Dr. Vasile Astărăstoae: Un fake news post COVID-19
Postat la: 21.01.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

La finele anului 2023, pentru o scurta perioadă, (sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie), dezbaterea publică a fost dominată de dosarul penal privind achizițiile așa-ziselor vaccinuri anti-COVID. Cum se întâmplă frecvent în România, acest subiect a fost tratat superficial, politizat și a fost repede abandonat în favoarea altora, care au aparut în spațial public.
Cu toate acestea avem în sfârșit dovada că afirmația potrivit căreia produsul vaccinal este „sigur și eficient" nu a avut niciun suport științific. În documentele de achiziții, producătorul/vânzătorul specifică fără echivoc că pentru aceste produse nu se cunosc efectele pe termen mediu și lung și că producătorul nu-și asumă responsabilitatea pentru reacțiile postvaccinale sau pentru eficiența acestora. Altfel spus, autoritățile cunoșteau din momentul semnării contractului riscurile vaccinării și incertitudinele ce planau asupra acestei acțiuni. Cu toate acestea au preferat să ascundă populației informații esențiale și să combată cu violență orice suspiciune cu privire la siguranța și eficiența „vaccinurilor". Cu alte cuvinte, populația a fost mințită în mod deliberat, iar consimțământul informat la vaccinare a fost viciat prin dol.
Din punct de vedere juridic dolul constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene cu scopul de a încheia un act juridic, un contract sau un alt act; iar potrivit Codului civil (art. 960) „este o cauză de nulitate a convenției...". Potrivit art. 1214 C. civ. „Consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie".
Consimțământul la un act medical are cel puțin două componente esențiale: o componentă etică (care include informarea completă și corectă a pacientului pentru a obține acordul acestuia) și una legală (pentru a proteja autonomia pacientului). Vaccinarea este un act medical și, cât timp este voluntară și nu obligatorie, obținerea consimțământului este condiție imperativă.
Supravegherea respectării eticii medicale este, prin lege, de competența unui organism profesional autonom - Colegiul Medicilor din România (CMR). Din păcate, în pandemie, Colegiul a fost o simplă anexă a Ministerului Sănătății, o slugă umilă a celor care au gestionat această epidemie. În loc să stimuleze dezbaterea științifică, să apere independența profesională a medicilor și să se preocupe de respectarea conținutului etic al consimțământului, CMR a preferat să se transforme într-un organ represiv, care a cenzurat și pedepsit orice abatere de la narativul oficial. Nu se poate uita jihadul declanșat de CMR împotriva medicilor Răzvan Constantinescu, Flavia Grosan, Gianina Hagima, Adina Alberts, Monica Pop ș.a. blamați pentru delict de opinie. Pentru a fi drepți, această acțiune s-a desfășurat cu susținerea mass-mediei, a unor așa-ziși lideri de opinie, a unor universități, a unor „specialiști" și a unor partide politce. Unii au făcut-o din convingere, dar cei mai mulți din oportunism (îndeosebi cei care au avut avantaje materiale de la guvernanți și BigPharma).
Lipsa de eficiență a acestor „vaccinuri" a fost evidentă: vaccinații s-au infectat, s-au îmbolnăvit și au transmis virusul mai departe la fel ca cei nevaccinați.
Profeții „apocalipsei COVID", care au propagat sintagma „sigur și eficient", știind de la început că nu există nicio probă care să confirme acest fapt, au încălcat mai multe acte normative cum ar fi Convenția de la Oviedo, un instrument juridic obligatoriu transnațional în domeniul drepturilor omului din punct de vedere medical (art. 5), Carta Europeană a Drepturilor Pacienților (art 3 și 4), Constituția României (art.22), Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 (art. 4-12), Legea nr. 95/2006 (art. 649 şi urm.) etc. Aceste încălcări sunt în măsură să atragă răspunderea penală și civilă a celor în cauză.
Îngrijorați de această perspectivă, ei au lansat un fake post-pandemic: vaccinurile au salvat milioane de vieți, dar, deoarece populația țării noastre nu s-a vaccinat, România are cea mai mare mortalitate prin COVID-19 din Europa.
Care este realitatea.
Afirmația că vaccinarea a salvat vieți se bazează pe simple estimări (cum ar fi cele ale Imperial College din Londra) și nu pe date concrete. Ori toate estimările acestor instituții, făcute cu privire la pandemie, s-au dovedit eronate. De exemlu, s-a estimat că indicile de mortalitate ar putea fi de 14% modificat ulterior la 4%. În final, situația a fost alta. Potrivit datelor oficiale, numărul cumulat de cazuri a fost de 701,176,420 cu un număr de decese de 6,965,146, adică un indice de 0,99 (sursa https://ourworldindata.org/coronavirus). Există însă suspiciuni rezonabile și studii care susțin că, în realitate, prin efectele pe termen scurt și mediu, vaccinarea ar fi produs un număr foarte mare de decese. Vom vedea dacă această supoziție va fi confirmată.
Este adevărat că România a avut o rată de vaccinare mică. Trecând printr-o perioadă lungă de dictatură comunistă, populația a avut o „imunitate naturală" la propagandă. Datele oficiale din 13 state confirmă acest lucru, plasând România pe ultimul loc cu circa 40% populație vaccinată.
Însă aceleași date arată că rata de vaccinare nu a influențat mortalitatea cumulată prin COVID-19.
România are deci o mortalitate cumulată similară cu cea din Gibraltar, Anglia, Statele Unite și Italia (țări puternic vaccinate) și mai mică decât în Ungaria, Croația, Slovenia, Cehia, Letonia, Slovacia, Grecia, Lituania, țări cu un procent de vaccinare cu 20-30% mai mare decât țara noastră. Interesant este că dacă suprapunem cele două grafice observăm că de regulă campaniile de vaccinare se însoțesc cu o creștere a mortalității prin COVID-19 ceea ce ridică din nou semene de întrebare cu privire la eficiența și siguranța vaccinului.
În concluzie, deși conține o jumătate de adevăr (referitor la rata de vaccinare), afirmația că România a avut cea mai mare mortalitate prin COVID-19 este o minciună.
P.S.1: România a raportat un număr necunoscut de decese prin COVID-19 la persoane care aveau o altă patologie, dar erau infectați cu SARS-CoV-2. În realitate, numărul de decese prin COVID-19 poate fi mult mai mic.
P.S.2: Foarte mulți din propagandiști au „întors armele" și critică măsurile din pandemie. Reprezentativ este Domnul Marcel Ciolacu, care cere tot felul de anchete, privind gestionarea pandemiei, uitând că a susținut și a votat toate aberațiile guvernelor Orban și Cîțu.
P.S.3: Organismul, care practică cenzura în vremurile noastre, intitulat pompos Consiliu Național al Audiovizualului, populat de tot felul de personaje analfabete funcțional în probleme medicale, continuă să susțină sintagma „sigur și eficient". Politrucii cenzori continuă să sancționeze cu amenzi uriașe orice emisiune în care vaccinarea anti-COVID este criticată.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Momente de panică în conferința de presă - Ministra suedeză a sănătății s-a prăbușit chiar în timp ce era prezentată
Elisabet Lann, noul ministru al sanatații din Suedia, a leșinat și s-a prabușit marți, in timp ce era prezentata la o co ...
-
România, a doua cea mai mare alocare din UE în programul SAFE - Împrumuturi pentru armament și industria de apărare
Uniunea Europeana a anunțat astazi distribuirea sumelor in cadrul noului program SAFE (Securing the EU Defence Industria ...
-
Fizicienii au reușit să „dea timpul înapoi" într-un experiment cuantic. Ce înseamnă pentru viitorul științei
Fizicienii din Viena au reușit ceea ce pana acum parea doar un scenariu de science-fiction. Au inversat timpul pentru o ...
-
Google trage un semnal de alarmă: internetul se prăbușește! Ce contribuie, zi de zi, la acest lucru
Google a ajuns sa confirme ceea ce mulți editori și specialiști observau deja: internetul deschis intra intr-un declin a ...
-
Donald Trump afirmă că violenţa domestică este o infracţiune „mai puţin gravă"
Donald Trump a fost acuzat luni ca minimalizeaza gravitatea violentei domestice, dupa ce a declarat intr-un discurs ca a ...
-
Un melc a terorizat locatarii unui bloc, la miezul nopții. Aceștia au chemat și poliția
Un bloc din Bavaria a fost trezit in toiul noptii de o sonerie care nu mai contenea, iar locatarii, convinsi ca sunt vic ...
-
Medicul care și-a otrăvit 30 de pacienți ca să arate că este „expert" în resuscitare. 12 oameni au murit
Un fost anestezist din Franța este judecat dupa ce și-a otravit intenționat 30 de pacienți ca sa-și arate abilitațile de ...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu