Jessie Baneș lansează piesa "România mea", cu un puternic mesaj patriotic. Autoritățile i-au blocat accesul la filmare!
Postat la: 22.02.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Artista Jessie Baneș a lansat astăzi o nouă piesă în care aduce în prim plan un mesaj patriotic deosebit, evidențiind o dragoste de țară puternică și de nestăvilit și reamintind românilor de pretutindeni cât de important este să păstrezi în suflet vie amintirea țării unde te-ai născut.
Cântăreața a anunțat lansarea piesei pe rețelele de socializare și a stârnit curiozitatea urmăritorilor prin intermediul cadrelor dintr-un peisaj de poveste, care-ți taie răsuflarea, mai exact de pe platoul Bucegi, o priveliște minunată cu care a fost înzestrată țărișoara noastră, România.
În acest loc magic, de unde privirea captează pe deplin splendoarea României, Jessie Baneș, îmbrăcată într-o rochie de un alb imaculat, croită cu măiestrie de Livada cu Rochii și împodobită cu motive din folclorul românesc, a filmat un videoclip inedit, mărturisind că: „Azi am fost absentă pentru că pregătesc o piesă nouă. Toată ziua am petrecut-o pe Platoul Bucegi, unde am filmat videoclipul. Am prins o vreme splendidă, deși a fost destul de frig. O să vedeți imaginile în curând, a meritat tot efortul și sunt convinsă că și răceala va sta departe de mine ❤️ România mea, ești divină! Îți mulțumesc pentru peisajele cu care îmi bucuri privirea și îmi umpli sufletul de fiecare dată. ????".
Așteptarea a luat sfârșit! Iată videoclipul piesei:
Cu ocazia lansării melodiei, Jessie Baneș le-a transmis un mesaj urmăritorilor și ascultătorilor, povestind, totodată, detalii din culisele filmărilor, dar și un episod mai ghinionist din cursul pregătirilor videoclipului:
‘Dragi prieteni, am lansat piesa "România mea" pentru că, cu bune și cu rele, cred cu tărie că tara noastră este așa cum am descris-o în aceste versuri. O minunăție de țară, cu oameni buni care o populează, cu peisaje desprinse din basmele cu zâne și cu o istorie care conturează caractere puternice. Sunt mândră ca sunt româncă, că m-am născut pe acest pământ sfânt, unde eroii pe care îi purtam în suflete și astăzi, au luptat sub semnul crucii cu toată ființa lor și cu speranța ca lasă urmașilor lor o Românie unită.
Fiecare țară are defectele ei, fiecare om are un cusur, dar nu trebuie sa punem etichete și să ne lăsăm mânați de credința că în altă parte a lumii e „mai bine". Nicăieri nu-i ca acasă și asta ne-o pot relata românii care au plecat din țara lor de baștină.
Nu aș fi vrut să împărtășesc cu voi experiența neplăcută prin care am trecut, tocmai pentru că nu acesta este mesajul pe care vreau să îl propag cu acest eveniment al lansării melodiei, dar din păcate mă simt nevoită să trag un semnal de alarmă, pentru că vocea mea cred și sper că poate schimba ceva în această țară. După ce am înregistrat melodia, mi-am imaginat ca videoclipul ei să surprindă imagini din instituții publice reprezentative pentru țara noastră, muzee sau chiar biserici pline de istorie. Zis și făcut. Am dat telefoane și mailuri acestor instituții, ca să fiu în legalitate, exprimându-mi dorința de a filma în aceste locuri care fac parte, până la urmă, din patrimoniul nostru, al românilor, unde ar trebui să avem acces neîngrădit. Să nu mai vorbim de faptul că acestea sunt locații în care filmatul și fotografiatul nu este interzis. Spre marea mea surprindere, unele instituții nici nu s-au obosit să îmi răspundă, altele mi-au spus că pur și simplu „nu se poate" nemotivând de ce sau chiar m-au condiționat financiar(!). Adică pe românește mi-au cerut bani de „o cafea" - mită. Nu vreau să dau numele persoanelor care conduc aceste instituții, dar știm bine că la capitolul promovare, România stă foarte prost, iar acum nu mă mir de ce. Am discutat și cu alți artiști despre această problemă și mi-au fost relatate incidente asemănătoare.
Deși am avut această dezamăgire profundă lovindu-mă de birocrații care nu ar trebui să existe, am speranța că în România va fi mai bine. Dar fiecare trebuie să contribuim la această schimbare, pentru că schimbarea vine din noi înșine.'
Prin această mărturisire, dar și prin melodia sa, ce cuprinde versuri care slăvesc frumusețea României, Jessie Baneș demonstrează că, dincolo de colbul dezamăgirii și frustrării profunde, provocate de piedicile puse de birocrație și de lipsa de deschidere a unora, încrederea și speranța în România strălucitoare și autentică, dar și în puterea poporului român, rămâne de nezdruncinat în inima sa.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Omenirea a blocat atât de multă apă încât a modificat polii magnetici ai Pământului
Schimbarile recente ale campului magnetic al Pamantului poarta amprenta omului. Deși este normal ca polii magnetici ai p ...
-
Gardiancă la Rahova a condus drogată și a fost internată la Psihiatrie. A dărâmat mai multe garduri metalice instalate de jandarmi
Administrația Naționala a Penitenciarelor (ANP) anunța ca va lua toate masurile legale dupa ce o polițista de la Peniten ...
-
Taxă impusă de UE pe care românii o plătesc fără să știe. România decontează 20% din totalul inmaganinarilor de CO2 din Europa
Una dintre cele mai controversate taxe este „taxa de carbon" stabilita la nivelul Uniunii Europene și se aplica em ...
-
Ucraineancă tânăra și frumoasă aruncată pe un drum din Dubai după ce a fost abuzată. Avea coloana fracturată: "Mi-au dat brânci de pe o stâncă!"
Maria Kovalchuk a vorbit pentu prima data despre coșmarul pe care l-a trait in Dubai. Modelul OnlyFans de 20 de ani, a f ...
-
Covid-Stratus este mult mai contagioasă și provoacă simptome foarte grave fata de varianta initială Covid-19
Organizația Mondiala a Sanatații (OMS) monitorizeaza, inca din luna iunie, o noua subvarianta a virusului SARS-CoV-2, re ...
-
Transumanism fara limite: Cercetătorii chinezi au cultivat în premieră mondială o inimă umană care bate într-un embrion de porc
Omul-porc a devenit realitate. Cercetatorii chinezi au creat o structura cardiaca umana funcționala in embrion de animal ...
-
Îți vine să te intrebi cum naiba au facut averi? Cine sunt misterioşii oameni din business care consiliază cel mai prost guvern al tuturor timpurilor
Sorin Grindeanu: „Exista un grup informal de consilieri din privat care consiliaza Guvernul, ceea ce este ilegal". ...
-
Acum se explică toate: Creierul nostru "redă în reluare" ultimele 15 secunde din realitatea de lângă noi
Cercetatorii de la Universitatea din Aberdeen și Universitatea din California scot la iveala un adevar surprinzator desp ...
-
Si-a prevazut sfârșitul: Ozzy Osbourne a murit. Acum două săptămâni a susținut concertul de adio pentru fani
Vedeta heavy metal Ozzy Osbourne a murit, la doar cateva saptamani dupa ce s-a reunit cu colegii sai de trupa Black Sabb ...
-
Harta tarilor europene in care cei meteosensibili se simt cel mai rău. România este printre cele mai afectate
O noua teorie circula pe internet legat de faptul ca persoanele meteosensibile se simt din ce in ce mai rau in aceste zi ...
-
Schema băieților destepti din Energie: Conducerea Electrica Serv a sifonat 4,5 milioane de lei
Polițiștii Capitalei au efectuat 11 percheziții domiciliare intr-un dosar de delapidare in care sunt vizate opt persoane ...
-
Google şi OpenAI câştigă aurul la Olimpiada Internaţională de Matematică, o premieră pentru I.A.
Google, prin divizia sa de inteligenta artificiala, si OpenAI au anuntat ca modelele lor AI au obtinut medalii de aur la ...
-
Percheziții DNA la Cristian Popescu Piedone. De ce este suspectat șeful ANPC
Percheziții DNA au loc marți, 22 iulie, la șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone. Procurorii au descins in complexul rezi ...
-
Pare imposibil dar ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurtă zi din istorie
Cercetatorii au anunțat ca ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurta zi din istorie, depașind un record stabilit acum ...
-
Planul secret al Comisiei Europene care lovește direct in piața auto
Comisia Europeana pregatește in secret un proiect de lege care ar obliga companiile de inchirieri auto, precum Sixt sau ...
-
Nu mai e niciun secret: Cercetătorii de la Harvard vorbesc deschis despre o civilație avansată care provine din adâncurile Pământului
Cercetatori de la Harvard și Montana Technological University sugereaza o noua perspectiva asupra fenomenelor OZN, cunos ...
-
Blestemul Red Bull: Felix Baumgartner este al zecelea sportiv care moare tragic de pe o listă neagră a curajului extrem
Moartea fulgeratoare a lui Felix Baumgartner zguduie din nou lumea sporturilor extreme. Celebrul aventurier austriac, in ...
-
Cazul "Andrei Drăgan" - un dosar uitat de opt luni în sertar care lasă vinovații nepedepsiți
La opt luni de la moartea tragica a lui Andrei Marius Dragan, adolescentul de 16 ani decedat in urma unui șir de erori m ...
-
Top 5 inventii care ne-au schimbat vietile, fara sa ne dam seama
Cred ca am observat cu totii avansul tehnologic extrem de rapid din ultimii ani de zile. Asadar, au aparut o multime de ...
-
Cea mai masivă coliziune de găuri negre observată vreodată pune la încercare teoriile despre formarea Universului
O echipa internaționala de astronomi a detectat cea mai puternica și misterioasa coliziune de gauri negre inregistrata p ...
-
Secretul șamanilor confirmat de știință: Mecanismul prin care ciupercile halucinogene vindecă boli si inteneresc organismul cu pana la 60%
O substanța halucinogena extrasa din ciupercile halucinogene ar putea deveni un adevarat elixir al tinereții. Studiile r ...
-
Când vedeți săgeata de mouse pe ecranul bancomatului nu introduceți cardul că rămâneți fără banii din cont
În sezonul turistic, infractorii vaneaza turiștii neatenți, profitand de aglomerația urbana. Bancomatele din zonel ...
-
Șeful ASF a calculat "Curba lui Laffer" pentru România. Modelul pe care ar trebui să-l urmeze Ilie Bolojan dar care nu pricepe absolut nimic. Poate Nicușor Dan sa-i explice
Șeful Autoritații de Supraveghere Financiara, Alexandru Petrescu, vorbește despre situația actuala din Romania, dar și d ...
-
Un bărbat beat a furat o ambulanță din curtea Spitalului de Urgență Giurgiu. A rupt bariera și a gonit până în Teleorman cu politistii după el. S-au tras focuri de armă
Un barbat de 46 de ani a furat o ambulanta din curtea Spitalului Judetean de Urgenta Giurgiu si a distrus bariera de acc ...
-
Fizicienii confirmă că trăim într-o gaură gigantică din spațiu VIDEO
Autor: Sabine Hossenfelder Este aceasta poate cheia pentru a ințelege in sfarșit universul? Sa vedem. Numarul galaxiilor ...
-
România va avea cat de curand o clima africană: Meteorologii anunță când va fi vârful caniculei în țara noastră
Meteorologul ANM, Florinela Georgescu, a explicat ca in aceste zile o masa de aer fierbinte din nordul Africii ajunge pe ...
-
Nu a fost stop cardiac! Cauza mortii lui Felix Baumgartner a fost reevaluată. Care a fost cu adevarat motivul care a produs această tragedie
Felix Baumgartner, celebrul sportiv austriac care a intrat in istorie in 2012 dupa ce a sarit cu parașuta din stratosfer ...
-
Christian Sabbagh critică dur sistemul public de sănătate după ce a avut AVC: "Zâmbeam, dar eram singur în lupta pentru viață"
Jurnalistul Christian Sabbagh a revenit la pupitrul știrilor Kanal D, la doar cateva zile dupa ce a suferit un accident ...
-
Devine un obicei anti-creștin: Încă o țară europeană introduce sinuciderea asistată și redeschide vechile controverse
Parlamentul Sloveniei a adoptat vineri o lege care permite moartea asistata, alaturandu-se unui numar tot mai mare de ta ...
-
Rezultate autopsiei în cazul lui Felix Baumgartner: Ce s-a întâmplat fix înainte de prăbușire
Autopsia a confirmat ca Felix Baumgartner a suferit un stop cardiac in timpul zborului cu parapanta motorizata, in accid ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu