Directorul general al CFR Marfă a demisionat
Postat la: 19.11.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Directorul general al CFR Marfă, Marinică Voicu, a demisionat din motive personale, a anunţat luni seara compania. Ludovic Orban a declarat luni că i-a cerut ministrului Transporturilor, Lucian Bode, să facă o analiză rapidă a situaţiei CFR Marfă, pentru a putea fi identificate cele mai bune soluţii, după ce Comisia Europeană a decis că ajutorul de stat acordat companiei în 2013 a fost ilegal, iar statul român va trebui să recupereze circa 400 de milioane de euro.
De peste zece ani se vorbește de privatizarea companiei, dar nu s-a reușit nimic, iar situația este gravă. "CFR Marfă anunţă că azi, 18 noiembrie 2019, din motive personale, directorul general al societăţii şi-a înaintat demisia din poziţia deţinută din data de 6 septembrie 2017. În perioada imediat următoare Consiliul de Administraţie al CFR Marfă va desemna un nou director interimar al societăţii, care va prelua atribuţiile funcţiei de director general", se arată într-un comunicat al companiei.
Activitatea curentă a societăţii nu va fi afectată de această decizie, dau asigurări reprezentanţii CFR Marfă. Compania de stat avea 17.000 de angajați în 2009, a ajuns la sub 9.000 în 2013 și are aproximativ 6.000 de oameni în prezemt. Premierul Ludovic Orban a declarat luni că i-a cerut ministrului Transporturilor, Lucian Bode, să facă o analiză rapidă a situaţiei CFR Marfă.
"Astea sunt deciziile marca PSD. Dacă dai un ajutor de stat, fără să îl notifici, fără să îl fundamentezi, iar - culmea! - după ce eşti ameninţat cu procedura de infringement, guvernele PSD nici măcar atunci nu au încercat să justifice care au fost temeiurile care au fundamentat acordarea acestui ajutor de stat. Să arate că ele au fost date cât de cât în cadrul de reglementare european. Ministerul Transporturilor şi toate celelalte entităţi guvernamentale nici măcar nu s-au străduit să demonstreze oficialilor de la nivel european că ajutorul de stat nu a fost acordat în condiţii, să spun, de nerespectare a regulamentelor. Dacă ajungem în situaţia asta, evident că trebuie să căutăm o soluţie pentru a menţine funcţionarea companiei. Mi-e greu să vă dau acum un răspuns. I-am solicitat ministrului Bode să facă o analiză foarte rapidă a situaţiei, ca să putem identifica cele mai bune soluţii", a spus Orban.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Ce "fumează" Inteligența Artificială: Urmează o epidemie de boală pulmonară obstructivă cronică
Oamenii de știință au folosit inteligența artificială pentru a prezice efectul pe termen lung al produselor de tip vape. În mai puțin de 20 ani, boala pulmonară obstructivă cronică ar putea deveni o epidemie globală, arată un studiu publicat miercuri, 8 mai.
-
Fauci a fost de acord să depună mărturie în Congres cu privire la originile Covid și politicile privind pandemia
Anthony S. Fauci a fost de acord să depună mărturie în fața comisiei din Camera Reprezentanților care investighează răspunsul națiunii la coronavirus, fiind prima dată când proeminentul expert în boli infecțioase se va confrunta public cu Congresul de când a părăsit guvernul, în urmă cu aproape 1 an și jumătate.
-
Detalii picante din timpul procesului lui Donald Trump cu vedetă porno Stormy Daniels. S-au înfruntat în premieră la tribunal
Tensiunile și detaliile savuroase s-au revărsat în instanță marți, când Daniels a compărut în procesul penal, înfruntându-l pe Trump pentru prima dată în fața instanței.
-
Astrofizicienii din SUA cred ca au descoperit "Lumea de Apoi" menționată în Biblie
Cercetătorii de la Universitățile New Mexico și California din Statele Unite au adus în atenție o posibilă existență a unei lumi paralele. Această descoperire ridică întrebări fascinante: ar putea fi aceasta Lumea de Apoi menționată în Biblie? Există un loc în care sufletul nostru călătorește după moartea fizică în această lume?
-
Interviul necenzurat oferit de preotul Ciprian Mega - regizorul filmului "21 Rubini" - redacției "Europa Liberă"
Interviul necenzurat oferit de preotul Ciprian Mega - regizorul filmului 21 Rubini - redacției "Europa Liberă":
-
Dovada statului paralel: Camera Deputaților a respins proiectul care interzicea SRI să aibă activitate în presă, justiție sau Parlament
Majoritatea PSD şi PNL din Camera Deputaţilor a respins, în plenul de marţi, după dezbateri în Comisia pentru apărare, un proiect de lege prin care Parlamentul extindea controlul asupra activității serviciilor secrete.
-
Telescopul James Webb pare să fi detectat semne de viață pe exoplaneta K2-18b
Entuziasmul a fost alimentat de Telescopul James Webb, o unealtă puternică în explorarea spațiului, atunci când a apărut o posibilă detecție a semnelor de viață extraterestră pe planeta îndepărtată K2-18b. Cu toate acestea, o urmă de scepticism a fost exprimat de către experți cu privire la această observație.
-
Miniciuna lui Nicușor Dan cu "am scos Primăria din faliment": datoriile istorice ale PMB au crescut cu peste 50% în actualul mandat
Mandatul lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei se încheie fără ca acesta să fi rezolvat problemele stringente ale Bucureștiului, apa caldă, traficul, poluarea. Lipsit de viziune și fără un plan coerent, edilul n-a demarat nicio investiție majoră.
-
Urmează să devii mămica? Află ce este un baby registry şi cum îl alcătuieşti
Ideea de baby registry provine din Statele Unite ale Americii şi se referă la o listă de cumpărături pentru nou-născuţi, pe care părinţii o trimit deseori către cei dragi. Astfel, toţi cei dragi vor şti exact ce cadou să aleagă, fie pentru baby shower, fie pentru botez sau chiar fără a se pune problema vreunui eveniment.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 10.Amenințare colosală pentru omenire: sfârșitul vieții de pe Pământ ar putea veni din Antarctica
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu