Guvernul a prelungit până la sfârșitul anului unele măsuri legate de pandemia de coronavirus
Postat la: 26.09.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Guvernul a aprobat o OUG ce prevede prelungirea până la sfârșitul anului a unor măsuri care vizează sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu un impact în limitarea răspândirii COVID-19.
S-a aprobat, aseară, în ședință de Guvern, prelungirea până la data de 31 decembrie 2020 mai multor măsuri, între care acordarea tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României şi suportarea din bugetul FNUASS a serviciilor medicale și medicamentelor pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi complicaţiile acestora, precum și contractarea de către casele de asigurări de sănătate a întregii sume alocate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu destinaţie servicii medicale spitaliceşti.
Se menține modalitatea de decontare lunară pentru unităţile sanitare cu paturi care furnizează servicii medicale spitaliceşti, în regim de spitalizare continuă, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrelor II, III și IV și se vor deconta serviciilor medicale acordate în unităţile sanitare din asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic la nivelul activităţii efectiv realizate, dar nu mai mult de 8 consultaţii/oră/medic.
Consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, pot fi acordate și la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare, potrivit actului normativ.
OUG prevede posibilitatea ca medicii de familie să prescrie pentru pacienții cronici medicamente restricționate din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Decontarea se va face la nivelul realizat a serviciilor acordate de unităţile specializate, care furnizează consultaţii de urgenţă la domiciliu şi transport sanitar neasistat, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, în condiţiile în care acestea depăşesc nivelul contractat, potrivit OUG.
OUG prevede și posibilitatea suplimentării sumelor contractate cu casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii medicale paraclinice, pentru investigaţiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 după externarea din spital, precum și decontarea la nivelul realizat a serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu și serviciile de îngrijiri paliative la domiciliu, în condiţiile în care acestea depăşesc nivelul contractat.
În OUG mai scrie și că decontarea serviciilor medicale acordate de sanatoriile/secţiile sanatoriale din spitale, care desfăşoară activitate, la nivelul indicatorilor realizaţi în limita valorii de contract, dacă se acoperă cheltuielile efectiv realizate sau, după caz, la nivelul cheltuielilor efectiv realizate, în limita valorii de contract, în situaţia în care valoarea indicatorilor realizaţi este mai mică sau egală cu nivelul cheltuielilor efectiv realizate, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrelor II, III și IV.
Se menține valabilitatea biletelor de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv cele pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, biletelor de trimitere pentru specialităţi paraclinice, recomandărilor medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive, precum și a deciziilor de aprobare pentru procurarea dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, al căror termen de valabilitate expiră până la data de 31 decembrie 2020.
În ceea ce privește acordarea certificatelor și indemnizațiilor de concedii medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, prin actul normativ s- a aprobat menținerea alocării în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate a sumelor suplimentare pentru decontarea cu prioritate a concediilor medicale acordate persoanelor pentru care s-a instituit măsura de carantină sau izolare, potrivit dispozițiilor Legii nr.
136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic.
Totodată, se impune și menținerea aplicabilității măsurilor instituite de către puterea legislativă prin Legea nr. 179/2020, respectiv: obligația caselor de asigurări de sănătate de a deconta serviciile medicale acordate de unităţile sanitare care derulează programe naţionale de sănătate curative la nivelul realizat, prin acte adiţionale de suplimentare a sumelor contractate, după încheierea lunii în care serviciile au fost acordate, inclusiv dacă a fost depăşit nivelul contractat, posibilitatea suplimentării sumelor contractate cu casele de asigurări de sănătate pentru investigaţiile paraclinice şi de imagistică medicală efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 după externarea din spital şi pentru care furnizorii de servicii medicale paraclinice au evidenţe distincte, precum şi a pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, după încheierea lunii în care au fost acordate investigaţiile paraclinice, prin acte adiţionale și alocarea de sume suplimentare în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru decontarea programelor de sănătate curative, precum și a investigaţiilor paraclinice, inclusiv de imagistică medicală menționate mai sus, la nivelul realizat.
Se menține, de asemenea, decontarea serviciilor de dializă precum şi regularizarea trimestrială a acestora, din sumele suplimentare alocate în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate cu această destinaţie, care se vor efectua ţinând cont de prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificarile si completarile ulterioare.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată după ce s-a numit singură manager al unui proiect și a încasat fonsuri substanțiale
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost trimisă în judecată, fiind cercetată cu privire la proiectul pentru care s-a desemnat singură manager. Primarul este acuzat că astfel a obținut și venituri brute lunare în valoare de peste 18 mii de lei, ca urmare a unor dispoziții pe care le-a emis.
-
"Noul Bivolaru" acuzat de trafic de persoane și viol. A păcălit tinere să facă videochat
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
-
Invocari șamanice în Parlamentul Mexicului. Au tăiat o găină pentru a aduce ploaia!
O găină a fost sacrificată miercuri în Senatul mexican pentru a oferi sângele ei zeului precolumbian al ploii Tlaloc, o ceremonie care a provocat un val de indignare.
-
Cum se păstrează un secret timp de 2000 de ani
În 1974, în timp ce săpau pentru a construi o fântână, sătenii de lângă Xi'an, oraș din estul Chinei, aveau să facă cea mai importantă descoperire arheologică din secolul XX - armata de teracotă a primului împărat Qin, unificatorul Chinei de mai târziu.
-
Se întâmplă o dată la 1 miliard de ani: suntem martorii unui eveniment extraordinar observat doar de câteva ori în istoria vieții pe Pământ
Ocazionalul eveniment evolutiv, denumit endosimbioză primară, survine o dată la fiecare miliard de ani. În această proces rar, un organism înghite un altul și îl integrează ca pe un organ, furnizându-i în schimb nutrienți și alte beneficii.
-
Un bogătan a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an pornind de la nimic
Un milionar a devenit falit în mod voit, totul pentru un experiment social bizar. A renunțat însă brusc după ce a început să aibă probleme serioase de sănătate. Câţi bani a reuşit să strângă în primele 10 luni ale provocării.
-
O nou studiu spulberă veganismul: Consumul de carne ajută la funcționarea corectă a creierului
O dietă sănătoasă şi echilibrată este asociată cu o mai bună sănătate a creierului şi cu bunăstarea mintală, sugerează un nou studiu citat miercuri de DPA/PA Media.
-
Poate România să aibă propriul program pentru viitor? Și pentru propria dezvoltare?
În jurul globului se află peste 4500 de sateliți. Mai precis, la finalul anului 2021 erau 4550. Peste 70 de țări dețin sateliți de telecomunicații, iar România nu se află printre ele. Lista lor poate fi parcursă aici.
-
Promovarea produselor online: 7 metode eficiente
Indiferent dacă abia ai început o afacere online sau vrei să dai un boost prezenței pe internet pe care o ai deja, e important să te gândești la strategii care să te ajute să atragi mai mulți clienți și să-ți faci produsele cunoscute. Îți vom împărtăși, în continuare, șapte metode prin care să-ți promovezi produsele online și să-ți mărești șansele de vânzare.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 4. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 5.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Sindromul " România": Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu