuie declarate la ANAF. Cât vine vorba despre venituri, vorbim despre banii proveniți din dividende, criptomonede, acțiuni și depozite bancare. Inclusiv cei care au deschis un depozit la bancă trebuie să raporteze acest lucru în cazul în care există o dobândă. Totodată, se mai modifică și alte aspecte importante.
-
Povestea neștiută a celei mai vechi tăblițe cu cele Zece Porunci: A fost vândută pe o sumă colosală
Pea mai veche tăbliţă cunoscută, inscripţionată cu cele Zece Porunci din Vechiul Testament, a fost vândută cu 5,04 milioane de dolari, mai mult decât dublul estimării sale maxime.
-
Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
Dacă ați fi mers pe linia frontului în primele săptămâni ale războiului din Ucraina, ați fi putut auzi strigăte în ucraineană și rusă, poate amestecate cu voci care vorbeau limbi regionale precum buryat și cecenă, scrie POLITICO.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Revoltă în Germania, după aderarea deplină a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. „Dezastru pentru siguranța oamenilor în Europa"
- 2.Cum a pierdut Călin Georgescu războiul în instanță cu BEC? Propaganda de pe TikTok nu a respectat legea - motivarea judecătorilor CAB
- 3.Fizicienii anuntă ca au descifrat secretele gravitației cuantice din găurile negre subatomice din care tâșnește materia
- 4.Experimentul care dă fiori Europei: cu un laptop și un smartphone, un expert IT a dezvăluit riscurile panourilor fotovoltaice
- 5.Masoneria globalistă se cutremură: B'nai B'rith International, cea mai veche organizație evreiască, transmte lui Iohannis îngrijorările despre Georgescu
- 6.Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
- 7.Am intrat în spatiul Schengen si nu prea. Care sunt statele care au reintrodus controale la frontiere
- 8.Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
- 9.Tucker Carlson: Deep State vrea Al Treilea Război Mondial - fie împotriva Rusiei, fie împotriva Iranului. Este singura lor șansă de a-l opri pe Trump
- 10.Escrocherie de proporții: nu răspunde dacă ești apelat de un număr care începe cu aceste trei cifre
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu