Experții climatici din SUA prevăd furtuni apocaliptice din cauza lui El Nino: va fi mult mai rău decât ne-am așteptat!
Postat la: 11.08.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Meteorologii americani au declarat joi că se aşteaptă la un sezon de furtuni în Atlantic mai periculos decât se preconizase anterior, perspectivele privind uraganele din Atlantic înrăutăţindu-se din cauza temperaturilor ridicate de la suprafaţa oceanului.
Administraţia Naţională pentru Oceane şi Atmosferă a SUA (NOAA) a prognozat între 14 şi 21 de furtuni cu nume, dintre care 6 până la 11 ar putea deveni uragane cu vânt de peste 119 km/h. Între două şi cinci dintre aceste uragane ar putea deveni fenomene extreme majore cu rafale susţinute de vânt de peste 179 km/h, a precizat NOAA.
În luna mai, NOAA prevăzuse 12-17 furtuni cu nume, 5 până la 8 uragane şi unul până la patru uragane majore. Acum, perspectiva agravată urmează unei proiecţii similare pe care o făcuseră şi cercetătorii de la Colorado State University. Un sezon mediu în Atlantic are 14 furtuni cu nume, şapte uragane şi trei uragane majore. Sezonul durează până la sfârşitul lunii noiembrie.
Prognoza NOAA a fost revizuită "pentru a ţine cont de temperaturile record de la suprafaţa apei în Atlantic", a declarat meteorologul Matthew Rosencrans de la Centrul de predicţie climatică al agenţiei. Temperaturile de la suprafaţă în Atlantic, unde se formează în general furtunile, sunt cele mai ridicate din 1950 încoace, a spus el.
El Nino, un sistem meteorologic care se formează ca urmare a temperaturilor calde de la suprafaţa oceanului în centrul şi estul Pacificului, creşte forfecarea verticală a vântului în sudul Statelor Unite, diminuând sau destrămând furtunile tropicale. Dar este posibil ca El Nino din acest an să nu se dezvolte suficient de repede pentru a reduce numărul de furtuni şi intensitatea acestora, a explicat Rosencrans.
Furtunile nu au fost neobişnuit de frecvente până acum în SUA. "Acest sezon este, de fapt, chiar în grafic", a declarat Jim Foerster, meteorolog şef la DTN, un furnizor de servicii cu date agricole, energetice şi meteorologice. "În mod normal, avem a patra furtună cu nume pe 14 august şi primul uragan pe 11 august, iar noi suntem la 4 furtuni numite şi un uragan", arată el.
Vânturile din Pacific au fost indicate ca fiind factorul care a alimentat incendiile de vegetaţie violente din Hawaii dinn această săptămână. În mod normal, Hawaii este expus unui risc crescut de ciclon tropical în anii El Nino. Epicentrul uraganului Dora se află în prezent la sute de kilometri sud-vest de arhipelag. Este prea devreme pentru a spune dacă El Nino a contribuit la formarea furtunii, a declarat Chris Hewitt, directorul serviciilor climatice de la Organizaţia Meteorologică Mondială.
Uraganele majore pot întrerupe producţia de ţiţei şi gaze naturale din largul mării în Golful Mexic şi pot avaria puternic rafinăriile de pe coasta Golfului Mexic, în statele Texas, Louisiana şi Mississippi.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
- Haos total în SUA, provocat de incendii: Joe Biden și-a anulat programul/ Toate evenimentele au fost sistate
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebare. Diana Șoșoacă a anunțat retragerea din viața publică din cauza amenințărilor la adresa ei și a copiilor ei din partea susținătorilor lui Călin Georgescu, așa că pe 8 ianuarie a plecat spre Venezuela, de unde a postat astăzi o fotografie cu mesajul „Refacem relațiile pierdute ale României și luptăm pentru PACE".
-
Influentul ziar german FAZ: „În România e tot mai puternică suspiciunea că spectrul Rusiei a fost folosit pentru anularea unui scrutin ce nu convenea guvernanților"
Într-un articol cu titlul „Mitul interferenței ruse", cotidianul german conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung observă că amestecul Moscovei în alegerile din România este tot mai mult pus sub semnul întrebării. Ziarul analizează totodată lipsa de popularitate a guvernanților de la București, în mod special a președintelui Klaus Iohannis.
-
Metoda controversată, dar isteață, prin care Microsoft vrea să fure utilizatorii Google. Ce au putut să facă
Microsoft a adoptat o tactică neobișnuită și, pentru mulți, controversată, în încercarea de a atrage mai mulți utilizatori pentru motorul său de căutare, Bing.
-
Detalii cutremurătoare despre tânărul de 18 ani găsit spânzurat de un copac. „Sunt terminat psihic, îi urăsc pe toți. Sper să mă puteţi ierta!"
Noi detalii cutremurătoare în cazul adolescentului de 18 ani care a fost găsit spânzurat de un copac, pe un deal dintr-o localitate din judeţul Tulcea, au fost făcute publice.
-
Elon Musk ar regiza o mare lovitură în Marea Britanie: Mazilirea premierului Keir Starmer
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, ar fi discutat în privat cu aliaţii săi despre posibilitatea de a-l înlătura pe Sir Keir Starmer din funcţia de prim-ministru al Regatului Unit înainte de următoarele alegeri generale, potrivit unor surse apropiate subiectului, raportează Financial Times.
-
Cum poți plăti RCA la aproape jumătate de preț dacă locuiești în București sau Ilfov
Șoferii din capitală și județul Ilfov, care în bună parte funcționează ca un „cartier dormitor" al Bucureștiului, plătesc pentru un RCA cu mult mai mult decât locuitorii altor zone. Tariful de referință este un indicator orientativ, care nu reflectă prețurile efective de vânzare, dar al cărui trend relevă, totuși, realitățile din piață.
-
Cazul minorilor care s-au sinucis din dragoste: la mijloc ar fi fost o iubire imposibilă şi, probabil, drogurile. Băiatul a fost o vreme în grija statului
Dubla sinucidere este învăluită în continuare în mister. Băiatul de 15 ani şi o fata de 14 ani din Tulcea au fost găsiţi morţi într-o carieră de piatră. Se pare că este vorba despre o iubire imposibilă şi, probabil, consumul de substanțe interzise. Cazul a fost preluat de procurorii de la crimă organizată.
-
Înșelătoria "Curierul" face tot mai multe victime - Cum trebuie sa se fereasca lumea de infractori
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că primește tot mai multe notificări, mesaje și emailuri de la firmele de curierat sau de la poștă cu privire la folosirea numelor unor firme în campanii de fraude, în condițiile în care cumpărăturile online devin tot mai frecvente.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Revoltă în Germania, după aderarea deplină a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. „Dezastru pentru siguranța oamenilor în Europa"
- 2.Descoperirea unui misterios sarcofag egiptean cutremură lumea arheologică
- 3.Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
- 4.Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
- 5.Experimentul care dă fiori Europei: cu un laptop și un smartphone, un expert IT a dezvăluit riscurile panourilor fotovoltaice
- 6.Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
- 7.Mașina care bate toate recordurile și costă doar 15.000 de dolari se vinde deja pe piața din China si vine in Europa.
- 8.Fost deputat PSD și șef al PUSL Vrancea i-a zburat creierii cu cinism unui tânăr aflat pe domeniul său de vânătoare
- 9.Am intrat în spatiul Schengen si nu prea. Care sunt statele care au reintrodus controale la frontiere
- 10.Boala Ursulei von der Leyen are legatura cu vaccinurile mARN Covid. Pe 6 ianuarie 2025 are termen in procesul legat de SMS-urile cu Alfred Bourla de la Pfizer
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu