Eugen Simion - scepticul mântuit!

• Tweet

Cu îngăduința cititorilor, la plecarea dintre noi a academicianului Eugen Simion, aș aminti auditoriului despre cariatide, cele opt fecioare ale Erechtheionului din ansamblul construcțiilor lui Pericle.

Cultura română s-a zidit în timp, la fel ca Acropola ateniană, în secolele ulterioare micenienilor. De la "Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie", până la tomul celor 38 de volume ale notițelor lui Mihai Eminescu, numite "caiete" de domnul profesor Simion, filologia românească, știința care se ocupă cu studiul culturii naționale, s-a sprijinit pe umerii a opt coloși: Bogdan Petriceicu-Hașdeu,Tudor Vianu, George Călinescu, Alexandru Rosetti, Șerban Cioculescu, Iorgu Iordan, Eugen Lovinescu și cu permisiunea dumneavoastră, Eugen Simion.

Fără a avea vocații de sculptor, dar bun cunoscător al boltirii unui neam, a încheiat coloana fără sfârșit a culturii române, începută de Ion Heliade Rădulescu, primul președinte al Academiei Române. Meritul incontestabil al lui Eugen Simion este că a anulat fatidicul "românul nu duce nimic până la capăt." A publicat întreaga operă a celor care și-au propus cele mai curajoase proiecte ale culturii naționale. S-a zidit pe el, nu numai în Opera Omnia, ci și în operele prelaților care au slujit cuvântul românesc și au săvârșit liturgica slavă unui popor binecuvântat.

Înainte de a fi un francofon recunoscut, decorat cu Legiunea de onoare, un exeget al școlii germane de critică literară, a fost un dascăl care a modelat cariere și a dat suflet scrisului celor plecați și nemântuiți. Meritul său e că a știut că lucrul bine făcut e cel început și finalizat, fără a străluci sub reflectoare. Prea blând cu ultrașii care l-au lovit sau cu denunțătorii săi la DNA (da, și marele academician a fost anchetat de procurori, pentru că și-ar fi însușit scrierile lui Mihai Eminescu), și-a pus mantia academică, doar pentru a sluji, nu pentru a fi slujit.

De acum înainte, despre Eugen Simion se va vorbi la trecut. "A fost" pentru unii un dascăl prea exigent, dar el rămâne o cariatidă a culturii române. Precum coloana care se prinde de epistil, susținând cupola, a cărei greutate urmează să o preia și să administreze forța cuvenită, așa și Eugen Simion a pus pe umerii săi misiunile neterminate ale predecesorilor din Parthenonul românesc. Poate că nu sunt înțeles prea bine. Dar o cultură națională nu e o peluză-n vânt, scrântită și tocată de ropotele de aplauze ale celor - care din galerie și-au construit cariere - e o boltă lină, precum formele bisericilor ortodoxe, ca semn de împăcare cu Dumnezeu.

Înainte de a fi profesor, critic, lingvist, filolog, traducător, eseist, arhivist, editor sau publicist, Eugen Simion a fost un mare român. Neînchinat la legiuni străine, fără a face parte din vreo rețea de conivență, deși i s-au propus mai multe colaborări "reciproc avantajoase," a reușit în dublul său mandat de președinte al Academiei Române să facă un proiect de țară, viabil și valabil până în 2030. Că nimeni dintre autorități nu l-a preluat, e vina lor, nu a truditorului de sub cupola Academiei.

Ar fi putut fi ambasador, ministru sau rector, a preferat să muncească pentru a termina operele înaintașilor săi. Cu o forță și o determinare sisifică, a închis capitolele deschise, așa cum preotul va închide Evanghelia la prohodirea sufletului său mântuit. Ne amintim cum a trecut impasibil peste mizeriile detractorilor, care au susținut prin așezăminte culturnicești că facsimilele lui Eminescu sunt „fotografii de nuntă sau de parastas". Mai are rost să ocupăm timpul cititorilor cu amănunte despre modul în care l-a biruit pe epigonul lui Noica? Cum i-au fost tocați nervii în ani de procese? A publicat opera lui Emil Cioran, confiscată de humanoid pe persoană fizică autorizată. Oare scriitorașii care și-au construit propriile arcade din lemnul veninos sau vanitos, mă rog, din speluncile marilor oriente, urând și dând foc operelor fondatoare ale poporului român, mai au suficientă otravă și la mutarea sa la cer?

Ca un "fanatic al pudorii," așa cum se caracteriza, s-a făcut că nu aude lătratul cerberilor globalismului dogmatic, ca formă de rezistență prin subway culture. A preluat, pe umerii săi firavi, întreaga încărcătură a culturii naționale, superbul edificiu construit în sute de ani. Avea să spună că Eugen Lovinescu era un sceptic mântuit. Îi plăcea să se considere ultimul sceptic umanist.

"E necesar să plecăm de la ideea că democrația este o casă care trebuie să fie păzită de mai mulți. La noi, nici dreapta, nici stânga nu apără nimic în casa națiunii. Ce dreaptă, ce stânga? La ora actuală sunt două grupuri în haos, într-un balamuc total. Este decepționant, nu se prefigurează nimic. Nu mai e epoca în care un singur om decide, trebuie să existe un grup care să traseze un drum raţional pentru țara aceasta. Și mai este ceva grav: a dispărut clasa țărănească. Au dispărut statutul și forța ei socială. Clasa țărănească a ținut istoria noastră", a spus Eugen Simion în cadrul unui ultim interviu, acordat Ziarului Făclia.

Nu cred că-i jignesc memoria, dacă îmi mențin comparația cu o cariatidă. Și-a început cariera cu Eminescu și și-a încheiat-o, ca un arc peste timp, tot cu Eminescu. Entuziastă perseverență, care ar trebui să stârnească un curent național.

Marius Ghilezan

P.S. Prietenul meu Ștefan Popa Popa'S își amintește de ziua în care Eugen Simion a adus întreaga conducere a Academiei Ungariei în atelierul său. "Maestrul Popa'S face cât două corpuri diplomatice la un loc," ar fi spus fostul președinte al Academiei Române.

Începând de azi, ora 10,00, corpul neînsuflețit al lui Eugen Simion este depus la Academia Română, intrarea de pe Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc vineri, 21 octombrie 2022, ora 12,00, în Cimitirul Belu pe aleea academicienilor.