Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Fenomene meteo severe, în România. Andronescu: Există posibilitatea inchiderii şcolilor

Postat la: 06.05.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, duminică seara, la un post TV, că există posibilitatea închiderii şcolilor, ca urmare a informării meteorologice privind fenomenele meteo extreme, din perioada imediat următoare.

Ministrul Educaţiei a fost întrebat dacă există această posibilitate. „Fără îndoială. Cum să punem copiii sub risc? Ar fi abolut inacceptabil", a spus Ecaterina Andronescu. Totodată, aceasta a subliniat că decizia se ia la nivel local, în funcţiile de situaţiile care apar zonal. „Nu ia ministrul decizia. O ia fiecare autoritate locală, directorul şcolii cu autoritatea locală, în situaţiile pe care vremea le generează acolo. Nu închidem toate şcolile", a explicat Ecaterina Andronescu.

Reamintim că, duminică, ANM a emis o informare meteo de vreme severă, valabilă în toată ţara. Potrivit ANM, în intervalul 5 mai, ora 15:00 - 08 mai, ora 9:00, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15...25 l/mp și izolat 40...60 l/mp.

Vremea se va răci accentuat, luni (6 mai) în vestul și nordul țării, iar marți (7 mai) și în celelalte regiuni. La munte, începând din noaptea de luni spre marți (6/7 mai), precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini de peste 1800 m va ninge și vântul va avea intensificări, cu rafale de 60 - 70 km/h, spulberând zăpada.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE