Frauda în domeniul TVA - Comisia Europeană intervine împotriva evazioniștilor
Postat la: 16.05.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Comisia Europeană anunță lansarea unui sistem de analiză a reţelelor de tranzacţii (Transaction Network Analysis - TNA), care le va permite statelor membre să facă rapid schimb de date cu privire la TVA şi să prelucreze în comun aceste informații, detectând astfel mai repede reţelele suspecte. Aceasta, în condițiile în care frauda în domeniul TVA este una dintre marile probleme cu care se confruntă finanțele publice, potrivit oficialilor europeni.
Lansarea instrumentului de analiză a rețelelor de tranzacții (Transaction Network Analysis-TNA) are loc în urma unor anchete recente din presă care au scos din nou în evidență costurile uriașe ale fraudei în domeniul TVA pentru finanțele publice, precum și faptul că grupările infracționale se îmbogățesc pe seama contribuabililor onești, argumentează Comisia Europeană. Comisarul pentru afaceri economice: Frauda în domeniul TVA, una dintre marile probleme cu care se confruntă finanțele noastre publice
Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, spune că frauda în domeniul TVA este una dintre marile probleme cu care se confruntă finanțele noastre publice, iar eradicarea sa ar trebui să fie o prioritate pentru guvernele din Uniunea Europeană. Potrivit acestuia, noul sistemva mări viteza cu care autoritățile pot descoperi activitățile suspecte și acționa în consecință.
"Progresele înregistrate nu înseamnă însă că este mai puțin necesar să se realizeze o reformă mai profundă și mai radicală a sistemului de TVA al UE, astfel încât să se asigure că acesta poate face față volumului mare de schimburi comerciale care au loc la nivel transfrontalier în spațiul UE", spune Moscovici. Acest nou sistem (TNA), pe care statele membre îl pot utiliza începând de acum, va permite accesul rapid și ușor al autorităților fiscale la informații privind tranzacțiile transfrontaliere, permițând astfel intervenția rapidă în cazul în care se depistează o posibilă fraudă în materie de TVA.
"Instrumentul TNA, dezvoltat printr-o colaborare strânsă între statele membre și Comisie, va permite o cooperare mult mai apropiată și între experții rețelei UE din domeniul antifraudă („Eurofisc") în ceea ce privește analizarea în comun a informațiilor, astfel încât fraudele de tip „carusel" privind TVA să poată fi detectate și interceptate cât mai rapid și mai eficient posibil. TNA va stimula cooperarea și schimbul de informații dintre autoritățile fiscale naționale, permițându-le funcționarilor Eurofisc să verifice informațiile în raport cu cazierele judiciare, bazele de date și informațiile deținute de Europol și OLAF, agenția antifraudă a UE, și să coordoneze anchete transfrontaliere", afirmă oficialii Comisiei Europene.
Sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) joacă un rol important în cadrul pieței unice europene. El reprezintă o sursă majoră și tot mai consistentă de venituri pentru statele membre ale UE, generând peste 1 000 de miliarde de euro în 2015, adică echivalentul a 7 % din PIB-ul UE. Una dintre resursele proprii ale UE se bazează, de asemenea, pe TVA. Fiind un impozit pe consum, aceasta reprezintă una dintre formele de impozitare cele mai favorabile creșterii. Comisia Europeană spune că a insistat constant asupra reformei sistemului de TVA, pentru ca acesta să devină mai rezistent la fraude, dar că progresele au fost lente.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
-
Autoritățile americane se pregătesc să dezvăluie sursa autismului - Un medicament banal și lipsa unei vitamine
Un viitor raport al Departamentului pentru Sanatate și Servicii Umane din SUA va face probabil legatura intre dezvoltare ...
-
Viață veșnică cu transplanturi de organe: Se poate realiza ceea ce au vorbit Vladimir Putin și Xi Jinping?
Este posibil sa ajungi nemuritor cu ajutorul transplanturilor de organe, se intreaba jurnaliștii de la BBC, dupa ultimel ...
-
România, noul magnet pentru forța de muncă din Asia! Topul țărilor care trimit cei mai mulți angajați - unde lucrează și cât câștigă
Romania continua sa fie o destinație tot mai cautata de muncitorii straini, atat necalificați, cat și specialiști inalt ...
-
Trupele speciale americane au suferit un eșec major în Coreea de Nord. Misiunea secretă care nu trebuia deconspirată a iesit la iveală
O operațiune de mare risc, aprobata direct de președintele Donald Trump in 2019, a vizat obținerea unui avantaj strategi ...
-
Regretele românilor reîntorși acasă din Occident: „Am o ură și mai mare acum, decât atunci când am plecat prima dată"
Mulți romani care revin din strainatate cu gandul de a-și continua viața in țara se confrunta cu o realitate care le las ...
-
Cum a ajuns o tânără de 23 de ani să fie condamnată la închisoare pe viață în Dubai: „A făcut o greșeală prostească"
O tanara britanica de 23 de ani a primit recent o sentința de inchisoare pe viața in Dubai. Mama ei susține ca fata a co ...
-
Vladimir Putin „este preocupat de sănătate și longevitate". Dezvăluirile omului care i-a scris biografia, despre metodele folosite pentru a-și prelungi viața
Președintele rus Vladimir Putin a fost surprins meditand asupra nemuririi cu omologul sau chinez, Xi Jinping, dar fascin ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu