Derapajele electorale ale lui Emmanuel Macron: Vrea sa lanseze maşina electrică de 100 de euro pe lună prin leasing social
Postat la: 15.12.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Preşedintele francez Emmanuel Macron lansează maşina electrică la 100 de euro pe lună prin leasing social, o promisiune de campanie menită să "democratizeze" cumpărarea de vehicule electrice, un program cu 25.000 de beneficiari în 2024.
După luni de tergiversări cu privire la modalităţile acestui easing social de 100 de euro, şeful statului lansează programul. Începând de vineri, persoanele interesate de această măsură vor putea verifica pe plateforma mon-leasing-electrique.gouv.fr - dechisă special în acest sens - dacă sunt eligibili sau nu în vederea închirierii pe termen lung a unui vehicul cu baterie nou sau de ocazie, care urmează să coste aproximativ 100 de euro pe lună, sumă care nu include asigurarea auto.
Criteriile de selecţie sunt să ai un venit anual sub 15.400 de euro, să fii un "conducător greu" - adică să parcurgi 8.000 de kilometri pe an - sau să locuieşti la cel puţin 15 kilometri de locul de muncă. În urma acestei prime etape, candidaţii eligibili vor putea elege şi rezerva începând din ianuarie un vehicul pe site-ul unei firme de închiriere agreate în leasingul social. Plăţile urmează să varieze în funcţie de model, unele sub 100 de euro, altele peste 100 de euro, însă beneficiarii nu vor plăti la prima plată cele câteva mii de euro plătite de obicei.
Disponibilitatea vehiculeleor urmează să varieze, deoarece maşinile vizate de Guvern este necesar să fie produse în Franţa sau în Europa şi să aibă o amprentă a carbonului redusă. Acesta este motivul din cauza căruia a întârziat programul, iar vehiculele electrice din Europa nu sunt prea numeroase. Pe listă se află Twingo ZE şi Megane E-tech de la Renault.
Stellantis propune opt modele electrice - Citroën (ëc3), Fiat, Jeep, Opel, Peugeot inclusiv e-208, dintre care unele vor fi livrate începând din ianuarie 2024, promite constructorul. Numărul cumpărătorilor va fi foarte limitat în 2024, în contextul în care Guvernul, care subvenţionează leasingul cu 13.000 de euro pe vehicul, urmează să selecteze 20.000-25.000 de dosare. În 2025, numărul dosarelor ar urma să se dubleze.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Ce pune la cale Teheranul? Iranul dă asigurări că o nouă rezistenţă va apărea în Siria împotriva Israelului
O „nouă rezistenţă" împotriva Israelului va apărea în Siria, în ciuda căderii fostului preşedinte Bashar al-Assad, potrivit unui înalt responsabil iranian apropiat ayatollahului Ali Khamenei.
-
Obiceiuri și superstiții de Anul Nou. Ce nu este bine să faci pe 31 decembrie și 1 ianuarie pentru a nu rămâne fără bani tot anul ce vine
Simboluri, colinde şi obiceiuri păgâne marchează, în datina românească, ultima zi a anului vechi şi în prima a celui nou. În Muntenia se umblă cu capra, în Moldova cu ursul, „mascaţii" sunt în Bucovina, iar în noaptea dintre ani se pun vâsc, struguri şi smochine pe masă, pentru belşug.
-
TikTok, amendată cu 10 milioane de dolari pentru provocările mortale care circulă pe platformă
Venezuela a amendat, luni, TikTok cu 10 milioane de dolari pentru „neglijența" sa privind controlul provocărilor online care circulă pe platformă. Decizia vine după ce trei adolescenți din țară au murit după ce au luat parte la o provocare periculoasă.
-
O pastilă pentru câini ar putea să conțină secretul longevității oamenilor. La patrupede li s-a prelungit viața cu patru ani
O companie americană de biotehnologie se pregătește să lanseze o pastilă de longevitate cu aromă de carne de vită pentru câini, care le-ar putea prelungi viața cu până la un an - iar unii oameni de știință cred că medicamente similare ar putea face același lucru pentru oameni.
-
O serie de routere Wi-Fi sunt sub amenințare! Ce trebuie să știi despre atacurile cibernetice
Routerele TP-Link, deja în atenția guvernului Statelor Unite din motive de securitate națională, se confruntă acum cu o altă problemă majoră: un atac de tip botnet denumit Mirai.
-
Ciolacu și Bolojan vor conduce împreună un Departament de eficientizare, construit după modelul lui Trump. Ce se va întâmpla cu bugetarii în plus
Premierul Marcel Ciolacu (PSD) și președintele Senatului, Ilie Bolojan (PNL) vor conduce împreună un departament care va gestiona reducerea cheltuielilor bugetare prin reorganizări instituționale, a anunțat Tánczos Barna, ministrul Finanțelor, la finalul ședinței de Guvern din 30 decembrie 2024, ședință în care a fost aprobată Ordonanța austerității ("Ordonanța trenuleț").
-
Un gigant tech se pregătește să lanseze „creiere" pentru roboții umanoizi. Cum va funcția
Nvidia își extinde prezența în domeniul roboticii prin lansarea unei noi generații de computere compacte, Jetson Thor, în prima jumătate a anului 2025, conform Financial Times. Această inițiativă reprezintă un capitol important în strategia de lungă durată a companiei de a deveni un lider tehnologic în alimentarea roboților umanoizi și industriali.
-
Lovitură pentru Guvern chiar înainte de ședință: Ordonanța de austeritate are aviz negativ de la Consiliul Economic și Social
„Ordonanța-trenuleț" prin care Executivul vrea să facă economii la buget de peste 30 de miliarde de lei ar fi primit aviz nefavorabil din partea Consiliului Economic și Social (CES) care este obligatoriu dar doar consultativ.
-
Descoperirea unui misterios sarcofag egiptean cutremură lumea arheologică
Cercetătorii francezi au descoperit un sarcofag reînhumat ce datează din perioada Regatului Mijlociu Egiptean în oraşul Luxor din Egipt, în cadrul unor cercetări desfăşurate după descoperirea, în 2018 şi 2019, a altor sarcofage în acelaşi sit.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Revoltă în Germania, după aderarea deplină a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. „Dezastru pentru siguranța oamenilor în Europa"
- 2.Descoperirea unui misterios sarcofag egiptean cutremură lumea arheologică
- 3.Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
- 4.Experimentul care dă fiori Europei: cu un laptop și un smartphone, un expert IT a dezvăluit riscurile panourilor fotovoltaice
- 5.Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
- 6.Masoneria globalistă se cutremură: B'nai B'rith International, cea mai veche organizație evreiască, transmte lui Iohannis îngrijorările despre Georgescu
- 7.Fost deputat PSD și șef al PUSL Vrancea i-a zburat creierii cu cinism unui tânăr aflat pe domeniul său de vânătoare
- 8.Am intrat în spatiul Schengen si nu prea. Care sunt statele care au reintrodus controale la frontiere
- 9.Escrocherie de proporții: nu răspunde dacă ești apelat de un număr care începe cu aceste trei cifre
- 10.Decizia CCR a afectat puternic piața financiară din România: Cotația leu/ euro vine cu surprize
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu