Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Interpol atentioneaza statele membre sa se pregateasca pentru actiuni ale crimei organizate centrate pe vaccinurile anti-COVID

Postat la: 02.12.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Organizatia internationala Interpol a transmis miercuri un mesaj de avertizare catre cele 194 de tari membre, indemnandu-le sa se pregateasca pentru actiuni ale crimei organizate centrate pe vaccinurile impotriva coronavirusului, relateaza AFP.

Intr-o atentionare de securitate de nivel portocaliu, organizatia de cooperare politieneasca internationala, cu sediul in orasul francez Lyon, avertizeaza asupra unei "potentiale activitati criminale legate de contrafaceri, furturi si promovarea ilegala de vaccinuri impotriva COVID-19 si a gripei".

"Pandemia a facut deja loc unei activitati pradatoare si oportuniste fara precedent", mentioneaza Interpol, adaugand ca a constatat deja "promovarea, vanzarea si administrarea de vaccinuri false" impotriva coronavirusului.

"Intr-un moment in care mai multe vaccinuri impotriva COVID-19 se apropie de aprobare si de o distribuire pe scara larga, va fi crucial sa fie garantata securitatea lantului de aprovizionare si sa se identifice site-urile ilegale care vand produse contrafacute", atrage atentia organizatia.

Aceste actiuni care vizeaza publicul larg "constituie un risc major pentru sanatate sau chiar pentru viata" victimelor acestor organizatii sau indivizi, subliniaza intr-un comunicat secretarul general al Interpol, Jurgen Stock.

"Este esential ca autoritatile sa fie cat mai pregatite posibil in fata aparitiei viitoare a tuturor tipurilor de activitati criminale legate de vaccinurile impotriva COVID-19", a adaugat el.

De asemenea, Interpol face apel la vigilenta din partea statelor membre in fata riscului de circulatie a unor teste false, a caror utilizare risca sa se intensifice odata cu preconizata reluare a deplasarilor interntionale.

Unitatea de criminalitate cibernetica a Interpol a identificat circa 3.000 de site-uri legate de farmacii suspectate ca ar vinde medicamente si materiale medicale contrafacute si ilegale.

"Pentru a se evite sa cadem in capcana acestor escrocherii online, este important sa ramanem vigilenti si prudenti in fata unor oferte care par in majoritatea timpului prea bune ca sa fie adevarate", mai atrage atentia organizatia.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE