Cozmin Gușă și scutirea de impozit a jurnaliștilor: "Este extrem de necesar. Unii protestatari sunt platiti de statul paralel!"
Postat la: 13.02.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Dispute în lumea presei pe scutirea impozitarea veniturilor jurnaliștilor. Multe voci au criticat-o, iar câteva nume grele din presa românească, precum Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu sau Cătălin Tolontan, au semnat chiar o scrisoare deschisă, în care îi cer președintelui Iohannis să nu o promulge. Într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus, Cozmin Gușă îi acuză însă pe aceștia de ipocrizie.
Un proiect necesar. O dovadă de ipocrizie la unii dintre cei care au semnat împotrivă
„Este un proiect extrem de necesar pentru industria mass-media din România și îmi pare rău că cei care comentează sau care îndrăznesc să comenteze nu se intereseaza întâi să vadă cât de grea a ajuns situatia în mass-media și să compare facilitățile pentru industria mass-media care nu există în România cu cele care există în țări ca Marea Britanie, că tot a fost Brexit-ul, pana in Franța, membră a UE, ca sa nu vorbesc despre Germania.
Cum zicea și Dan Andronic, este si o dovada de ipocrizie la cativa dintre cei care semneaza. Altii poate nu s-au informat suficient. M-a mirat intr-adevar prezența lui Ion Cristoiu pe acea lista, dar si a lui Cristian Tudor Popescu, pentru ca amandoi au fost si in managementul de presa, în vremuri mai bune pentru presă, când existau bani multi pentru presa si destule facilitati pentru difuzare si altceva.
Unii dintre semnatarii scrisorii aparțin statului paralel
În rest, dincolo de ipocrizie, am sesizat acolo si niste impulsuri ale statului paralel. Câțiva dintre cei care au semnat acel document, dupa știința mea, se afla si pe statele de plata ale statului paralel, adica nu-i prea intereseaza, pentru ca își iau banii din două locuri, asa cum se intampla rau in Romania de mai multa vreme.
Principalul beneficiar al scutirii de impozite: mass-media locală
Concret, principalii beneficiari ar fi numitii patroni din mass-media romaneasca din plan local, asta este limpede si clar! Pe care nu i-a ajutat nimeni niciodata, care au ajuns la cheremul baronilor locali și care n-au avut posibilitatea sa-si apere structura lor locala atat de necesara pentru prezentarea normala a vietilor comunitatilor locale. Care, asa cum am spus, au fost osebite de baronii locali, indiferent de culoarea lor politica.
Presa obedientă, finanțată artificial
Cine nu vede cat de nedrept e tratata mass-media la centru, apăi acela să nu se mai bage în discuție! Să nu se prefaca ca nu vede cum o anumita presa obedienta, intr-un fel sau altul, este finantata artificial si acum de banii de la partide, de banii de la guvernarile indiferent de culoarea lor, pentru ca asa s-a intamplat de cele mai multe ori. Sau altii mai rasariti au participat la fel de fel de licitatii, unele contrafacute, tocmai pentru ca sa poata sa scrie la comanda.
Iar aceasta procedura care prevede posibilitatea unor iertari de taxe avantajeaza, în primul rând, pe toti jurnalistii, pentru ca da posibilitatea patronatului in mass-media sa foloseasca acesti bani pe o piata care nu mai este concurentiala.
Vreti sa va povestesc cum sunt masluite audientele tv și măsurarea acestora doar pentru ca anumite trusturi de presă, obediente sistemului de stat paralel inventat în vremea lui Coldea și a lui Maior sa poata sa beneficieze de bani, care se dau acum, atentie!, audientelor care sunt masluite, pentru ca asta se intampla.
Aceasta masura, indiferent ca a initiat-o Steriu, a fost discutata, au fost de acord si altii. Și aici, daca Klaus Iohannis nu promulgă această lege, înseamnă două lucruri: sau nu se informează suficient sa vada care este situatia in mass-media sau ca intr-adevar nu doreste o mass-media care sa fie ajutata.
Patronatul din mass-media trebuie să vorbească despre situația financiară
Pentru ca eu am avut demersuri publice, multe in ultimii doi ani, inclusiv cele de adunare a patronatului din mass-media, care trebuie sa vorbeasca in primul rand despre aceste lucruri, pentru ca sa incercam ce?! Să încercăm, spre exemplu, sa mai luam bani de la operatorii de telefonie mobila, care isi fac traficul si incaseaza de la cetateni pentru ce? Pentru accesarea site-urilor de stiri, pentru accesarea televiziunilor ș.a.m.d. și noi nu primim nimic. Dar operatorii de televiziune, evident cu pile, incaseaza tot in urma acestui trafic de internet pana la ajutarea acelor ziare care au mai fost pe piata, si care se vand la taraba impreuna cu revistele, sa aiba un trai mai bun.
Iar aici Dan Andronic, cel care a militat, este cel care a fost nevoit, din pacate si din considerente de piata, a fost nevoit sa-si sisteze aparitia la taraba, pe hartie, tocmai pentru ca nu a mai avut fonduri sa poata sa finanteze asa ceva. Astea sunt lucruri detectabile cu totul.
„Este vorba de libertatea de exprimare. Cei care vorbesc fără să știe ce vorbesc, eu îi invit să tacă!"
Așa că cei care semneaza fara sa stie ce semneaza, tocmai pentru ca sunt jurnalisti, n-au nicio scuza, iar cei care vorbesc fara sa stie ce vorbesc, eu ii invit să tacă, pentru ca e un lucru foarte important pe care-l comenteaza si care vizeaza libertatea de exprimare, nu discutam despre altceva aici!
Exact despre libertatea de exprimare discutam, care nu-i putin lucru într-o tara atat de suferinda, intr-o tara in care, intr-adevar, mulți jurnaliști s-au vândut la bucată. Și mai neplacut este ca mulți vorbesc în asemenea perioada când ar trebui sa taca, cel putin din decență", a explicat Cozmin Gușă la Realitatea PLUS.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Îți vine să te intrebi cum naiba au facut averi? Cine sunt misterioşii oameni din business care consiliază cel mai prost guvern al tuturor timpurilor
Sorin Grindeanu: „Exista un grup informal de consilieri din privat care consiliaza Guvernul, ceea ce este ilegal". ...
-
Acum se explică toate: Creierul nostru "redă în reluare" ultimele 15 secunde din realitatea de lângă noi
Cercetatorii de la Universitatea din Aberdeen și Universitatea din California scot la iveala un adevar surprinzator desp ...
-
Si-a prevazut sfârșitul: Ozzy Osbourne a murit. Acum două săptămâni a susținut concertul de adio pentru fani
Vedeta heavy metal Ozzy Osbourne a murit, la doar cateva saptamani dupa ce s-a reunit cu colegii sai de trupa Black Sabb ...
-
Harta tarilor europene in care cei meteosensibili se simt cel mai rău. România este printre cele mai afectate
O noua teorie circula pe internet legat de faptul ca persoanele meteosensibile se simt din ce in ce mai rau in aceste zi ...
-
Schema băieților destepti din Energie: Conducerea Electrica Serv a sifonat 4,5 milioane de lei
Polițiștii Capitalei au efectuat 11 percheziții domiciliare intr-un dosar de delapidare in care sunt vizate opt persoane ...
-
Google şi OpenAI câştigă aurul la Olimpiada Internaţională de Matematică, o premieră pentru I.A.
Google, prin divizia sa de inteligenta artificiala, si OpenAI au anuntat ca modelele lor AI au obtinut medalii de aur la ...
-
Percheziții DNA la Cristian Popescu Piedone. De ce este suspectat șeful ANPC
Percheziții DNA au loc marți, 22 iulie, la șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone. Procurorii au descins in complexul rezi ...
-
Pare imposibil dar ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurtă zi din istorie
Cercetatorii au anunțat ca ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurta zi din istorie, depașind un record stabilit acum ...
-
Planul secret al Comisiei Europene care lovește direct in piața auto
Comisia Europeana pregatește in secret un proiect de lege care ar obliga companiile de inchirieri auto, precum Sixt sau ...
-
Nu mai e niciun secret: Cercetătorii de la Harvard vorbesc deschis despre o civilație avansată care provine din adâncurile Pământului
Cercetatori de la Harvard și Montana Technological University sugereaza o noua perspectiva asupra fenomenelor OZN, cunos ...
-
Blestemul Red Bull: Felix Baumgartner este al zecelea sportiv care moare tragic de pe o listă neagră a curajului extrem
Moartea fulgeratoare a lui Felix Baumgartner zguduie din nou lumea sporturilor extreme. Celebrul aventurier austriac, in ...
-
Cazul "Andrei Drăgan" - un dosar uitat de opt luni în sertar care lasă vinovații nepedepsiți
La opt luni de la moartea tragica a lui Andrei Marius Dragan, adolescentul de 16 ani decedat in urma unui șir de erori m ...
-
Top 5 inventii care ne-au schimbat vietile, fara sa ne dam seama
Cred ca am observat cu totii avansul tehnologic extrem de rapid din ultimii ani de zile. Asadar, au aparut o multime de ...
-
Cea mai masivă coliziune de găuri negre observată vreodată pune la încercare teoriile despre formarea Universului
O echipa internaționala de astronomi a detectat cea mai puternica și misterioasa coliziune de gauri negre inregistrata p ...
-
Secretul șamanilor confirmat de știință: Mecanismul prin care ciupercile halucinogene vindecă boli si inteneresc organismul cu pana la 60%
O substanța halucinogena extrasa din ciupercile halucinogene ar putea deveni un adevarat elixir al tinereții. Studiile r ...
-
Când vedeți săgeata de mouse pe ecranul bancomatului nu introduceți cardul că rămâneți fără banii din cont
În sezonul turistic, infractorii vaneaza turiștii neatenți, profitand de aglomerația urbana. Bancomatele din zonel ...
-
Șeful ASF a calculat "Curba lui Laffer" pentru România. Modelul pe care ar trebui să-l urmeze Ilie Bolojan dar care nu pricepe absolut nimic. Poate Nicușor Dan sa-i explice
Șeful Autoritații de Supraveghere Financiara, Alexandru Petrescu, vorbește despre situația actuala din Romania, dar și d ...
-
Un bărbat beat a furat o ambulanță din curtea Spitalului de Urgență Giurgiu. A rupt bariera și a gonit până în Teleorman cu politistii după el. S-au tras focuri de armă
Un barbat de 46 de ani a furat o ambulanta din curtea Spitalului Judetean de Urgenta Giurgiu si a distrus bariera de acc ...
-
Fizicienii confirmă că trăim într-o gaură gigantică din spațiu VIDEO
Autor: Sabine Hossenfelder Este aceasta poate cheia pentru a ințelege in sfarșit universul? Sa vedem. Numarul galaxiilor ...
-
România va avea cat de curand o clima africană: Meteorologii anunță când va fi vârful caniculei în țara noastră
Meteorologul ANM, Florinela Georgescu, a explicat ca in aceste zile o masa de aer fierbinte din nordul Africii ajunge pe ...
-
Nu a fost stop cardiac! Cauza mortii lui Felix Baumgartner a fost reevaluată. Care a fost cu adevarat motivul care a produs această tragedie
Felix Baumgartner, celebrul sportiv austriac care a intrat in istorie in 2012 dupa ce a sarit cu parașuta din stratosfer ...
-
Christian Sabbagh critică dur sistemul public de sănătate după ce a avut AVC: "Zâmbeam, dar eram singur în lupta pentru viață"
Jurnalistul Christian Sabbagh a revenit la pupitrul știrilor Kanal D, la doar cateva zile dupa ce a suferit un accident ...
-
Devine un obicei anti-creștin: Încă o țară europeană introduce sinuciderea asistată și redeschide vechile controverse
Parlamentul Sloveniei a adoptat vineri o lege care permite moartea asistata, alaturandu-se unui numar tot mai mare de ta ...
-
Rezultate autopsiei în cazul lui Felix Baumgartner: Ce s-a întâmplat fix înainte de prăbușire
Autopsia a confirmat ca Felix Baumgartner a suferit un stop cardiac in timpul zborului cu parapanta motorizata, in accid ...
-
Planul NATO de apărare pe Flancul Estic. Dezvăluirile comandantului trupelor SUA în Europa: "Putem opri un atac într-un interval de timp de care nu s-a mai auzit până acum"
Generalul american Cristopher Donahue, comandantul trupelor SUA in Europa și al forțelor terestre ale NATO, a dat detali ...
-
Răsturnare de situație în ancheta privind Coiful de la Coțofenești: Interlopii români, eliminați de pe lista suspecților
Ipoteza conform careia un interlop roman ar fi comandat furtul Coifului de la Coțofenești și al celor trei brațari dacic ...
-
Un fost homosexual riscă închisoarea după ce a relatat public modul în care a devenit creștin
Un fost activist LGBT din Malta, care se pare ca risca o pedeapsa cu inchisoarea dupa ce a marturisit ca a lasat in urma ...
-
Bible Chat - aplicația creștină care a cucerit lumea cu ajutorul AI: "Vrem să ajungem la un miliard de oameni"
Bible Chat, o aplicație mobila de consiliere spirituala creștina, dezvoltata de o echipa internaționala coordonata de La ...
-
A fost inventat dispozitivul care transformă visele în secvențe cinematografice. Ca să le poți vedea pe ecran, ca pe un film, ai nevoie doar de un cablu HDMI
O companie olandeza lanseaza un „inregistrator de vis" bazat pe inteligența artificiala: visele pot fi transformat ...
-
Un muncitor din India a dezvăluit pe TikTok veniturile obținute ca livrator în România: Postarea a stârnit un val de reacții online
Utilizatorul YADAV_IN_EUROPE a devenit viral dupa ce acesta a publicat imagini cu presupusul sau caștig lunar ca livrato ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu