Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












"Jocul cu Eșarfa" face victime. O copila de 10 ani din Italia a murit sufocata in urma unei provocari pe TikTok

Postat la: 22.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

0

O fata a murit prin asfixie in Palermo (Sicilia, in sudul Italiei) in timp ce participa la o provocare numita ''jocul cu esarfa'' de pe reteaua sociala TikTok, relateaza vineri AFP care citeaza media italiene.

Antonella, in varsta de doar 10 ani, care participa la o ''blackout challenge'' pe TikTok, in baia din casa familiei sale, si-a legat o curea in jurul gatului cu scopul de ramane fara rasuflare cat mai mult timp, in timp ce se filma cu telefonul mobil. Sora ei in varsta de cinci ani a fost cea care i-a descoperit trupul inconstient, miercuri seara. Fata a fost transportata imediat de parinti la spitalul de pediatrie din Palermo, insa nu a supravietuit.

''Jocul cu esarfa'', in care copiii isi blocheaza respiratia pana cand lesina pentru a experimenta senzatii tari, provoaca in fiecare an accidente, dintre care unele sunt fatale. Parintii au relatat cotidianului La Repubblica ca o alta sora a fetei, in varsta de noua ani, a fost cea care le-a explicat ce s-a intamplat. ''Antonella juca jocul asfixierii'', le-a spus ea.

''N-am stiut nimic", a explicat tatal fetei pentru publicatia citata. ''Nu stiam ca ea participa la acel joc. Stiam ca Antonella intra pe TikTok pentru coregrafii, pentru a se uita la videoclipuri. Dar cum mi-as fi putut imagina aceasta atrocitate?'', a spus el. ''Fiica mea, micuta mea Antonella care moare din cauza jocurilor extreme de pe TikTok: cum pot accepta?'', a adaugat Angelo Sicomero, care impreuna cu sotia sa a decis sa doneze organele fetei, astfel incat ''alti copii sa poata trai datorita ei''.

Parchetul din Palermo a deschis o ancheta pentru ''incitare la sinucidere''. Telefonul mobil al fetei a fost confiscat de anchetatori, care urmeaza sa stabileasca daca Antonella era conectata cu alti participanti, daca a fost invitata de o alta persoana sa ia parte la provocare sau daca a realizat inregistrarea video pentru prieteni sau cunoscuti.

Ca reactie la aceasta tragedie, platforma lansata in 2016, care declara ca are 100 de milioane de utilizatori in Europa, a emis un comunicat. ''Siguranta comunitatii TikTok este prioritatea noastra principala, suntem la dispozitia autoritatilor competente pentru a colabora la ancheta lor'', se arata in document.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE