Descoperirea unui misterios sarcofag egiptean cutremură lumea arheologică
Postat la: 30.12.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Cercetătorii francezi au descoperit un sarcofag reînhumat ce datează din perioada Regatului Mijlociu Egiptean în oraşul Luxor din Egipt, în cadrul unor cercetări desfăşurate după descoperirea, în 2018 şi 2019, a altor sarcofage în acelaşi sit.
Descoperirea a fost realizată pe 16 decembrie la finalul unei misiuni ce a durat două luni, a precizat Frederic Colin, directorul Institutului de Egiptologie din cadrul Universităţii din Strasbourg şi care a participat la misiune, confirmând o informaţie apărută iniţial în cotidianul regional Les Dernieres Nouvelles d'Alsace.
Campania de săpături a fost organizată în comun de membri ai Universităţii din Strasbourg şi ai Institutului Francez de Arheologie Orientală (IFAO). Frederic Colin, specialist în egiptologie, consideră că această descoperire este "remarcabilă" din mai multe puncte de vedere.
Ea aduce "lumină" asupra "unei întrebări antropologice importante", şi anume "cum se comportau vechii egipteni faţă de trupurile mumificate şi mormintele strămoşilor lor atunci când descopereau sicrie antice şi trebuiau să le exproprieze din locul lor de veci cu ocazia unor lucrări publice majore", a explicat expertul francez.
În cazul sarcofagului recent descoperit, este vorba într-adevăr despre o reînhumare. Descoperirile, făcute în 2018 şi 2019 la Luxor, a cinci sarcofage din Noul Regat Egiptean (secolul al XIV-lea î.Hr. - secolul al IX-lea î.Hr.), reprezentau şi ele tot reînhumări.
Această nouă misiune a fost efectuată pentru a "înţelege mai bine natura şi amploarea descoperirilor făcute în 2018 şi 2019, investigând dacă cele cinci sarcofage au constituit un mormânt izolat sau o parte a unui set mai mare şi mai sistematic de reînhumări", a adăugat Frederic Colin.
Un ansamblu de straturi de pământ acumulate de-a lungul a peste 3.000 de ani (o stratigrafie) şi cu adâncimea de peste opt metri a fost astfel excavat "în cursul a trei campanii de săpături", pe parcursul a şase luni. "Iar începutul răspunsului a apărut în ultima zi de excavare a celei de-a treia campanii", odată cu această descoperire.
Cercetătorii "au zgâriat doar suprafaţa stratului în care se afla sicriul, iar săpăturile vor fi reluate de îndată ce va începe următoarea campanie, în octombrie 2025", a declarat profesorul Colin. În ceea ce priveşte sicriul din Regatul Mijlociu Egiptean (sfârşitul secolului al XXI-lea î.Hr. - sfârşitul secolului al XVIII-lea î.Hr.), acesta este "protejat într-un cufăr de lemn construit la comandă".
Conţinutul său va fi studiat în 2025 "în colaborare cu arheoantropologi (arheologi specializaţi în excavarea corpurilor umane - n.red.), prin modelarea în 3D a fiecărei etape a cercetării, aşa cum procedează echipa franceză, în mod sistematic, încă din 2018", a dezvăluit Frederic Colin.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Ce crede omul cu cel mai mare IQ despre ce ni se întâmplă după moarte: "Este încetarea relației cu corpul fizic particular. Vi se poate oferi un corp înlocuitor"
Chris Langan, considerat „cel mai inteligent om din lume" datorită unui IQ estimat între 190 și 210, și-a împărtășit gândurile despre moarte și viața de apoi într-un episod al podcastului Theories of Everything, găzduit de Curt Jaimungal. Viziunea sa, fundamentată pe o combinație de matematică, filosofie și spiritualitate, oferă o perspectivă profundă asupra acestui subiect complex și universal.
-
Miracolul argentinian se poate transforma în film de groază - Aprecierea uriașă a monedei pune presiune pe Javier Milei
Peso-ul argentinian s-a întărit în termeni reali mai mult decât orice altă monedă în 2024, sporind popularitatea președintelui libertarian Javier Milei, chiar dacă economiștii pun la îndoială sustenabilitatea prețurilor ridicate din Argentina.
-
Scandal în coaliția de guvernare din cauza ordonanței "trenuleț". Liberalii sar la ceartă cu ungurii si pesedistii
Ordonanţa "trenuleţ" a iscat primul scandal în coaliţia de guvernare. Liberalii sunt nemulţumiţi de două dintre măsurile prevăzute în ordonanţă. Mai mult, ordonanţa care aduce austeritate şi tăieri ar încalca programul de guvernare.
-
Rusia se pregătește de un război cu Japonia și Coreea de Sud - țările pro-americane de la frontiera sa
Armata rusă a pregătit o listă de 160 de facilități în Japonia și Coreea de Sud în cazul unui potențial război cu cele două țări, relatează publicația Financial Times, care a primit documente secrete ale armatei ruse din surse occidentale.
-
Câinii Schengen: Un cățel a trecut primul frontiera libera în Vama Petea. Poliția l-a primit cu urale!
Românii au așteptat ani buni să poată circula fără controale în spațiul Schengen. Dacă mulți și-au dorit vacanțe fără cozi la vamă, transportatorii au fost de departe cei mai fericiți.
-
Ce pune la cale Teheranul? Iranul dă asigurări că o nouă rezistenţă va apărea în Siria împotriva Israelului
O „nouă rezistenţă" împotriva Israelului va apărea în Siria, în ciuda căderii fostului preşedinte Bashar al-Assad, potrivit unui înalt responsabil iranian apropiat ayatollahului Ali Khamenei.
-
Obiceiuri și superstiții de Anul Nou. Ce nu este bine să faci pe 31 decembrie și 1 ianuarie pentru a nu rămâne fără bani tot anul ce vine
Simboluri, colinde şi obiceiuri păgâne marchează, în datina românească, ultima zi a anului vechi şi în prima a celui nou. În Muntenia se umblă cu capra, în Moldova cu ursul, „mascaţii" sunt în Bucovina, iar în noaptea dintre ani se pun vâsc, struguri şi smochine pe masă, pentru belşug.
-
TikTok, amendată cu 10 milioane de dolari pentru provocările mortale care circulă pe platformă
Venezuela a amendat, luni, TikTok cu 10 milioane de dolari pentru „neglijența" sa privind controlul provocărilor online care circulă pe platformă. Decizia vine după ce trei adolescenți din țară au murit după ce au luat parte la o provocare periculoasă.
-
O pastilă pentru câini ar putea să conțină secretul longevității oamenilor. La patrupede li s-a prelungit viața cu patru ani
O companie americană de biotehnologie se pregătește să lanseze o pastilă de longevitate cu aromă de carne de vită pentru câini, care le-ar putea prelungi viața cu până la un an - iar unii oameni de știință cred că medicamente similare ar putea face același lucru pentru oameni.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Revoltă în Germania, după aderarea deplină a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. „Dezastru pentru siguranța oamenilor în Europa"
- 2.Descoperirea unui misterios sarcofag egiptean cutremură lumea arheologică
- 3.Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
- 4.Experimentul care dă fiori Europei: cu un laptop și un smartphone, un expert IT a dezvăluit riscurile panourilor fotovoltaice
- 5.Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
- 6.Masoneria globalistă se cutremură: B'nai B'rith International, cea mai veche organizație evreiască, transmte lui Iohannis îngrijorările despre Georgescu
- 7.Fost deputat PSD și șef al PUSL Vrancea i-a zburat creierii cu cinism unui tânăr aflat pe domeniul său de vânătoare
- 8.Am intrat în spatiul Schengen si nu prea. Care sunt statele care au reintrodus controale la frontiere
- 9.Escrocherie de proporții: nu răspunde dacă ești apelat de un număr care începe cu aceste trei cifre
- 10.Timp de 500 de ani am privit lumea în mod incorect. Această hartă premiată este cea mai precisă imagine a Pământului creată vreodată
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu